Stil de viață bucuros

1 an și 10 luni. Parcă  mai ieri mi-am strâns toate lucrurile de la birou și am plecat cu emoții gigant în  călătoria nouă  ce mă aștepta. Săptămâna aceasta am revenit la birou. Cu bucurie, multă încredere  și recunoștință pentru că am avut parte de așa o experiență  cu multe elemente dificile dar și mai multe sentimente frumoase. Poate chiar cea mai frumoasă experiență de până acum. Pe drumul spre birou, nu am avut nici cel mai mic semn de îngrijorare, de paranoia la care deseori mă gândeam înainte de acest moment al reînceperii. Detașare totală, fără nici măcar vreo tentativă de a suna, de a verifica pulsul de acasă. Au fost aproape doi ani plini de multe evenimente în care practic am învățat  cot la cot cu Daria ce înseamnă să te naști și să nu știi să faci mai nimic. Să înveți de la zero totul - și ea , și noi. Aproape doi ani în care ne-am reinventat ca și familie, ca și cuplu și am devenit o echipă faină. Am dobândit puteri magice.  Doi ani în care am fost în agonie și în

Recunosc că de multe ori când merg în parc, mi-ar plăcea să port un tricou pe care să scrie cu majuscule, să nu le mai spunem copiilor de la cel mai mic la cel mai mare, că e rușine să faci una, să faci alta. Nu aş vrea să judec părinţii din jurul meu sau bunicii sau pe toţi cei care au grijă de un copil dar experienţa copilăriei mele trezeşte în mine trăiri de acest gen când întâlnesc astfel de scene în care ruşinea este invocată. Am fost un copil al generației în care sintagma - nu e bine să faci asta că e rușine - era omniprezentă și de multe ori am fost mustrată şi chiar am suferit mult fiind şi un copil timid şi sensibil deoarece mi se zicea în diferite contexte că făceam de rușine pe unul, pe altul. Nu am niciun reproș pe care să-l fac bunicilor sau părinților mei în acest sens deoarece dragii de ei ne-au crecut în niște vremuri în care nici tehnologia,  nici studiile nu îi ajutau cu nimic în acest sens, multe aspecte din educația noastră fiind aplicate intuitv sau în masă

Astăzi e o zi tristă, a murit un om ce s-a luptat mulți ani cu acea boală cruntă - cancerul. Un om pozitiv și luptător ce a avut speranță, credință și curaj să sfideze pentru o perioadă lungă de timp această maladie. O mamă veselă ce și-a iubit infinit copilul. O femeie ce a scris acum două luni rânduri pline de esență parcă simțind că sfârșitu-i este aproape definind suferința și ce înveți din ea. Rânduri pline de esență și pentru oamenii în suferință dar și pentru cei ocoliți de ea. "Vremea suferinței are o luciditate aparte.Un timp interior, în care rămâi cu Dumnezeu, cu Sfinții și cu oamenii din jur, dar intr-un alt fel decât atunci când nu suferi.E timpul cel mai prețios, in care înveți valorile sufletești, în care apreciezi într-o lumină reală darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu. Ce mare dar este să vezi, să te miști, să gândești, să vorbești, să iubești... Trăiesc... Îmi simt sufletul plin de dragoste, ca o mireasmă de liliac care îmi umple fiecare ungher

Printre lucrurile ce îmi aduc bucurie în rutina mea zilnică, se găseste  si brânză. Da - am scris bine, brânza. Alții sunt cu lucrurile mărețe ce le aduc valuri de mulțumire și bucurie, dar eu când mă gândesc la acele zile în care aștept  la autogara brânza de Moldova, simt cum inima îmi bate mai tare de fericire.  Cu siguranță, ea îmi readuce în inimă și acele momente din copilărie când brânza era sfântă la mesele pe care le luam cu bunicii mei. Și când vorbesc despre brânză, mă refer  în primul rând la gustosul caș de oaie din Moldova. Nu mai zic de acest caș pus cu sare peste iarnă, folosit la colțunași sau la plăcintele poale în brâu. Am mâncat  si am cumpărat din foarte multe locuri brânză românească, dar caș ca cel din Moldova nu se găsește  nicăieri. Ba mai mult, am degustat  direct de la sursă și din diverse brânzeturi  franțuzești  și spun cu mâna pe inimă că nimic nu egalează acest caș magic. Are  un gust pe care l-aș recunoaște din sute de brânzeturi. Este vorba  bin

Mi-aduc aminte foarte clar dimineața în care am ajuns la maternitatea de stat la care am născut, cu emoții și dureri mari. Armonia și zenul care m-au urmărit din prima zi în care am aflat că sunt însărcinată au fost zdruncinate de acel sistem dur. Recunosc că si eu mi-am depășit limitele curajului și m-am încăpățânat să nasc într-un spital de stat mergând  ce-i drept si după medicul ce mi-a urmărit sarcina.  Am crezut pe de altă parte că e un drept al meu să beneficiez de serviciile medicale la care am contribuit ani întregi și că va fi acceptabil fără să realizez totuși că felul meu de a fi ca și om nu rezona deloc cu ce voi întâlni în acel mediu. Dar uite că practică ne arată de fapt care ne sunt limitele. Revenind la acea zi, tind să cred că la spital - și aici vorbesc strict de experiența mea, nu generalizez și nu judec alte mame / spitale - aș fi avut nevoie de mult mai mult tupeu și chiar de mai multe tehnici de a mă face văzută și auzită,  iar la acest capitol am căzut  t

Recunosc cu sinceritate că nu am cumpărat prea multe jucării Dariei până acum, ea având un an și șapte luni. Am fost în Jumbo o singură dată și în alte magazine tip supermarket de câteva ori. Am prospectat mai mult piața online în materie de jucării educative și le-am achiziționat de aici, dar pot spune că nu s-au adunat foarte multe deoarece ne-am prins rapid că se plictisește de ele și uite așa de pe la trei luni când a început ea sa vadă mai bine și să fie mai conștientă de lumea în care a aterizat, am început să investim în cărți lăsându-o mai moale cu zornăitorile,  beculețele si diversele jucării foarte zgomotoase preferând  mai degrabă lemnul si celebra girafa  Sophie. Am mers  mai degrabă  pe improvizație și uite așa am trecut de perioada critică la orizontală fără mormane de jucării, multe dintre ele absolut inutile la vârste așa de mici.     Am avut și norocul că a fost un bebeluș atras de cărticele de la început, nu le-a molfăit, nu le-a rupt. Cu siguranță vor veni și

Simțeam nevoia de ceva timp să călătoresc o zi, două departe de rutina zilnică, eu cu mine însămi.  O experiență nouă în care am cunoscut abordări diferite asupra vieții, am întâlnit oameni încercați de greutățile ei sub diverse forme și în urma căreia am învățat multe, atât din punct de vedere istoric cât și religios. Am vizitat locuri parcă din altă lume și m-am reîntors cu o energie molipsitoare. Nu voi scrie prea mult despre această experiență, voi lăsa mai mult imaginile să vorbească, adăugând o descriere succintă la unele dintre obiectivele vizitate. Aș provoca pe oricine să încerce experiența unei călătorii în acest gen. Cetățuia Negru Vodă Sursă-http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-cetatuia-negru-voda-67995.html Manastirea Cetatuia Negru-Voda este o manastire ortodoxa cu obste de calugari aflata in comuna Cetateni, judetul Arges. Manastirea este situata la 22 de kilometri sud-est de orasul Campulung, pe soseaua nationala Campulu