Gânduri din breasla părinților
Vin toate val vârtej în primii ani. Abia ai timp să digeri anumite aspecte și e totul un pic mai greu când ai de gestionat situația în doi. Poate uneori chiar și singur deoarece unul dintre părinți e constrâns să se implice mai mult pe partea de job.
Ai nevoie de multe doze de energie și de răbdare - alocate înainte de apariția copilului activităților individuale sau de cuplu, carierei sau altor acțiuni sociale. Se îmbolnăvește copilul, mama sau tatăl se organizează în așa fel încât unul rămâne acasă cu el. Trebuie dus, luat de la grădiniță, părinții trebuie să se împartă pentru a acoperi și acest topic. Să ajungi la timp la muncă, să nu ajungi nici ultimul la grădiniță. Să fii responsabil și vioi la job, să îndeplinești multitudinea de sarcini și acasă. Să fii părinte bun, să mai fii și soț sau soție cu norme calitative satisfăcătoare. Să asiguri copilului o alimentație corectă. Să te mai vezi și cu un prieten. Cerințe multe, exigențe și presiune mare. Noroc că suntem izbiți de o putere supraomenească despre care nu am fi bănuit vreodată că există în noi. Din iubire, cel mai probabil....
Pe deasupra, copilul trebuie animat după ce îl luăm de la grădiniță deoarece ne simte lipsa peste zi și cere atenție. Pare fresh de portocale când ajungem noi acasă. Ne mobilizăm și ne jucăm. Trebuie să aibă parte și de o rutină seara și noi avem o mare responsabilitate ca el să și-o îndeplinească. Vine weekendul și tot noi suntem cei care trebuie să-i punem la dispoziție o serie de activități frumoase.
7 zile din 7. 365 din 365.
Și poate cel ma important lucru de care nu ar trebui să uităm, oricât de obosiți, nervoși , extenuați am fi este că orice copil ar trebui să fie iubit necondiționat și prețuit deoarece noi am ales ca și părinte să-l invităm în viața noastră. Nu să fie motiv de tensiune între părinți. Nu să îl lăsăm ore în șir în fața ecranelor. Nu să țipăm la el sau să apelăm la forță fizică căci nu are el chef să facă ce spunem noi. Nu te obligă nimeni să faci un copil. Ești liber să trăiești pe pământ fără a concepe un copil.
Acești primi ani pot dura ca și consistență zeci de ani prin amploarea acțiunilor pe care trebuie să le prestăm în calitate de părinți responsabili integral de creșterea și educația copilului. Ani care vin la pachet cu fire albe, cu riduri multe și mărunte, cu corpuri ușor transformate, cu mâini muncite, cu psihic mai șubred, cu mult timp sacrificat într-un scop nobil și frumos. Cu pericolul de a uita de noi, de ceea ce ne place, de cuplu deoarece atenția se duce în valuri infinite către copil. Temperamentul copilului e de asemenea vital în acele valuri de energie investite deoarece nu alegem noi cum să ne fie copilul: mai introvert sau mai extrovert, mai cooperant, mai rebel, mai sănătos, mai bolnăvicios. Este o loterie și o îmbinare de gene. Un dar de la Dumnezeu. Și s-ar putea să fie nevoie de mai mult timp și de mai multă răbdare funcție de cum îți este copilul.
Dincolo de aspectele fizice și transformările psihologice, acești ani sunt poate cei mai minunați din viața noastră pe pământ deoarece înveți atât de multe despre conceptul de iubire în multe forme ale sale, despre responsabilitate, despre frică, despre sinele nostru, despre sacrificiu, maturitate, despre adaptabilitate , despre umanitate, despre puiuții de oameni mici și toate etapele prin care trec în primii ani încât uneori devii alt om.
Pe de altă parte, un copil crescut în exclusivitate de părinți ce conviețuiesc în echilibru, are un atuu în sensul că nu există în educația lui influențe diferite ce uneori pot intra în contradicție cu modelul de educație pentru care tu ca și părinte optezi. Într-un fel crește bunicul , bunica sau o bonă un copil și într-un alt fel influențează părintele situația. Cel care stă cu un copil o perioadă lungă de timp creează un atașament cu acesta și-i devine automat model. Apar și părinții în peisaj cu așteptările lor și uneori poți fi bulversat în calitate de părinte de modele cu influențe diferite. Dar vorbesc aici despre copiii care stau constant cu alte persoane , chiar și peste noapte, chiar săptămâni , luni . Cele câteva ore, o zi, două, nu influențează atât de mult copilul respectiv. E chiar minunat să aibă acces la o gașcă cât mai mare de oameni ce petrec timp doar cu el, fără părinți , încă de la vârste mici, deoarece așa învață ce înseamnă relațiile cu oameni diferiți.
În concepție personală, cred că aceste situații din viață în care ambii părinți optează pentru rolul integral de creștere a copilului și care și reușesc să aibă un echilibru, să promoveze o atmosferă caldă în familie, să se alinieze reciproc în materie de educație , vor culege roadele unei relații frumoase cu al lor copil. Cu condiția să nu proiecteze către el lucruri pe care copilul poate nu le va îndeplini în viitor. Cu condiția să-și iubească necondiționat copilul , să-i cunoască temperamentul , să-l accepte și să-i fie în preajmă fără critică în momentele bune și cele rele.
Totodată, va exista și un nivel de receptivitate mai mare între copil și părinte, limitele pe care le promovează părinții vor avea continuitate, autoritatea va fi la locui ei, copilul va avea un atașament extrem de sănătos, o stimă de sine mai bună asta dacă va fi lăsat să și zboare când el o va cere. Vor putea merge peste tot cu el, îl vor cunoaște bine, își vor putea explica mai ușor de ce reacționează într-un anume fel în anumite situații. Vor şti să-l liniștească mai ușor în situațiile de criză.
Acest părinte va fi extrem de multifuncțional deoarece viața şi-ale ei greutăți te întărește și te ajută să-ți depășești limitele. S-ar putea să ajungă să facă mai multe lucruri decât familiile cu copii care au timp liber pentru ei în cantități mai mari.
Devine de asemenea mai indulgent cu el însuși deoarece este totuși om și-și va ierta mai ușor greșelile. Dacă nu o va face , va intra în cercuri vicioase deoarece e imposibil, fiind doar mama și tata în peisaj de-a lungul acestor ani plini și grei, să reușească să respecte lucrurile ca la carte. Niște presiuni puse în zadar va crește nivelul de tensiune. Din experiență personală, nu mă mai judec atât de aspru când las copilul la desene animate, când îi explic că eu am treabă în timp ce el îmi cere să mă joc cu el, când mai țip la el în urma crizelor pe care le face, când mai închid ochii și nu mai sunt atât de rigurosă cu alimentația lui.
Reversul medaliei în acest rol e că pierzi o cantitate mai mare de neuroni, renunți la multe dintre lucrurile pe care poate le făceai înainte și aici vorbesc strict de primii ani de creștere când e vitală prezența activă a unui adult în viața copilului pentru a-i îndeplini nevoi de bază. Se poate duce pe calea sâmbetei cuplul și magia din el dacă nu ai un grad ridicat de conștientizare.
De ce ? Deoarece părinții care-și cresc copiii singuri nu mai au ieșiri când vor ei, nu se mai trezesc singuri în casă să aibă parte de acțiune la orice oră au ei chef, nu mai au parte de romantism la cote înalte, mereu trebuie să-și plănuiască ieșirile dacă există. Momentele în care efectiv fac lucruri împreună abia mai există dacă nu apelezi la o planificare prealabilă. Dacă nu ai şi pe cineva disponibil să renunțe la timpul lui pentru a te ajuta.
Ține de noi să facem pași , să găsim soluții pentru a nu ajunge în etapa în care nu mai suntem atraşi de omul de lângă noi. Așa că dacă nu există o bază prealabilă între noi, niște elemente puternice ce ne atrag , o chimie aparte, un pic de voință și de imaginație de a mai fura niște momente pentru noi doi amândoi, cuplul va fi în pericol de rătăcire când copilul va vrea să zboare din cuibul de acasă. Copilul va dori să-și ia zborul, iar părinții vor fi ca 2 străni dacă în acești ani în care au luptat cot la cot să-și crească cât mai bine copilul, au uitat de ei doi amândoi.
De ce ? Deoarece părinții care-și cresc copiii singuri nu mai au ieșiri când vor ei, nu se mai trezesc singuri în casă să aibă parte de acțiune la orice oră au ei chef, nu mai au parte de romantism la cote înalte, mereu trebuie să-și plănuiască ieșirile dacă există. Momentele în care efectiv fac lucruri împreună abia mai există dacă nu apelezi la o planificare prealabilă. Dacă nu ai şi pe cineva disponibil să renunțe la timpul lui pentru a te ajuta.
Ține de noi să facem pași , să găsim soluții pentru a nu ajunge în etapa în care nu mai suntem atraşi de omul de lângă noi. Așa că dacă nu există o bază prealabilă între noi, niște elemente puternice ce ne atrag , o chimie aparte, un pic de voință și de imaginație de a mai fura niște momente pentru noi doi amândoi, cuplul va fi în pericol de rătăcire când copilul va vrea să zboare din cuibul de acasă. Copilul va dori să-și ia zborul, iar părinții vor fi ca 2 străni dacă în acești ani în care au luptat cot la cot să-și crească cât mai bine copilul, au uitat de ei doi amândoi.
De aceea trebuie ca fiecare să se gândească bine înainte să conceapă copilul, mai ales dacă nu au opțiuni multiple în familie de a primi ajutor. Să nu-l facă doar că este presat social, că vrea să salveze o relație, că vrea să aibă o realizare. Copilul e unul dintre cele mai sfinte lucruri în lumea asta mare şi ar fi bine să ne asumăm responsabil rolul de părinte. Să încercăm să-l creștem cu blândețe, să-l iubim, să-l acceptăm și să ne găsim echilibrul noi ca și individualități, ca și părinți, dar ca și membri ai cuplului. Să ne dorim cu adevărat şi să ne implicăm. Să fim pregătiți pentru diverse scenarii imprevizibile. Să digerăm cu răbdare ce vine din mers. Să nu uităm unul de altul pe acest drum al parentingului.
Rutina din primii ani, extrem de sănătoasă pentru o creștere armonioasă, crizele copilului, lipsa discernământului, a independenței, temperamentul acestuia te solicită mai mult şi cere o organizare mai exigentă a cuplului în a-și împărți sarcinile. O dai in bară de multe ori , eşti aspru criticat sau judecat uneori că omiți să faci una, alta deoarece te pierzi în sarcini și nu mai apuci să faci la fel de bine ceea ce este în sfera externă câmpului lexical al copilului. Se mai triază și oamenii din cercul de prieteni pe acest drum.
Uneori, multe dintre atribuții pot reveni mamei deoarece tatăl este implicat în carieră. Sau invers. Echilibrul vine aici din curajul de a cere un ajutor extern dacă simți că nu mai poți face față de unul singur sau de a gestiona situația luându-ți doze de energie din alte locuri pentru a putea face față acestui maraton frumos , dar și tare anevoios , cu precădere în primii ani de creștere.
Pe măsură ce copilul mai crește, crește și nivelul lui de independență, i se nuanțează și discernământul, te înțelegi mai bine cu el și mai dispar acele tantrumuri siropoase de la orizont. Ajutorul în cantități mari e necesar în primii 2-3-4-5 ani . Apoi , apar alte etape, dar logistic lucrurile sunt mai ușoare.
Partea bună e că aceste familii, după ce depășesc această perioadă de vârf, ajung la o simbioză deosebită. Sprijin reciproc şi multă empatie există acolo. Vor avea o longevivitate mai bună deoarece ce e greu și e resimțit în doi la un nivel intens te poate întări. E un punct de vedere subiectiv, dar cred cu tărie în el.
Rolurile pe care ni le-am asumat de a fi responsabili în totalitate de creşterea copilului nostru au dus la o restructurare a cuplului. Multe dintre lucrurile pe care le facem sunt de multe ori îndeplinite separat deoarece respectăm rutina copilului si nu putem face cu el absolut tot ce ar vrea să facă un adult , dar nici nu renunțăm de tot la noi. Cât unul stă cu copilul, celălalt iese din rutină optând pentru ceva ce-i place să facă. Aceste zile când evadăm vin ca o boare de aer proaspăt și ne ajută să fim mai prezenți, mai implicați când revenim. Aceste momente ne încarcă rezervoarele și ne ajută să fim vii și în rolurile de membri ai cuplului. Ne ajută să nu uităm să mai planificăm o cină, să ne mai facem câte o surpriză, să ne furăm o sărutare. Să vorbim frumos unul cu altul, să ne cerem scuze după certuri inevitabile. Să organizăm câte un moment romantic. Sunt rare și scurte aceste elemente deoarece copilul e încă la vârsta în care ne solicită mult fizic și psihic. Dar bină că nu au dispărut complet din peisaj.
Să fim sănătoși să să ne regăsim și peste ani și ani! Să zâmbim ca să ne-ntărim!
Comentarii
Trimiteți un comentariu