Stil de viață bucuros

Privesc în spate și-mi dau seama că unul dintre cei mai grei ani ai mei a trecut. Cu eforturi mari și cu sacrificii, am reușit împreună să ne personalizăm bârlogul nostru drag. Sunt conștientă că nu e sănătos să te atașezi atât de mult de un bun material, de o casă, dar recunosc că acasă e pentru mine spațiul de unde îmi iau energie în doze foarte mari. Locul unde mă joc foarte mult cu Dărioasa mea dragă, unde iau zilnic  mesele cu urșii mei frumoși. Unde îmi savurez cu plăcere cafeaua fierbinte.  Livingul în care  adun oameni care-mi sunt simpatici. Care mă inspiră. Unde stau și lenevesc, citesc și visez. Înainte de a fi părinte nu prea conta foarte mult pentru mine timpul pe care-l petreceam acasă deoarece eram constant pe drumuri, dar de când a apărut puiul nostru, mi-am propus  să-i oferim o oarecare rutină, un spațiu colorat  și frumos decorat care să-l dezvolte armonios. O căsuță modestă  unde să-și găsească dozele necesare  de echilibru. Tot în 2019, am devenit un om mai

Ziua în care tatăl meu ar fi împlinit 60 de ani, am petrecut-o printre copii și oameni frumoși la chip. L-am sărbătorit cu bucurie și pe fratele meu Ștefan de a cărui zi de naștere a numelui mai toată lumea uita în copilărie deoarece tata era mereu în prim plan. Am râs și am degustat cu poftă din merindele pregătite cu trudă de mama noastră dragă. Copiii au mereu acest har de a ne lua durerea, de a ne înveseli chiar și când suntem un pic mai triști. Bucuria lor, curiozitatea când ajung într-un loc nou, naturalețea cu care se joacă, cântă, aleargă mai alungă din tristețea pe care-i cuprinde uneori pe adulți, în diverse ipostaze ale vieții. Aniversările, momentele cheie din viața omului care nu mai este fizic printre noi sunt acele zile în care cei dragi lor,  rămași în viață sunt  străfulgerați de trăiri multiple, unele mai temperate, altele mai inconfortabile. Nu toți se lasă invadați de astfel de stări deoarece nu e ușor să inviți  vulnerabilitatea, durerea intensă  în via

Seara după 19.00, orașul deja doarme. Mă plimb cu Daria mea dragă pe străzile frumos luminate  și sunt frapată de diferențele gigant între vacarmul din București și liniștea sublimă din Botoșani.  Aerul e mai curat, se aud colinde blânde  pe Pietonalul Unirii. Din loc în loc, mai zărești câte o țipenie de om rătăcit care merge spre casă. Un sentiment plăcut mă învăluie și-mi pare bine că sunt aici. Mă simt de parcă aș fi aterizat de pe altă planetă. Ajung pe jos în parc, la mall, pe bulevardele principale. Am privilegiul de VIP la cinema deoarece suntem doar noi două când rulează filmele în timpul săptămânii. Nu stau la cozi, nu aștept mult la semafoare.  Nu trebuie să iau niciun autobuz, pur și simplu merg pe jos și ajung rapid unde am nevoie. Distanțele se comprimă aici. Nu ești obligat să te grăbești. Ci doar să trăiești.  Zilele acestea sunt pentru mine balsam pentru suflet deoarece a fost poate unul dintre cei mai grei ani din viața mea, cu provocări tăioase și obiective

Sărbătoarea Crăciunului e bogată în semnificații. E în primul rând despre nașterea unui pui. Despre dragostea  fără limite a unei mame  pentru copilul ei. Despre recunoștință. Despre speranță. Iubire. Despre relația puternică între mamă și copil. Dragostea de mamă e unul dintre cele mai puternice lucruri din universul ăsta întins. Rugăciunea mamei pentru puiul ei, mângâierea, vorba ei  bună adresată copilului  sunt elemente cheie pentru dezvoltarea armonioasă a oricărui om.   Știu că sunt mulți copii, mai mici sau mai mari, rămași fără mamele lor și-i îndemn să închidă ochii și să-și lase lacrimile să curgă șiroi amintindu-și de momentele cele mai dulci petrecute cu ele. Recunosc că mi-e tare dor de mama. Mi-e dor să mă trezesc în casa în care am locuit în jur de 18 ani, în orașul meu natal, în dormitorul în care am copilărit. Mi-e dor să deschid ușa bucătăriei și să miroase a cafea făcută de ea. Mi-e dor să stăm la o vorbă  pe așezate. Să mergem hai hui prin oraș și ea să-mi cu

Contactul uman ne ajută să ne dezvoltăm empatia. Să ne oglindim în alți oameni. Să ne descoperim mai bine pe noi înșine în diverse ipostaze. Interconectivitatea umană ne încarcă cu multă oxitocină.  Cu bucurie interioară.  Ne umanizează. Ne ajută să judecăm mai puțin. Să înțelegem mai multe procese din societatea în care trăim. Să nu mai fim acaparați de tot felul de  dependențe toxice.  Să  nu mai fim atât  de posesivi. Socializarea ne îmbogățește spiritual. Mai ieșim din această lumea virtuală, din această stare perpetuă de oboseală, de comoditate  prin acest apel la contact uman.  Ne expune la alte moduri de gândire, la alte stiluri  și povești de viață, unele  cu suferință, altele cu  voie bună.   Bunica mea mi-a transmis această dragoste pentru oameni. Când eram mică, mi-aduc aminte că mereu  îi era căsuța plină.  Era punct de întâlnire pentru mulți săteni din Manoleștiul de altădată. Acolo se opreau și preotul, și doctorul și tot felul de oameni care veneau să ia de

Bârlogul nostru are o suprafață relativ mică, dar mărturisesc  că o organizare minuțioasă și  un apel la  tot felul de idei de depozitare  ne-au ajutat să avem câte un colțișor dedicat tuturor lucrurilor care ne înveselesc existența. De la borcane  cu zarzavaturi și zacuscă, bulioane, suc de muguri de pin, afine, căpșuni, mure și zmeură la multe cărți, jucării, familii de figurine, vestimentații diversificate, bile și ațe colorate.  De la tăvițe vesele pline cu personaje din povești, ponei,  căsuțe colorate, articole de bricolaj la  rame, lumânări parfumate si tablouri. Toate și-au găsit loc în căminul nostru luminos și aduc un plus de valoare vieților noastre. Cred mult în energia pe care ne-o luăm din spațiul în care locuim zilnic și susțin cu ardoare  organizarea într-o  casă. Cu cât e spațiul mai luminos, mai aerisit, mai bine delimitat, cu atât mai mult, cei care locuiesc acolo, au șanse de a experimenta o viață mai echilibrată. Mintea  ne e mai netezită. Ne e mult mai clar