Postări

Se afișează postări din iunie, 2019

Femeie dragă , meriți un timp al tău!

Imagine
6 am. Răcoarea dimineții intră pe geamul întredeschis. Trag un colț de cearșaf peste mine și retrăiesc bucuria dimineților din copilărie când eram la  țară.  Mă trezeau zarva din curte,  aerul   răcoros și mirosul de cafea făcută de bunica. Mă cufund în perna moale și mă gândesc bucuroasă că azi e ziua  în care evadez să fac lucruri pentru suflet. În ultimele 2 luni nu am mai semnat condica pentru această zi liberă și o așteptam ca pâinea caldă.  Mi-a sărit somnul și am ieșit  entuziasmată pe balconul invadat de lumină. Se anunță o zi călduroasă.  Soarele mă salută voios și-mi întind oasele inspirind aerul rece  al dimineții. Mă pitesc sub umbrelă și-mi las mintea să zboare. Dimineața devreme e un moment extrem de drag inimii  mele deoarece e multă liniște și organismul mi-e cuprins de o pace dulce. Pun repede de o cafea și ascult o muzică lină.  Mai lenevesc nițel și apoi așez oalele pe foc ca să aprovizionez bârlogul cu mâncare. Regula de aur atunci când  îmi dedic o  jumătate

A fi tu însuți în relația de cuplu

Imagine
În societatea actuală,  simt uneori o tendință de a purta tot felul de măști funcție de mediul la care suntem expuși. De responsabilitățile pe care le avem. De oamenii cu care intrăm în contact.  Ideal ar fi ca atunci când intrăm  în casa noastră, când pășim în  relația de cuplu , să fim cât mai aproape de sinele nostru real.  Să fim autentici. Să fim liniștiți. Să ne dezbrăcăm de jocurile puterii și ale orgoliilor. Să alungăm competitivitatea și să lăsăm  spațiu energiilor pozitive din univers. Să invităm gluma, umorul și starea de relaxare. Fie că sunt dezordonat/ă , împrăștiat/ă,  aiurit/ă, egoist/ă,  agitat/ă, extrovert/ă sau introvert/ă, coleric/ă, calm/ă, etc.,  e de preferat să-mi mărturisesc deschis felul de a fi și să negociez aceste  variabile modelabile  funcție de felul de a fi și al celuilalt. De așteptările lui.  Mi se pare crunt de trist când  unii oameni chiar  renunță complet la matrița lor internă pentru celălalt.  Ba mai mult , ajung chiar să-și  pună jumăta

Educația financiară

Imagine
Educația financiară e un subiect extrem de stufos.  O dobândim de la vârste mici , iar  cei care joacă rolul de părinți au un rol extrem de important în a transmite copiilor   tainele unei responsabilități financiare sănătoase.  Am fost  întrebată  zilele acestea de ce mi-am luat concediu și stau pur și simplu fără să plec nicăieri. Am răspuns cu sinceritate  că  nu am plecat în vacanță deoarece a trebuit să achităm anul acesta  o serie de costuri ce au venit la pachet cu achiziționarea unei case și cu mobilarea ei în proporție considerabilă. Aceste proiecte au fost destul de ample pentru mine și ursul meu drag, ni le-am asumat cu responsabilitate și pot spune că am întâmpinat multe provocări, unele ușor digerabile, altele mai consistente. Unele mai previzibile, altele mai imprevizibile. Partea pozitivă din toată această ecuație e că am  învățat tare multe despre educația financiară.  Am fost de asemenea înzestrată cu o bucurie  intensă  simțind cum  fiecare lucru pe care punem m

Dansul relațiilor în cuplu

Imagine
Relația de cuplu dintre doi oameni e ca un organism viu. Ca să fie menținută tonică și autentică, trebuie multă conștientizare, comunicare și modelare. Acceptare și răbdare. Empatie și energie. Romantism și optimism. Imaginație și distracție. Credință și voință. Asta e ceea ce mărturiseam acum câteva zile gândindu-mă la cei aproape zece ani de relație cu același om. O relație care a ieșit de pe  pilot automat de ceva vreme. O relație sinceră și vie supusă unor pietre de încercări în ultimii ani. O relație cu doi oameni diferiți și unici în felul lor. O relație cu zile bune și zile mai nebune. O relație cu povești frumoase, dar și cu povești pline de furie și de mânie.  Când doi oameni intră într-o relație, vin la pachet cu un bagaj complex de tipare, de temperamente, de modele de cuplu luate din familiile lor.  De stiluri diferite de educație, de moduri distincte în care au fost  iubiți,  de  răni cu care au rămas din copilărie sau de pe parcursul vieții. De  experiențe pozitive s