Stil de viață bucuros

De când am început activitatea de voluntariat și am văzut câte lucruri minunate fac cei de la Asociația Touched și câți oameni nevoiași sunt în societatea noastră, încerc să ajut în limita posibilităților oamenii de acolo. În fiecare lună, fac câte o strigare în mediul online și printre dragii mei prieteni și se adună  o sumă modică de bani pentru a sprijini prin diverse acțiuni mamele din cadrul proiectului Casa Agar. Chiar și un leu dacă s-ar dona și ar fi și mai mulți oameni implicați în această inițiativă, s-ar strânge fonduri ce pot fi direcționate în diverse zone deoarece nevoi sunt extrem de multe.  Și donațiile sub formă de jucării, haine, cărți, încălțăminte, sunt de folos. Când vorbesc cu unele mame, văd câtă putere și uneori câtă suferință se ascunde în inima lor și-mi dau seama cât de binecuvântată sunt cu ce am acasă. De aceea simt că trebuie să dau ceva pentru ce am și de aici vin forța și dorința de a ajuta. E un sentiment tare plăcut  deoarece te încarc...

Dragul meu tată, Voiam să-ți spun că suntem bine. Un pic obosiți de la virusul neașteptat ce a lovit-o pe Daria zilele astea, dar ai avut tu grijă ca mama să fie cu noi și  să ne ajute cu optimismul și energia ei. Te-am simțit și aseară că ești lângă noi, ajutându-ne să trecem un pic mai ușor peste sesiunile nocturne cu acea temperatură agresivă.   Îmi este dor de tine, dar în fiecare zi te port în inimă și mereu apare câte ceva care să-mi aducă aminte de tine. Mama e bine, ai lăsat-o pe mâini bune. Puterea cu care a fost înzestrată a venit de undeva de sus, de la noi și mai ales de la Daria, lumina ochilor ei. Ne-a ajutat foarte mult în toată perioada asta de când am reînceput serviciul. Cosmin și Iulia și-au îndeplinit un vis frumos și tare mândru ai fi fost de ei. În acest weekend ce a trecut, ne-am reunit cu toții ca să fim alături de Tică, fratele tău preaiubit, la evenimentul frumos din viața copiilor lui. Moartea ta ne-a învățat să ne bucurăm și mai tare...

M-a întrebat recent cineva de unde îmi găsesc timp și energie să fac atât de multe lucruri. I-am zis în glumă că mă încarc de la soare, recunoscând în sinea mea că am și eu zile mai bune sau mai rele, mai vesele sau mai triste,  când nu sunt mereu un zen și un zâmbet, dar totuși găsesc puterea să mă ridic și să aplic niște principii, niște tehnici care să-mi aducă o stare de bine. Ce-i drept, aceste vulnerabilități nu sunt făcute mereu publice, sunt împărtășite cu o mână de oameni aproape de sufletul meu, dar mă gândesc că e bine să le aștern și pe hârtie, deoarece ele fac parte din eul meu cu stări de bucurie și de liniște uneori, cu stări de tristețe, furie sau de mânie alteori. E mai frumos să fii mereu vesel, dar e mai sănătos să accepți că sunt zile în care avem și noi dreptul să fim furioși, nervoși și să vorbim despre aceste emoții negative.  Vineri seara a fost una dintre acele zile în care zâmbetul a fost înlocuit de furie, frustrare și, în ultimă fază, de mânie i...

Este seară, iar eu profit la maxim de liniștea ce domnește în casa urșilor. Copil adormit,  țara pusă la cale pentru a doua zi, deci pot medita în voie. Simt aerul rece ce se strecoară pe fereastra întredeschisă, semn că toamna își intră în drepturi depline. Paharul cu vin roșu,  ciocolata  delicioasă îmi fac cu ochiul gândindu-mă că poate aroma lor mai alungă din răceala ce m-a lovit dur zilele acestea. Închid ochii și mă tot gândesc la oamenii cu fețe atît de obosite și palide pe care le tot văd de câteva zile în  traficul infernal din zona corporatistă  a Bucureștiului. Cozi infernale de mașini, probabil se stă și câte jumătate de oră să ieși din acel ambuteiaj sufocant, iar oamenii par  a fi resemnați în acele roluri de a-și pierde timp prețios din viață stând bară la bară. Mulți dintre ei cu fețele adâncite în telefoanele mobile, alții cu căști în ureche, cu gândul că poate vor avansa încă un pic, încă un pic.... Mulți par a fi obosiți, plictisiți...