Furie, frustrare, mânie

M-a întrebat recent cineva de unde îmi găsesc timp și energie să fac atât de multe lucruri. I-am zis în glumă că mă încarc de la soare, recunoscând în sinea mea că am și eu zile mai bune sau mai rele, mai vesele sau mai triste,  când nu sunt mereu un zen și un zâmbet, dar totuși găsesc puterea să mă ridic și să aplic niște principii, niște tehnici care să-mi aducă o stare de bine. Ce-i drept, aceste vulnerabilități nu sunt făcute mereu publice, sunt împărtășite cu o mână de oameni aproape de sufletul meu, dar mă gândesc că e bine să le aștern și pe hârtie, deoarece ele fac parte din eul meu cu stări de bucurie și de liniște uneori, cu stări de tristețe, furie sau de mânie alteori. E mai frumos să fii mereu vesel, dar e mai sănătos să accepți că sunt zile în care avem și noi dreptul să fim furioși, nervoși și să vorbim despre aceste emoții negative. 
Vineri seara a fost una dintre acele zile în care zâmbetul a fost înlocuit de furie, frustrare și, în ultimă fază, de mânie interioară. Un vecin din cartier a declanșat această stare de furie, adresându-mi-se pe un ton răutăcios și creionând un scenariu în care eu eram clar vinovată cu toate că realitatea era ușor diferită. O fi avut și el o zi grea, o fi fost trist, nervos, cine știe, dar cu ce am greșit eu să fiu luată la rost fără niciun motiv real?  Un lucru e cert - furia s-a instalat rapid deoarece câmpul meu intern era și el umbrit de o stare de oboseală acumulată de-a lungul unei săptămâni pline. Nu e chiar așa de ușor să fii fresh de portocale zi de zi, dimineața începând la 6.00 - 6.30 cu mic dejun de pregătit, bagaj dărios de făcut, joacă de prestat, mers pe jos până la grădiniță, depășit acel moment al separării cu un strigăt disperat de mami  și cu ochi înlăcrimați, ajuns la muncă val vârtej, muncit, plecat acasă, jucat intens, plimbat sau alergat, mâncat, culcat și reluat același circuit a doua zi.
Revenind la starea mea de furie, această emoție s-a tranformat încet în frustrare deoarece simțeam nevoia să am un moment de respiro după acel monolog al vecinului, să inspir și să inspir și să nu las energia negativă să-mi invadeze trupul, însă odrasla ce stătea pe bancheta din spate nu mi-a lăsat acel răgaz. Voia neapărat animație deoarece traficul era aglomerat, iar ea stătea țintuită scaunului în loc să alerge prin parc. Avea și ea dreptate, dar în mintea mea s-a pitit un gând cu o ușoară notă de frustrare spunându-mi că am fi putut evita acest scenariu dacă ar accepta și ea să stea seara cu altcineva ca să putem face și noi în tihnă treburile de uz casnic. Mi-este foarte clar că  și copilul încearcă să-și exprime furia și frustrarea din cauza faptului că stăm doar câteva ore pe zi cu ea fără să înțeleagă la o vârstă așa fragedă că munca  noastră are scopul și beneficiile ei. Îi este dor de noi peste zi și nu știe cum să gestioneze foarte bine această stare, izbucnind la orice urmă de neatenție din partea noastră. E încă la vârsta în care nu poate să-ți gestioneze emoțiile, furia, nu înțelege chiar tot ce se petrece și raționamentul din spate, e extrem de atașată drept urmare e normal să se comporte așa, iar noi  trebuie să fim alături de ea deoarece e un copil trăitor, nu se lasă așa ușor păcălită și vrea să petreacă timp cu ai ei părinți. Nu cu bunicii, nu cu altcineva. Toate aceste elemente îmi sunt cunoscute, rezonez intens cu ele, sunt conștientă că avem nevoie de multă răbdare, că va mai crește și se vor mai temperra anumite lucruri, dar frustrarea ce pusese stăpânire pe mine în acea seară, pe fondul acelor elemente declanșatoare, nu mă ajutau să gândesc la fel de limpede, având tendința să opresc mașina și să o iau la alergat pe câmpie. Singură, fără odraslă, fără consorț, să-mi eliberez mintea de toate acele stări. În mod rațional  nu puteam face acest lucru deoarece câmpia nu era chiar așa aproape, drept urmare am refuzat invitația insistentă a odraslei de a-i oferi un număr de animație calitativ, iar asta a adus cu sine ulterior niște tantrumuri de mai toată frumusețea în spațiul public. Mi-am asumat acest scenariu previzibil deoarece nu reușisem să țin sub control valul de energie negativă, iar ea a ripostat, am ținut-o strâns în brațe, încercând din răsputeri să-mi păstrez calmul. Drumul la întoarcere spre casă a fost și mai palpitant - furia fiind înlocuită de mânie interioară, dar m-am abținut să o exprim verbal, înghitând în sec și repetându-mi că voi găsi eu o cale după ce adoarme odrasla să scap de aceste sentimente puternice și negative.  Le conștientizam , dar nu puteam fi zen. Mi-ar fi plăcut să mă filmeze atunci cineva, aș fi fost în antiteză izbitoare cu zâmbetul meu de zi cu zi, păstrând acel cadru facial ca o dovada  de împărtășit și cu alți oameni ce au uneori impresia că e ceva în nereguă cu ei dacă nu se simt fericiți și împliniți cum zilnic ne încurajează toată media, ce preferă să evite astfel de stări, ba mai rău să nu le recunoască, să le lase să mocnească acolo în ei, ieșind la suprafață mai târziu sub cele mai inedite și periculoase forme.

Ritualul nocturn s-a încheit într-un final, liniștea s-a așezat peste reședința urșilor, iar eu m-am așezat tacticos la masa din bucătărie cu al meu consorț alături uitându-ne amândoi unul la altul și minunându-ne de splendoarea acelei seri. Am făcut haz de necaz, am râs, ne-am zis ofurile, iar mânia, furia, frustrarea au fost înlocuite iarăși de un sentiment de bucurie, de liniște și de speranță că a doua zi va fi cu siguranță mai bună. Ne-am acceptat starea, am vorbit despre ea și am decis să evităm să pornim la drum cu odrasla când nu e absolut necesar - mai ales atunci când diverși factori ne influențează negativ starea de spirit pentru a evita un dezastru emoțional la care tocmai fusesem părtași. Sper ca într-o bună zi să  reușesc să previn aceste emoții negative, să  pot apela la niște tehnici și resorturi interioare care să anticipeze diverse scenarii.
M-a ajutat și colțișorul meu feeric de pe balcon unde mă retrag seara deseori să citesc, să-mi reîncarc bateriile la lumina lămpii, învelită în pătura pufoasă, simțind aerul rece al toamnei, ascultând o muzica bună și degustând un pahar de vin roșu.
Cât mai puțină furie și multă bucurie!