Stil de viață bucuros

Răsfoind toate postările scrise cu drag și cu cearcăne  -  întrucât mă relaxez pe acest blog mai ales pe somnurile odraslei sau noaptea - mă întreb de unde îmi sunt date puterea și determinarea să fac atât de multe lucruri într-o singură zi, să zâmbesc  atât de des si să  mă  bucur de lucrurile mărunte  din jurul nostru ... Sunt si acele zile în care recunosc că îmi vine să îmi iau câmpii, când sunt ciufulită și simt că-mi fuge pământul de sub picioare la câte am de făcut,  în care îmi vine să o iau direct pe arătură cum s-ar zice în Moldova, să țip, să mă cert,  să las totul și să ies la o gură de aer. Si chiar asta fac când pot. Iar puterea îmi revine încet, încet, zâmbetul reapare și fizicul alături de psihic își recapătă forțele. Din senin sunt încărcată  să  fiu ca nouă. Cu siguranță toata puterea zilnică îmi este dată de la Dumnezeu și din iubirea infinită pentru Dragoș și Daria. Cred că  bucuria asta zilnică, capacitatea  de a observa lucruri mărunte  ce ne pot aduce

Pentru a adopta acel stil de viață sănătos de dărios din punct de vedere alimentar, nu e chiar așa de simplu. Lucrez de câteva luni la implementarea unui anumit sistem care să ne apropie de standardele unei alimentații corecte și plăcute la nivelul întregii familiei, deoarece cred că  e extrem de important ce vede un copil în familie în termeni de stil de viață alimentar și nu numai. Multe dintre lucrurile existente în primii ani de copilărie vor fi sau nu însușite de copil mai târziu și mulți părinți au așteptări mari de la copii fără ca ei la rândul lor să le fie un exemplu în acest sens încă de la vârste foarte mici. Totodată, dincolo de a fi un exemplu pentru copil, avem datoria de a fi un exemplu în primul rând pentru noi înşine, iar asta începe şi cu modul în care noi ca şi adulţi ne începem ziua pe plan alimentar. O primă regulă a acestui sistem e ca cina să fie luată împreună în familie, adaptată  programului fiecăruia şi nu mai târziu de 20.00. Urmează crearea unei

Dacă m-ar pune cineva să enumăr  câteva dintre elementele de bază dobândite în ucenicia primului an și jumătate în  rolul de mamă aș spune cu mâna  pe inimă că joaca cu copiii noștri  trebuie sa fie piatra sfântă în  relația  pe care ne-o construim cu ei. E o afirmație personală raportându-mă la copilul nostru, strict la experiența noastră. Nu dau sfaturi și cred cu tărie că nu sunt doi copii la fel și poate ce funcționează la unul, nu merge deloc la celălalt.  Recunosc că mai citeam una, alta înainte să am efectiv un copil că tot e trendy să citezi din beletristica noului curent de parenting și frecvent dădeam de acele pasaje ce încurajau părintele  să se joace cât  mai mult cu copiii. Dar practica ne dă de furcă, la teorie suntem buni cu toții. Din experiență proprie, joaca chiar   dezvoltă  foarte multe abilități la copii încă din momentul în care încep să distingă lumea care-i înconjoară. Si nu mă refer aici la toate acele  jocuri prin care se urmărește stimularea cognitivă

În copilărie și în adolescență nu am avut șansa să călătoresc prea mult. Mi-aduc aminte totuși cu drag de concediile petrecute cu frate-miu șai mei părinți pe litoralul românesc. Diminețile începeau cu o sana gustoasă și o gogoașă pufoasă, cu voie bună și bășcălie.  Călătoream puțin, dar atunci când o făceam, ne simțeam tare bine împreună. Gustul pentru călătorii, cu precădere cele de la munte, mi-a fost stârnit de un om deosebit pe care l-am cunoscut în facultate și care știa de existența multor locuri montane superbe pe plaiurile românești.  Periodic mergeam și ne cocoțam pe dealuri. Admiram  peisaje de-ți tăiau respirația. Ore în șir o luam la pas pe poteci, adulmecam căsuțele pitite prin satele de munte. Port cu mine în inimă  acea poftă de mâncare ce mă cuprindea după lungile drumeții pe drumuri de munte și ospitalitatea gazdelor  Cerul înstelat, gerul aprig iarna, lumina blândă la ceas de apus vara,  liniștea satelor, clopotele bisericilor sunt și ele acolo păstrate  adânc