Bucuria nu costă mult

Intru înfrigurată în bârlog. Cald și bine. Odrasla aleargă și-mi sare-n brațe. Țipă de bucurie când  aude cheia în ușă.  Mă îmbrățișează  ferm , mă pupă și-mi zâmbește.

Miroase a ciorbă și a  gogoși. Mama mea dragă pregătește ca o albinuță cina.  Muzică pe fundal. Ursul se plimbă și el de colo  colo. E acasă. Și e cu noi. Nici bine nu apuc să dau șubele de pe mine că Dărioasa mea energică mă invită la un zar și la un pion. Mămăliga e aproape gata . Și mujdeiul de usturoi de Copălău. Usturoiul e camarad de nădejde în perioada asta ca să țină departe răceala de noi. 

Mă așez pe covor și mă uit bucuroasă la ceea ce am. Inspir adânc și simt cum armonia și recunoștința îmi invadează oasele încă înfrigurate de la gerul  năprasnic de afară. 

Cât de bine  e să mă aștepte cineva cu o masă caldă. Să mănânc o ciorbă moldovenească făcută de mama. Draga mea mamă. Luminează casa când vine la noi. Glumim, râdem. Îi face toate poftele Dărioasei. Bem o cafea caramelizată ca fetele după-amiază. Vorbim și iarăși vorbim. Filozofăm și batem apa-n piuă.  Uneori aș pune ceasul în cui. Să nu mai treacă orele, minutele, zilele, nopțile. Să rămână timpul în suspensie deoarece aceste momente sunt pentru mine mir pentru  suflet. 

Mamă dragă, îți mulțumim pentru tot ajutorul tău. Transmiți o energie tare bună când vii la noi. Ești ca o gură de aer proaspăt.  Nu te simțim în zonă. Știi când să te retragi. Când să vorbești și când să taci. 

Bucuria aceasta de a te avea în preajmă vine la pachet și cu tristețe atunci când pleci. "De ce pleacă bui, mami? Eu sunt tristă când pleacă deoarece mă ia dorul de ea când nu o mai văd. Îmi vine să plâng. Deja mi-e dor tare!"  Mă uit la Daria și-i sorb  cuvintele înțelepte. O las să stea în butoiul de tristețe deoarece e normal să fii trist când un om drag pleacă la ale lui. Și eu sunt tristă.  Mi se face inima mică cât un purice știind că are de mers atâția kilometri. Ajunge singură acasă, plină de bagaje și trebuie să se descurce singură. Intră în casă și e frig.  Și casa goală. Când era tata, eram bucuroasă că pleca acasă la el. Acum sunt revoltată și tristă că el a plecat prea rapid. Că ea trebuie să-și poartă singură de grijă. Dar mă las să fiu tristă și revoltată. Și vorbesc deschis despre această vulnerabilitate deoarece suntem oameni și trăirile sunt bucăți din noi.
Las lacrimile să curgă, te iau în brațe la plecare și te încurajez spunându-ți că în noi se află un izvor nesecat de resurse.  Va veni cu siguranță și ziua în care nu vei mai bate atâția kilometri.  Când vei fi mai aproape. Cred în asta. Și știu sigur că universul va lucra în acest sens.
Apoi zâmbesc și-mi șoptesc : ce puternică ești. Ce bine că ești sănătoasă. Independentă și curajoasă. Nu depinzi de noi. Ai viața ta. Și noi pe a noastră. 

Până atunci, te sărut și te îmbrățișez , mamă dragă . Îți mulțumesc și te iubesc!