Stil de viață bucuros

De când ne-am părințit, am călătorit de la 3 luni cu odrasla noastră dărioasă. Plecam la ore morbide: 2-3-4 noaptea ca să avem oaze de liniște până la destinație deoarece ea plângea din cale afară când simțea miros de scaun de mașină.  Eram distruși de oboseală ,  nervoși,  dar bucuroși că nu am renunțat de tot la călătorii cum de multe ori fac mulți oameni când devin părinți cu normă întreagă.  Lucrurile s-au mai potolit de la un an jumătate când avea somnuri mai puține, mese  de lapte mai rare.  Ne-am mai decalat orele de plecare și  erau călătoriile cu mașina un pic mai ușoare. Călătoream de obicei singuri deoarece nu am avut în jurul nostru prea mulți prieteni cu copii, iar ieșirile  cu cei fără copii s-au cam rărit  deoarece respectam destul de mult rutina copilului  și preferam să nu fim corvozi pentru cei care ar fi călătorit cu noi.  De câteva luni, călătorim des  cu trenul și mărturisesc că sunt un pic mai mulțumită de condițiile civilizate care au ajuns și pe teritoriul

Asist la o comedie când pășesc la mine-n bârlog. De la bile colorate la mărgele sidefate , de la acrilice și obiecte  din lemn la haine și șosete înșirate  peste tot de Daria după sesiunile ei îndelungi de parada modei. Slavă Domnului că nu l-a trăsnit și pe ursul meu vreun hobby căci nu ar mai  avea loc de fetele lui. Mai calcă din când în când într-un clește sau mai  găsește bile în papucii de casă dar mă susține în nebunia mea zilnică. Daria își însușește și ea  un întreg  blat de creație și are momente când se joacă singură , iar eu cu   viteză maximă  și cu o poftă nebună, încerc să  fur  lacom câteva momente de creație și de învățare. Muzică bună pe fundal. Un pahar de vin rose ca să mai colorăm acest ianuarie nesimțit de lung. O lună în care trag de mine, mă dor oasele, mă doare capul. Spatele, piciorul, mâna. Mă simt  fizic mai îmbătrânită.  Mai închircită. Dorm neîntoarsă noaptea și-mi vine să plâng când trebuie să mă trezesc dimineața. O stare de plumb în aer.   Îmi lipseș

Anul 2018 a fost un an în care am investit extrem de mult în relații . Am petrecut  mai mult timp cu unii oameni din viața mea.  Am mai dat jos din măști. Am mai renunțat la comoditate și la celebra sintagma - sunt cam obosită să ne vedem...Am triat, m-am mai îndepărtat, m-am mai apropiat. M-am întristat. Am conștientizat. Dar  multe luminițe și beculețe , unele mai slabe, altele  mai puternice mi-au fost aprinse acolo în adâncul sufletului. Altele sunt arse și trebuie găsită o cale de a fi reaprinse. Sau nu. Am înțeles mai bine că Universul lucrează sub diverse forme. Am judecat mai puțin. Am plâns. Am râs. Am îmbrățișat. Am evitat. Am respins. Am fost mai sinceră. Mi-a fost mai frică.  Nu mi-aș fi imaginat vreodata că e unul dintre cele mai dificile lucruri să ajungi la relații sănătoase și sincere. Măcar cu mâna de oameni mai apropiată din viața noastră. Cu prietenii. Cu cel de lângă noi. Cu frații, surorile. Cu ai noștri copii. E al năibii de greu să lucrezi la fiecare dintre

Aud în dreapta și în stânga părinți care mărturisesc  că ai lor copii sunt sensibili. Se supără rapid. Nu știu să împartă. Devin agresivi. Sunt egoiști. Nu merg mai deloc pe jos. Sunt mofturoși.  Nu se adaptează la locurile noi. Protestează și imediat se ascund în spatele părintelui când apar conflicte. Nu știu să se mai joace. Nu vor să socializeze. Se bagă în cochilia lor la orice semn mic de disconfort. Mă întreb cât ține efectiv de ei,  de temperamentul lor, de mediul în care trăiesc,  de nivelul de dezvoltare și cât ține de lipsa noastră de răbdare sau de frica de a-i confrunta cu tot  felul de situații. Unele mai confortabile. Altele mai dificile.  De tendința  noatră de a-i proteja. De comoditatea și de oboseala noastră  dobândite în marea de sarcini pe care trebuie să le îndeplinim. De moda de a merge către extrem de multe activități extracuriculare de la vârste fragede și mai puțin către contactul uman și către lumea reală de unde pot  învăța tare multe piticii. Mai cre

Intru înfrigurată în bârlog. Cald și bine. Odrasla aleargă și-mi sare-n brațe. Țipă de bucurie când  aude cheia în ușă.  Mă îmbrățișează  ferm , mă pupă și-mi zâmbește. Miroase a ciorbă și a  gogoși. Mama mea dragă pregătește ca o albinuță cina.  Muzică pe fundal. Ursul se plimbă și el de colo  colo. E acasă. Și e cu noi. Nici bine nu apuc să dau șubele de pe mine că Dărioasa mea energică mă invită la un zar și la un pion. Mămăliga e aproape gata . Și mujdeiul de usturoi de Copălău. Usturoiul e camarad de nădejde în perioada asta ca să țină departe răceala de noi.  Mă așez pe covor și mă uit bucuroasă la ceea ce am. Inspir adânc și simt cum armonia și recunoștința îmi invadează oasele încă înfrigurate de la gerul  năprasnic de afară.  Cât de bine  e să mă aștepte cineva cu o masă caldă. Să mănânc o ciorbă moldovenească făcută de mama. Draga mea mamă. Luminează casa când vine la noi. Glumim, râdem. Îi face toate poftele Dărioasei. Bem o cafea caramelizată ca fetele după-amiază.

Afară ninge liniștit. Mă uit la cer și-mi curge o lacrimă.  Închid ochii și mă gândesc la acele mame greu încercate. Mă ia un fior rece. Mă simt atât de vulnerabilă. Și de neputincioasă. Gândul îmi fuge la mamele ce au de dus cruci grele. La mamele abuzate emoțional sau fizic. La cele care au rămas fără mamă  sau  care au fost abandonate sau  respinse de familiile lor şi  trec prin  momente grele. La mamele care au adunat munți de furie și tristețe în inima lor. Aș vrea să  le ofer în dar liniștea cu care ninge afară. E o stare de pace și de calm în acești fulgi de nea care mângâie pământul înghețat.  Inimile lor sunt poate împietrite de durere și de  furie. De necazuri și de frustrări. De izvor necesat de lacrimi. De reproșuri înghițite. De sacrificii tăioase.  Aș vrea să transform acești fulgi într-o îmbrățișare pentru fiecare dintre aceste femei. Sunteți munți de oameni, femei curajoase! Să nu uitați asta niciodată. Furtunile prin care treceți sau ați trecu vă vor întări sau v

Începe anul cu un apetit debordant al odraslei. O replică extrem de rulată în bârlog este : Măi mami, nu am mâncat mai nimic azi.  Sau - ce avem de mâncare? Când iese de la grădiniță, ne întreabă dacă avem un sandwich la noi sau ne duce direct la Profi să-i luăm și ei ceva de haleală deoarece nici acolo nu i se dă nimic de mâncare. Copil nemâncat.  Sărbătorile acestea, a dobândit și microbul dus la extreme pentru dulciuri.  De aceea, pentru a-i controla accesul la acestea, trebuie să-i facem mereu dulciuri în casă. Să le aibă  prin preajmă. Altă distracție.  Chiar și aseară, nu a mai avut răbdare să ne aștepte să pregătim masa și  a halit o porție consistentă de paste cu telemea și cașcaval. Trebuie să ne mișcăm rapid că face chiar urât la foame.  S-a mai plimbat prin casă , a mai făcut o tumbă, un dans și când ne-a văzut și pe noi mai târziu la masă, a ieșit la înaintare cu acea figură lungă , tristă din cale afară, aclamând iarăși că nu i-am dat nimic  să mănânce. Cred că dacă n