Călătorim în gașcă sau singuri?

De când ne-am părințit, am călătorit de la 3 luni cu odrasla noastră dărioasă. Plecam la ore morbide: 2-3-4 noaptea ca să avem oaze de liniște până la destinație deoarece ea plângea din cale afară când simțea miros de scaun de mașină.  Eram distruși de oboseală ,  nervoși,  dar bucuroși că nu am renunțat de tot la călătorii cum de multe ori fac mulți oameni când devin părinți cu normă întreagă.  Lucrurile s-au mai potolit de la un an jumătate când avea somnuri mai puține, mese  de lapte mai rare.  Ne-am mai decalat orele de plecare și  erau călătoriile cu mașina un pic mai ușoare. Călătoream de obicei singuri deoarece nu am avut în jurul nostru prea mulți prieteni cu copii, iar ieșirile  cu cei fără copii s-au cam rărit  deoarece respectam destul de mult rutina copilului  și preferam să nu fim corvozi pentru cei care ar fi călătorit cu noi. 

De câteva luni, călătorim des  cu trenul și mărturisesc că sunt un pic mai mulțumită de condițiile civilizate care au ajuns și pe teritoriul românesc. Cel puțin în trenurile  private ce ne duc spre Valea Prahovei. Mai avem de recuperat la capitolul ce ține de civilizația oamenilor. Dar mă bucură faptul că e o  mocheta curată  pe jos. Că  băile arată și ele mai bine față de cele de la CFR. Și mă declar mulțumită de orele rapide la care ajungem la munte fără să stăm bară la bară prin Comarnic. Mai avem nevoie de nițel progres tehnologic  la capitolul  rezervărilor online.

Daria e atât de entuziasmată  când călătorim cu trenul. A învățat tot ritualul  și-l așteaptă cu emoție pe Domnul controlor. Aleargă energică prin gară și ne duce la tabelul cu plecări.   Noi la rândul nostru am învățat să  avem bagaje  de bun simț , să lucrăm mai bine în echipă,  iar regula de aur e să nu uităm traista cu mâncare  căci ne taxează maxim puiul dărios de mâncăcios.

De la 2 ani jumătate , am început să digerăm mai bine și   ideea de a călători cu alte familii. Ideea de a avea în jurul nostru și alți copii deoarece Daria era mai independentă, începuse să se exprime, avea un singur somn peste zi, mult mai lung  și  astfel ne  rămâneau doze de energie și pentru ceilalți copii aflați prin împrejurimi. Sau chiar și pentru o filozofeala rapidă  între noi , adulții.

Îmi place mult contactul uman și-mi lipsesc de multe ori călătoriile de grup. Sunt pro din când în când  acestui tip de călătorie. Nu diger încă prea bine călătoriile pe distanțe lungi cu maşina. Când sunt și alți copii în preajmă , cu vârsta apropiată de cea a Dariei, mai au momente de joc împreună în care mai pot  şi eu fura un dialog sau  savura un pahar de vin. Mai ies din rutina mea și mai dialoghez. Are și Daria parte de  acțiune, nu mai sunt animatoarea ei cu normă întreagă. Se mai ceartă, se mai supără , mai râde , mai plânge. Învață și ea să gestioneze diverse situații din acel contact cu alți copii timp de o zi, două. 

Preiau și copiii din bucuria noastră de  a ieși cu alți adulți. De a ne distra cât ne permite situația. De ritualurile de a ne vedea  cu alti oameni.  Sunt pentru mine momente de încărcare psihică. Mai  aud o poveste, mai aflu lucruri noi.  Mai râd, mai învăț câte ceva. Şi-mi place tare mult să observ diferențele dintre copii, temperamentale lor,  modurile în care îşi exprimă supărările. Sunt atât de frumoşi.  De diferiți. De unici. Mă enervează că se ceartă extrem de des, au tendința să se lovească, copiază comportamente unul de la altul,  dar mă fascinează cât de rapid le trec nervii. Cât de sinceri sunt.  Rămân mască de rapiditatea cu care trec de la agonie la extaz şi de  cât de mult se pot ciondăni la vârstele astea mici : 2 -3 - 4 - 5 ani. Mă bucură enorm felul lor de a se bucura de prezența altor copii.  Copiii au nevoie de copii. Chiar dacă uneori tot ce li se întâmplă poate fi prea mult. Astfel de ieșiri sunt și  o terapie  de grup  pentru familiile care au la rândul lor copii deoarece fiecare vine cu povestea lui, cu  zilele lui mai bune sau mai proaste. Un prilej bun de socializare şi de ieşire din rutină.

Există şi un revers al medaliei în ce privește acest gen de ieşiri pe care fiecare familie şi-l asumă sau nu, funcție de copil, dar  şi de dinamica relației.  Oboseşti mai tare în astfel de momente deoarece nu există imaginea utopică că acei copii se joacă ore în şir şi tu uiți  de ei.  Sau poate or exista dar eu nu încă nu am avut acces la astfel de scenarii. 
Dacă sunt grupuri cu copii de 1 an, 2, 3 , 4, 5 ani  apar inevitabil şi conflictele.  Unul e mai curios, altul e mai sensibilos. Unul abia învață să meargă. Altul aleargă ca vântul.  Unul are răbdare, altul ba. Se bat pentru că vor  aceeaşi jucărie , se enervează. Unul vorbește în limbajul lui Păsărilă, altuia gura nu-i mai tace.  Noi ca şi adulți avem responsabilitatea să îi supraveghem şi să intervenim când conflictul poate duce la diverse accidente ce pun în pericol siguranța copilului.
Aşa că dacă ne propunem o ieşire în grupuri cu mai mulți copii, trebuie să ne înarmăm  cu atenție multă de tip distributiv. Să fim sinceri cu noi şi să ne asumăm în cunostință de cauză astfel de provocări.
Dacă vremea nu ne permite să stăm afară, trebuie să avem  în  vedere să existe o cameră de joaca sau să venim cu  diverse jucării de acasă.  Și cu doze suplimentare de energie. Culmea ironiei e că tot noi ca şi adulți devenim jucăria lor preferată. Trebuie să ne vitaminizăm  bine şi să ne păstrăm nervii tari deoarece asistăm  şi la bătăile lor inocente. Sunt momente când noi ca adulți abia ne auzim. Când ne vine să ne catapultăm din spațiile respective. Să alergăm pe câmpie. Când ne tembelizăm. Pentru astfel de stări, recomand un pahar cu apă rece, o inspirație profundă sau o retragere de câteva minute într-un spațiu liniștit. Sau chiar și un cocktail forte. Dacă trecem cu bine  de toate aceste momente și nu picăm de oboseală seara după  ce adormim odrasla, putem avea  parte ulterior  de un răsfăț pe cinste jos în living. Apreciezi maxim acea liniște. Victoria de a fi  copilul.   Și savurezi acel pahar de vin.  Sau suc. Sau apă. Sau ce-o fi. Râzi și faci haz de necaz. Acolo e iarăși multă încărcare psihică. Chiar dacă știi că te descarci fizic instant  a doua zi  căci odrasla se trezește la 6-7 și-ți poruncește să te dai jos din pat deoarece îi e foame și ar vrea să ia micul dejun. 

Cafeaua mă scoate din impas în acele momente. Și peisajul frumos de afară. Aerul curat, ursul meu boțit  de la trezirea bruscă. Mă înveselește  entuziasmul Dărioasei mele dragi și energia cu care coboară scările. Uit efectiv că au existat acele ieșiri când leneveam până la 9-10. Mai revine uneori nostalgia acelor zile,  dar mă trezesc rapid la realitate.  O realitate de care mă bucur. Și de care sunt recunoscătoare.  

Dincolo de părțile pro și contra, călătoriile sunt balsam pentru al meu suflet. Și ea , și noi dobândim resurse frumoase din astfel de ieșiri. 

Noapte lină cu vise în locuri frumoase!