Stil de viață bucuros

Cu riscul de a fi repetitivă în multe dintre monologurile mele, cred cu tărie că a crește și a educa un copil e unul dintre cele mai frumoase dar și cele mai provocatoare lucruri din universul ăsta mare. Se consumă niște resurse considerabile în acest proces: de la alimentație la joacă, de la dezvoltarea  lui motrică la cea emoțională, de la a-l familiariza cu lumea exterioară, cu regulile din societate la a-l ajuta să se familiarizeze cu noțiunea de limită. Multe lucruri pe care un părinte i le oferă copilului său  în primii ani pot reprezenta un punct de plecare în creionarea echilibrului  său interior. Atmosfera pe care el o vede și o simte  în jurul lui poate fi preluată peste ani și ani sub diverse forme.  În acest sens, e  nevoie de multă muncă și asumare pentru a răspândi în univers niște pui de oameni cu interioare sănătoase.  În calitate de părinte sau de om care are grijă de un copil, ai nevoie de munți de răbdare, de dedicare, de iubire, de autocontrol, de vorbe blânde,

O zi de toamnă perfectă.  I-am lăsat pe urșii mei dragi să se plimbe în voie și am luat-o la picior  singură pe străduțele colorate din orașul meu de suflet. Am ajuns într-o mini piață mângâiată de o lumină caldă. Zumzet de oameni și chelneri zâmbăreți. Relaxare. Culoare. Savoare. Mi-am comandat un cappucino vienez și mi-am lăsat gândurile să zboare. Zidul de piatră însuflețit de florile agățătoare mă teleportează spre o altă lume.  În preajma mea,  s-au așezat doi bătrânei care au comandat două pahare de vin roșu și fac  glume deochiate. El îi face din ochi, ea îi zâmbește. Iubirea și intimitatea mai  există și la vârste îndepărtate. Cât de frumos... Mă pregătesc fizic și psihic pentru un nou an preșcolar. Este al treilea și recunosc că pornesc la drum cu mai mult curaj și optimism. Am încredere  că va fi un an mai ușor atât pentru Dărioasa noastră dragă cât și pentru noi. Își știe colectivul, educatorul, e mai întărită din punct de vedere al imunității și mai pregătită emoț

Una dintre comorile cele mai de preț din viața mea e relația frumoasă pe care o am cu fiica mea. Nu am ajuns aici printr-o minune sau cu cărucioare de noroc cum deseori  mi-e dat să aud când mai ies cu ea în public.  Mi-am câștigat acest drept și această relație valoroasă  prin multă implicare personală, lucru cu mine însămi, eforturi fizice intense  cât și psihice asezonate cu un pic de studiu în ce privește psihologia copilului dar și cu mult suport logistic din partea familiei. Ne-a luminat Dumnezeu în primii  doi ani de viață să cerem sprijin în familie, atât eu cât și ursul meu drag. Am cerut  ajutor logistic și aici intervine norocul căci l-am  și primit în doze extrem de mari  din partea mamei mele cât și din partea  soacrei.  Din partea  bărbaților din familie care s-au descurcat singuri cât soțiile le erau în deplasare. În primele ei luni  de viață , plângea cu orele după-amiaza, iar noi  simțeam că trebuie să o ținem în brațe în  timp ce  mamele noastre se ocupau de cu