Supă caldă cu tăiței făcuți în casă

De dimineață m-am trezit ușor apatică. Un amestec de tristețe, bucurie și ciudă au pus stăpânire pe inima mea.

O ușoară tristețe m-a străfulgerat asemenea unui junghi  din cauza faptului că tata nu mai este fizic cu noi. Astăzi ar fi împlinit 61 de ani.  Sunt zile în care mi-e tare dor de el. În care mi-ar fi plăcut să fie aici mai ales pentru mama ca să aibă grijă la bătrânețe unul de celălalt. 

Mi-ar fi plăcut să fie amândoi la pensie, să ne vedem mai des, să mă mai și ajute în zilele alea în care simt poate că nu mă descurc așa de bine. 

Totodată o senzație de bucurie mi-a mângâiat sufletul când am aruncat o privire fotografiei cu nepoțelul meu scump care astăzi a împlinit 2 luni de viață. Un băiețel frumos, atât de iubit și de dorit.

O ciudă apăsătoare mi s-a strecurat pe sub piele deoarece sunt ușor mâhnită că  David nu are șansa cum a avut și Daria să-și cunoască bunicul care avea  un potențial tare  frumos în a dezvolta o relație frumoasă de atașament cu nepoțeii lui. Mi-ar fi plăcut mult ca tata să vadă cât de iubit e David  de părinții lui minunați. Frate-miu e topit după el. Îi sclipește privirea când ne vorbește despre el, e atât de atent cu el, i-a făcut deja tot felul de sisteme de joacă, stă ore în șir și-l admiră. Îl plimbă, îi vorbește,  îl distrează în momentele de trezie.  Îmi pare rău că tata nu mai e aici pe pământ să-și admire băiatul deoarece în timpul vieții  nu prea a știut din păcate să-i arate cât de mândru era de el. 

Ani în șir, în perioada copilăriei cât și în adolescență și apoi în facultate, casa de la Botoșani cât o cutie de chibrituri era plină ochi pe 27 decembrie  deoarece lui tata îi plăcea mereu să-și serbeze ziua de naștere înconjurat de mulți oameni. Avea obiceiul să invite tot omu' care-i ieșea în cale în ziua respectivă deși el pleca de la unitate spre casă după-amiază, iar draga de mama era copleșită trebuind să-i organizeze de multe ori singură toată aniversarea.

Tata râdea mult, era bucuros când îi soseau invitații, se cherchelea, făcea glume, ne mai și obosea de multe ori, dar ăsta era probabil farmecul lui. Avea părți bune, dar și limitări cauzate de felul în care a crescut și de domeniul în care a profesat , dar un lucru e cert - noi, ca și copii  am moștenit  la rândul nostru poate și de la el obiceiul de a aduna prin casele noastre oamenii dragi nouă, ospitalitatea, plăcerea de a avea masa plină cu ocazia evenimentelor frumoase din viețile noastre. 

Ca să îi redau o  amintire mai vie,  astăzi de ziua lui, am pregătit o supă bună de pui, cu tăiței făcuți în casă și pătrunjel proaspăt, deoarece mereu o ruga pe mama să-i facă  supă la aniversările lui. Am tăiat două felii de cozonac aromat făcut de socrul meu drag și le-am oferit cu dragoste mai departe gândindu-mă la sufletul lui și rugându-mă pentru liniștea lui , oriunde ar fi.

Cei rămași fără părinți pe-acest pământ să nu uităm niciodată că, voluntar sau involuntar, purtăm în noi bucăți din ei. Dorul, lacrimile, fotografiile, pomenirile, amintirile sunt mijloace prin care mai cicatrizăm rana cu care rămânem de pe urma morții lor.

Încă mi-e dor de tine, tată. Să ai grijă de acolo de sus, de printre stele, de mama, de David și Daria, de copiii tăi frumoși , de fratele și de mama ta.