Stil de viață bucuros

Weekendul trecut am organizat o ieșire la Sinaia cu un grup de femei faine. De fapt, am fost  împărțite în două tabere: tabăra femeilor neieșite, mame cu normă întreagă și  tabăra femeilor fără copii. Nici bine nu s-au așezat la masă și clanul femeilor cu odrasle a început să dezbată rutina lor zilnică, fiecare exprimându-și ofurile și neputințele. Mi-a plăcut maxim una dintre întrebările adresate de  femeia din tabăra fără copii. De ce totuși face lumea copii și de ce  se plâng părinții , ei între ei, că e atât de greu să joci acest rol? Deși sună a oximoron , a avea un copil e unul dintre cele mai grele , dar și  mai frumoase lucruri din universul ăsta mare. E un fel de agonie și extaz.  Din experiență proprie, mamele sau familiile  care se întâlnesc și încep să dea din casă,  să povestească părțile mai puțin bune ale acestor roluri se eliberează cu siguranță  de diverse presiuni. Frustrări, furii acumulate în perioadele mai tensionate.  Nu o fac cu rea voință.   Nu înseamnă că

Am ales să-mi  petrec acest weekend cu un om frumos, și la chip , și la suflet. Un om care mi-a fost aproape în momentele frumoase  dar și cele mai gri  de prin viață.  Un om care m-a trimis la  o plimbare romantică  cu-al meu urs și a avut grijă  de odrasla noastră când era mititică și mai nimeni  nu avea curaj  să  rămână  cu ea. Care mi-a comandat de mâncare și mi-a trimis-o acasă.  De la care am primit cel mai frumos buchet  de flori când  am împlinit 30 de ani. Care de ziua lui, mi-a pus bani pe card să-mi iau prăjituri. Care a renunțat instant la concediu și a venit  să mă  țină in brațe zile la rând când mi-a murit tatăl. Care știe cât  de mult  iubesc culorile toamnei și m-a scos spontan la munte. Un om  optimist și puternic. Care ocupă un loc aparte în cămara  inimii mele. O ființă care mă învață  că iubirea  și esența  ei sunt lucruri profunde și că se manifestă prin lucruri concrete nu numai  prin simple vorbe. Sunt zile în  care mă  simt poate depășită și apelez la

I-am invitat pe urșii mei dragi să iasă la o plimbare  ca să am parte  de liniște în casă. Mi-am luat un hanorac movăliu, am pus o Tina Turner pe fundal ca să mai prind curaj,  mi-am pregătit un ceai  cu multă miere și lămâie, am luat un supliment de ficat care să-mi dea cică mai multă energie și m-am încurajat că în  două ore voi umple cu siguranță vreo 3 oale de mâncare.  Nu știu alte mame cum sunt, dar eu obișnuiesc să gătesc des și mă ia așa o jale uneori, o stare chiar depresivă alteori  când se termină mâncarea căci cu greu îmi găsesc energia și cheful să refac stocul de mâncăruri.  Îmi asum conștient că una dintre valorile principale din casa noastră  presupune o alimentație cât de cât corectă, iar acest lucru  vine la pachet și cu o investiție considerabilă de resurse fizice și psihice în a pregăti câteva feluri de mâncare pe săptămână. Aș fi zăcut astăzi în pat cu o carte  lângă și paracetamolul la cap căci m-a izbit recent și o răceala tomnatecă, dar frigiderul e gol și

Uneori alegerile pe care le facem sau provocările pe care le luăm asupra noastră ne ajută să vedem mai limpede ce vrem să facem și ce nu vrem.  Sunt joburi sau activități  în  care alegi să  te implici peste zi  unde e posibil să poți opta pentru o anumită  cantitate de muncă în care vrei să investești resursele tale fizice și psihice, iar altele care nu-ți oferă din păcate această flexibilitate. Un lucru e cert, ține mult de noi să luăm acele decizii pe plan profesional  în așa fel încât să  ne păstrăm un echilibru între job și planul personal. Analizând  uneori situația personală, sunt zile in care îmi dă cu minus în  sensul  că  simt cum parcă îmi fuge de sub picioare acel echilibru: personal / profesional. Imi place din când  în  când  să-mi depășesc limitele, să ajut  și să am acea satisfacție cu care să îmi hrănesc  egoul interior, dar risc să neglijez planul personal. Când muncesc mai mult și depășesc acel procentaj de resurse investite în  afara timpului  personal, ajung