Unde am aterizat eu oare?

Seara după 19.00, orașul deja doarme. Mă plimb cu Daria mea dragă pe străzile frumos luminate  și sunt frapată de diferențele gigant între vacarmul din București și liniștea sublimă din Botoșani.  Aerul e mai curat, se aud colinde blânde  pe Pietonalul Unirii. Din loc în loc, mai zărești câte o țipenie de om rătăcit care merge spre casă. Un sentiment plăcut mă învăluie și-mi pare bine că sunt aici. Mă simt de parcă aș fi aterizat de pe altă planetă.

Ajung pe jos în parc, la mall, pe bulevardele principale. Am privilegiul de VIP la cinema deoarece suntem doar noi două când rulează filmele în timpul săptămânii. Nu stau la cozi, nu aștept mult la semafoare.  Nu trebuie să iau niciun autobuz, pur și simplu merg pe jos și ajung rapid unde am nevoie.

Distanțele se comprimă aici. Nu ești obligat să te grăbești. Ci doar să trăiești. 

Zilele acestea sunt pentru mine balsam pentru suflet deoarece a fost poate unul dintre cei mai grei ani din viața mea, cu provocări tăioase și obiective mărețe. Dorințele au fost în mare parte îndeplinite, cotele  perfecțiunii de care deseori sufăr au fost atinse, dar corpul și sufletul mi-au fost de multe ori tăvălite, fugărite și răscolite. 

Încerc să mă bucur cât mai mult de ceea ce am realizat prin forțe proprii deoarece omul are prostul obicei de a munci extrem de mult pentru ducerea la bun sfârșit a unor proiecte, dar uită, după ce și le îndeplinește, să se bucure. Să stea efectiv acolo și să simtă prin toți porii senzația de mulțumire, de bucurie, de  recunoștință.  

Nu știu dacă aș rezista prea mult în această mare de liniște, dar experiența de a petrece câteva zile în orașul meu natal  îmi oferă resurse interioare considerabile. Cei care trăiesc o perioadă lungă de timp într-un oraș mare ajung să se alimenteze cu stimuli multipli  încât, poposind în locuri mai liniștite, se plictisesc. Nu-și găsesc locul. Nu e din fericire și cazul meu deoarece savurez din plin aceste zile, conștientizând că această șansa de a petrece câteva zile departe de agitație îmi reajustează echilibrul interior.  Am parte de oxitocină gratis.

Ajung acasă devreme, o farfurie cu gogoși pufoase și un lapte cald mă ademenesc. Muzică pe fundal. Îmi simt corpul atât de odihnit. Mintea limpede, sângele circulând în tihnă.

Îmi ajut odrasla să mai coloreze un tablou. E anul în care am zis stop orelor pierdute prin magazine ca să căutăm cadouri și am  pregătit  împreună câte un desen  pentru oamenii la care ținem. Mă întind apoi  pe salteaua pufoasă și bag o cură de lectură.
E o senzație pe care de multe ori în București nu o am, seara când ajung acasă. Din contră, intru în casă extenuată de multe ori deoarece  timpul pierdut în  trafic, orele  petrecute din abundență la birou în fața unui calculator îmi răpesc din energie. 

Nu regret că locuiesc într-un oraș mare și îmi asum această decizie  deoaece ea vine la pachet și cu o serie de beneficii. Un trai de viață mediu pentru familia noastră, venituri mai bune cu care ne putem îndeplini tot felul de dorințe și cu care reușim să susținem o educație mai bună copilului nostru,  acces  mai larg la  activități culturale diversificate. Un bârlog decorat din inimă. Oameni frumoși care mă inspiră. Energia debordantă de pe străzile centrale. Clădirile înalte frumos luminate. Parcurile întinse. Lumea pestriță din oraș.

Din când în când, această cură de liniște de care am parte în Botoșani mă încarcă maxim,  mi-aduce aminte de copilăria mea. Regenerează neuronii și celulele zguduite de vacarmul din orașele mari, mă întinerește și mă ajută să simt lucrurile la alt nivel. Rămân cu mai mult timp pentru introspecție și trăire. 

Mă trezesc dimineața și miroase a cafea caramelizată. Deschid fereastra, inspir  adânc aerul rece  și merg să-mi salut mama dragă. Puiul meu dărios  îi sare în brațe , o sărută și îmi  șoptește  la ureche că  e tare bucuroasă  că-și petrece vacanța  la Botoșani. Stăm la o vorbă și apoi fiecare se apucă de treabă.

Mă opresc din rutina mea și merg să învăț de la mama mea cum pregătește carnea pe care o vom duce la afumat. Când ea nu va mai fi, voi duce mai departe acest obicei. Amestecă cu dragoste șunca, ceafa și mușchiuleții de porc cu usturoi din abundență. Adaugă condimente puternice și mult vin. O lasă vreo două zile la baiț.  Îmi și imaginez cu entuziasm și poftă  cum  vom pregăti platouri cu șunculiță gustoasă,  ceapă roșie, mușchi bine condimentat, brânză și kaiser moale. Se adaugă o țuiculiță bună,  o glumă colorată și  bucuria  că suntem. Glas de copil pe fundal.

Pun apoi o haină pe mine și merg să savurez  o cafea într-un loc proaspăt deschis în Botoșani  - NOD Socialhouse. Colorat. Unde se servește  cafea aromată. Mă plimb prin  Centrul Vechi al orașului atât de frumos renovat și mă gândesc că aici timpul parcă stă în loc. 

Ce bine că ești. Ce bine că sunt!