A fi tu însuți în relația de cuplu

În societatea actuală,  simt uneori o tendință de a purta tot felul de măști funcție de mediul la care suntem expuși. De responsabilitățile pe care le avem. De oamenii cu care intrăm în contact. 

Ideal ar fi ca atunci când intrăm  în casa noastră, când pășim în  relația de cuplu , să fim cât mai aproape de sinele nostru real.  Să fim autentici. Să fim liniștiți. Să ne dezbrăcăm de jocurile puterii și ale orgoliilor. Să alungăm competitivitatea și să lăsăm  spațiu energiilor pozitive din univers. Să invităm gluma, umorul și starea de relaxare.

Fie că sunt dezordonat/ă , împrăștiat/ă,  aiurit/ă, egoist/ă,  agitat/ă, extrovert/ă sau introvert/ă, coleric/ă, calm/ă, etc.,  e de preferat să-mi mărturisesc deschis felul de a fi și să negociez aceste  variabile modelabile  funcție de felul de a fi și al celuilalt. De așteptările lui.  Mi se pare crunt de trist când  unii oameni chiar  renunță complet la matrița lor internă pentru celălalt.  Ba mai mult , ajung chiar să-și  pună jumătatea  pe un piedestal și se anulează complet. O fac oare din iubire, din frică să nu fie abandonat/ă, din nostalgia de a fi cu cineva, din  groaza de a nu pierde rutina familiară? Din cauza  bolilor sufletești de care suferă? Rănilor din copilărie? Cine știe...
Sau poate pur și simplu o fac din dragoste pură și-oi judeca eu aspru și subiectiv oamenii.

A avea parte de o relație, a fi personaj într-un cuplu e probabil una dintre dorințele supreme ale umanității deoarece nația umană e creată să iubească și să primească iubire. E minunat să iubești și să fii iubit.  Să fii într-o relație.  Dar să  dovedești și prin acțiuni concrete că-l iubești pe celălalt.

Întreținerea unei relații  e ca zugrăvirea  unui imobil de tip zgârie nori. Cu multă muncă în procesul de consolidare.  Pe drumul unei relații, poți întâlni  provocări de tot genul. Unele apar încă din primele luni după ce ieși din etapa de îndrăgostire,  altele se cern pe drum  fiind influențate și de experiențele la care viața ne supune. Sau de vibe-ul nostru intern. De stările care ne năpădesc pe măsură ce înaintăm în vârstă. 

Ar fi lumea mai frumoasă dacă oamenii ar trăi mai conștient, s-ar așeza la masă și ar spune celuilalt  ochi în ochi ce-i place, ce nu-i place, ce-l face să sufere, ce nu. Ce vrea să primească , ce e dispus să dea.  Ar fi și mai frumos să se discute aceste aspecte cu un gram de calm, fără reproșuri,  fără răutăți sau ochiade periculoase. Cu sinceritate și cu blândețe.
Dar ca să ajungi să faci așa ceva, trebuie să fii la un nivel de binețe avansat cu tine însuți.  Și poate că ar fi și relațiile un pic mai longevive, mai calitative. Am găsi mai multă liniște în jurul nostru. Armonie, pace.  Ar fi și universul împăienjenit de mai multe zâmbete și de  mai multe trăriri frumoase în cuplu. 

Weekend bun cu conștientizare. Cu momente în care să ne aducem aminte cine suntem.

Sursă fotografie: https://ro.pinterest.com/pin/507288345505620332/