Reversul unei relații super cool

Ne-am dorit foarte tare un copil și l-am primit. Ne plimbam deseori pe stradă și vedeam relații tare frumoase de la vârste foarte mici între copii și părinți. Visam cu ochii deschiși să avem și noi parte de un astfel de scenariu. Și chiar se întâmplă, avem o relație tare cool cu Dărioasa noastră dragă, râdem foarte mult, țipăm, cântăm, alergăm, dansăm, ne jucăm cu pernele și ne distrăm. Ne mai certăm, ne mai enervăm, ne mai supărăm, dar în final ne împăcăm. Am tratat-o de mică ca fiind un omuleț ce ne înțelege şi aplicăm limite ferme când este necesar. Am pierdut ce-i drept  mulți neuroni în acest periplu părintesc deoarece investiția într-o relație de calitate cu  un copil cere timp, răbdare și energie. Dar cu siguranță se merită deoarece  resimți o bucurie inegalabilă, iar atunci când ne adunăm  în bârlogul nostru , e bine și frumos, uiți de tot și de toate.  E cel mai frumos vis îndeplinit. 
Am ieșit cu ea peste tot, am călătorit, e topită după timpul petrecut cu noi, seara ne strigă să luăm masa împreună, apoi ne ia de mână și ne duce la dans - mami, tati, muica (muzica). La somn, nu adoarme până mami plus tati nu semnează condica pupicilor. Știe și înțelege ce înseamnă părinți bucuroși, familie unită, muncă în echipă, iubire şi armonie în casă.
În cele mai multe dintre cazuri, acest atașament foarte puternic, relația de prietenie dintre noi alături de înțelegerea temperamentului ei,  de recunoașterea și acceptarea nevoii sale intense de conectare ne ajută să diminuăm numărul acceselor de furie, să o facem să înțeleagă mai ușor că existe limite pe care trebuie să le respecte și să coopereze mai frumos cu noi.  În multe împrejurări,  ni se spune că avem un copil tare cuminte și ascultător, dar cred că ține strict de relația strânsă pe care o avem cu ea dar şi de temperamentul ei. Totodată, sunt mulți copii cu părinți ce dezvoltă relații la fel de frumoase cu ai lor copii, dar temperamentele lor particulare îi fac să fie poate mai vulcanici, mai puțin cooperanți, iar provocarea pentru acele familii e cu atât mai mare. În orice caz, este extrem de important să identifici temperamentul copilului tău şi principalele nevoi ale sale din punct de vedere psihologic pentru o creştere sănătoasă,  dar asta ține de o altă postare căreia mă voi dedica cu altă ocazie. 

Pe de altă parte, această relație strânsă între părinte și copil vine la pachet și cu provocările de rigoare.  După ce a fost creată o chimie puternică între părinți și copii, iar dacă  vorbim despre vârstele mici (0-4 ani)  și despre anumite categorii de  temperamente,  putem întâmpina scenarii în care ei pot plânge foarte tare când pleci, nu sunt fani să rămână  mult timp cu alte persoane chiar dacă îi sunt familiare, încearcă să pară ok în mediile noi, dar se consumă mult în interior. Poate că  nimeni nu atinge în viziunea lor rolul de animator desăvârșit jucat de mami și de tati. Sunt prea mici și prea slab emoțional dezvoltați să înțeleagă că mama și tata pleacă , dar se întorc, că au și ei nevoie de un timp al lor, iar ecuația devine mai  dificilă cu această categorie de copii. Stau dacă nu au încotro, dar după câteva ore devin apatici și pot apela la plâns sau la alte metode de exteriorizare. Noaptea se trezesc să verifice să nu cumva să fie altcineva în perimetrul bârlogului că altfel ripostează. Ei vor la prietenii lor cei mai buni. Cu siguranță, nu vorbim aici despre copii neieșiți în lume, sălbatici, mămoși, răsfățați cum de multe ori mi-a fost dat să aud. Aici pot da clar exemplul Dariei  -  copil călător de la 3 luni,  transportat și cu mașina, și cu trenul și cu avionul, scos în restaurante, puburi, cafenele de la 4 luni. A văzut foarte mulți oameni, a vizitat multe locuri, am primit multe vizite, deci clar pică acest principiu răspândit în societate.  Fac această mărturisire și pentru alte mame ce poate ajung să fie influențate cu privire la acest topic de diverse păreri din piața mamelor sau a prietenilor dătători de sfaturi. 
Vorbim  pur și simplu de omuleți cu o nevoie de conectare mai intensă, cu o chimie mai puternica cu părinții lor,  mai sensibili şi mai trăitori. Când sunt mami și tati în preajmă, scenariul e ideal, imaginile sunt ca din filmele americane. Când apar intruși în relația lor, începe provocarea.  Nu vor accepta cu ușurință să stea cu alte persoane,  pot plânge mult, îi poate trăsni un dor dureros, pot fi copleșiți de tristețe , stările de apatie și de disconfort urmărindu-i în momentele în care nu sunt cu gașca lor preferată, întrebările - und-i mami, und-i tati vor veni în roi , lacrimi şi crize...Dar partea optimistă e că nu vor fi aşa toată viața lor aşa.
Nu e o perioadă ușoară nici pentru copii, nici pentru părinți, dar e o chestiune de vârstă şi de timp. Trebuie să le acceptăm ritmul de dezvoltare emoțională,  să le înțelegem şi latura înnăscută, să avem mereu în minte faptul că vor mai crește și vor înțelege mai multe dacă vom avea răbdarea și flerul de a i le explica.

În momentul în care trec de la mediul lor sigur de acasă la unul extern , vor urma o serie de momente grele până când vor reuși să-şi gestioneze acest dor pe parcursul unei zile întregi departe de acei oameni de încredere ce îi distrau maxim, ce făceau multe lucruri frumoase împreună cu ei. E o frustrare, o furie ce trebuie înțelese de părinți, dar până la urmă trebuie să aibă încredere că vor reuși să depăşească şi această etapă, cu ajutor din partea celor din mediul nou, cu blândețe, cu răbdare, energie și iubire din partea  părinților.
Relații  super cool cu răbdare multă, iubire, sănătate şi veselie!