Stil de viață bucuros

De ceva vreme, am învățat să prețuiesc mai  mult weekendurile. Să-mi ofer timp de calitate mie, ursului meu drag și Dărioasei mele delicioase. Am renunțat la tot felul de activități administrative ce erau în trecut predestinate wWeeekendurilor, nu mai pierd timpul cu elemente inutile și efectiv încerc  să mă odihnesc, să-mi refac dozele de energie pentru săptămâna care urmează fără să plănuiesc nu știu câte ieșiri și vizite. Îmi dau timp să lenevesc, să-mi savurez cafeaua pe așezate, să râd, să mă plimb, să mă duc să cumpăr legume și fructe proaspete, să îmi aduc flori în casă,  să vorbesc cu un prieten, să fac ce-mi place în puținele momente care îmi rămân  mie însămi ca să degust cu poftă din acea stare de armonie și de bine. Nu-mi setez așteptări înalte și încerc să iau lucrurile așa cum vin.  În trecut,  preferam să-mi răpesc din timpul meu de weekend ca să fac extrem de multe, iar  duminică seară  eram mai obosită decât vineri. Eram tristă că începe o nouă săptămână.  Si acum

În weekend am plecat haihui prin centrul vechi al bătrânului București și am dat peste un scenariu tare frumos - 5 femei spre vârsta a treia după fizic, dar tinerele, cochete și copilăroase după comportament. M-am oprit să mă uit cu drag la ele, le-am zâmbit involuntar și m-am gândit cât de recunoscătoare sunt să am și eu viața presărată cu fetele mele cucuiete. Sunt 10 suflete frumoase    ce îmi colorează viața. De la fiecare dintre ele am învățat câte ceva.  Un mix de dragoste de viață, seriozitate, putere, frumusețe,  echilibru, suferință, iubire de oameni, trăire, răbdare, compasiune, critică, diplomație,  naturalețe, credință în Dumnezeu, curaj, inteligență, dragoste pentru artă, pentru lectură, talent, ironie, inocență. Sunt câteva atribute ce caracterizează  aceste persoane tare aproape de inima mea. Poți avea orice pe lumea aceasta, dar dacă nu ai acea mână de oameni  ce te fac să zâmbești când treci prin furtuni,  ce știu cum să te aline când ești mâhnit, ce renunță la oric

Printr-un proces îndelung de călire și distrugeri neuronale,  afirm cu sinceritate că trezitul de dimineața a devenit o plăcere pentru mine. Frustrarea, chinul și nevoia cu care trebuia să fiu fresh la primele ore ale dimineții au fost înlocuite de o seninătate și de o nerăbdare de a avea acel moment al meu matinal ce reprezintă practic pastila mea de energie, de  încărcare cu tot felul de resurse ce îmi ajung până seara când mă duc la somn. Acea oră sfidător de  matinală pentru gusturile mele din tinerețe face minuni în prezent, mă inspiră, îmi aduce un tonus aparte, o veselie, un optimism  și un zen care mă ajută să fac față acțiunilor intense de-a lungul unei zile ce numără în jur de 15 -16 ore.  Ce se întâmplă e un lucru tare bun și sper să fie vorba de o pastilă consumată a la longue deoarece starea mea de bine  e molipsitoare și de multe ori e minunat să vezi cum parte din energia ta o dai involuntar și oamenilor cu care lucrezi.  Nu înseamnă că au dispărut complet acele zil

Nu e bucurie mai mare să-i văd pe amândoi cu ritualurile lor, cu glumele, poantele, țipetele și hohotele de râs. Tati este universul ei frumos și magic.  Înainte să devin părinte, citeam în cărți cât de minunat e să existe o relație frumoasă între tată și fiică, iar în prezent văd live cum se clădește o relație între ursuleții mei dragi. Nu e ușor, cere foarte mult timp, imaginație, joc, voie bună, energie, răbdare, dar și roadele sunt pe măsură. Stau și mă uit la ei și inima îmi este invadată de bulgări mari de bucurie. Anulează oboseala acumulată peste măsură în unele zile, frustrările, nervii și alte emoții negative și face loc unei stări de recunoștiță că mi-a fost dat să-l întâlnesc. Un tată tare bun este. Știe să o liniștească când e agitată, o înveselește când este bolnăvioară, o ia pe sus când se întâlnesc, o plimbă, o animează, o fascinează. De multe ori, e mult mai temperată cu el, face ce i se cere și temperamentul ei preponderent vulcanic e de multe ori potolit de felul

Ne-am dorit foarte tare un copil și l-am primit. Ne plimbam deseori pe stradă și vedeam relații tare frumoase de la vârste foarte mici între copii și părinți. Visam cu ochii deschiși să avem și noi parte de un astfel de scenariu. Și chiar se întâmplă, avem o relație tare cool cu Dărioasa noastră dragă, râdem foarte mult, țipăm, cântăm, alergăm, dansăm, ne jucăm cu pernele și ne distrăm. Ne mai certăm, ne mai enervăm, ne mai supărăm, dar în final ne împăcăm. Am tratat-o de mică ca fiind un omuleț ce ne înțelege şi aplicăm limite ferme când este necesar. Am pierdut ce-i drept  mulți neuroni în acest periplu părintesc deoarece investiția într-o relație de calitate cu  un copil cere timp, răbdare și energie. Dar cu siguranță se merită deoarece  resimți o bucurie inegalabilă, iar atunci când ne adunăm  în bârlogul nostru , e bine și frumos, uiți de tot și de toate.  E cel mai frumos vis îndeplinit.  Am ieșit cu ea peste tot, am călătorit, e topită după timpul petrecut cu noi, seara