Adaptabilitatea - cuvânt cheie în anul 2020
Am fost supuși ca și familie unor scenarii la care poate nu ne așteptam. Au fost zile în care a trebuit să găsim soluții spontane, să luăm decizii rapide. Să fim extrem de multifuncționali. A fost greu, am mai pierdut neuroni pe drum, au mai apărut în peisaj fire albe, riduri mai pronunțate, dar experiențele prin care am trecut ne-au ajutat să fim mai adaptabili. Ne-au maturizat, ne-au înțelepțit. Ne-au readus aminte că suntem adulți asumați.
Sunt extrem de recunoscătoare, dincolo de provocările din ultimele luni, că am încă un job. Chiar dacă a fost multă presiune la job și am muncit în ultimele săptămâni cât nu am muncit poate în ultimii ani, sunt bucuroasă că am un venit, că nu trebuie să mă stresez foarte tare pe partea financiară. Că sunt o femeie independentă.
Cunosc în jurul meu oameni care au fost afectați, prin prisma măsurilor luate din cauza acestei pandemii, care au rămas fără locuri de muncă, care au intrat în șomaj tehnic. E încă o perioadă grea, mai ales dacă simțim empatie pentru aproapele nostru. O perioadă incertă care ne readuce aminte de lucrurile simple, de bucuria de a fi sănătos, de necesitatea de a fi chibzuit în sens financiar, de nevoia de a ne țese o pânză de oameni frumoși în viața noastră care ne ajută în zilele alea mai gri. Ne ajută cu o vorbă bună, o cafea aromată, cu un telefon, cu o plimbare, cu o încurajare sau cu un zâmbet. Nu voi uita niciodată ziua din luna aprilie în care mi-am sunat prietena la ceas de seară să o rog să-l cazeze pe ursul meu drag o perioadă astfel încât să nu intrăm în carantină iarăși, iar ea m-a ajutat cu mare drag fără nici măcar o ezitare. Nu o voi uita curând nici pe vecina mea minunată care venea să ne ajute necondiționat atunci când nu aveam voie să ieșim din casă. Oameni cu inimă mare.
În ultimele luni, am învățat să mă adaptez la ceea ce este, la ceea ce am. A fost o acomodare treptată, cu zile mai bune, mai nebune. La început, am fost mai reticentă, mi-a fost mai greu, dar treptat, mi-a crescut nivelul de reziliență.
Cine ar fi zis că pot rezista cu job , singură acasă în timpul săptămânii și cu un copil pe fundal aproape 3 luni de zile?
Cine ar fi zis că ce-mi doream intens înainte de această frenezie a Coviduțului ( mai mult lucru de acasă) s-a dovedit a fi mult mai toxic pentru mine ca și individ deoarece nu am mai avut parte de acele intervale de timp extrem de sănătoase care făceau trecerea de la mediul de muncă la mediul de acasă.
Timpul pe care un părinte îl petrece în afara câmpului lexical al creșterii copilului e benefic, e sănătos din punctul meu de vedere deoarece când revii in mediul copilului , ai chef să te joci, ai acel vibe de a intra în lumea lui. Te conectezi mult mai bine cu el.
Mă plângeam înainte că pierd mult timp în trafic , dar uite că acele ore erau timpii mei în care citeam o carte , vorbeam la telefon, mergeam pe jos , făceam mai multă mișcare. Pauzele pe care mi le luam la birou erau mai dese, îmi hrăneau nevoia de socializare și mă ajutau să mă concentrez mult mai bine la ceea ce făceam. Să fiu mult mai eficientă.
Am mai învățat în ultimele luni despre ce înseamnă asumarea . Despre capacitatea noastră, a adulților de a ne autocontrola, de a ne găsi soluții singuri, de a ne găsi o utilitate. Împreună cu ursul meu drag, am muncit în echipă și am continuat procesul de amenajare a bârlogului, am construit o grădină în miniatură care mă provoacă să fac mișcare , să mă relaxez după orele petrecute în fața calculatorului. Mi-am organizat un mic spațiu al meu în casă unde îmi pot desfășura jobul în așa fel încât să mă concentrez mai bine. Mi-a crescut și nivelul de reziliență la capitolul planuri versus realitate în sensul că ceea ce poate ne-am plănuit ca și familie nu s-a mai întâmplat peste vară. Copilul meu a fost expus la ideea că părintele lui trebuie să muncească ca să avem ca și familie un venit, a devenit și el mai disciplinat, mai ordonat. A învățat că trebuie să lucrăm în echipă ca să ne facem viața mai ușoară peste zi.
Am adus multă inovație în programul meu zilnic îmbinând plăcerea de a sta în natură cu necesitatea de a-mi îndepli responsabilitățile la muncă. M-a inspirat o altă vecină din cartier și voi începe să ies mai des afară cu masa de laptop, pe iarbă în parcul amenajat din cartierul în care locuim , iar puiul meu mic se va putea juca în acest timp cu alți copii fără ca eu să mă mai simt atît de vinovată că trebuie să lucrez și nu îi pot acorda ei foarte multă atenție.
Cochetez și cu ideea de a angaja o bonă în preajma toamnei deoarece nimeni nu știe încă cu ce ne vom confrunta în septembrie, iar noi ca și părinți care poate în continuare va trebui să lucrăm de acasă, vom fi nevoiți să ne găsim soluții pentru a nu ne șubrezi echilibrul interior și sănătatea fizică.
Am petrecut mult mai mult timp cu ursul meu pe terasa din balcon , făcând glume, haz de necaz, căutând uneori soluții la unele provocări care ne-au ieșit în cale în ultimele luni. Am devenit mai uniți ca și cuplu, mai căliți.
Am făcut ieșiri spontane într-un stil mai retras , cazându-ne în locuri mai sălbatice cu geanta frigorifică după noi, cu mese luate la pachet de la restaurantele din împrejurimi. Cu timp mai mult petrecut în natiră. Profit mai mult de flexilbilitatea impusă de job , încercând să lucrez din mai multe locuri, îmbinând plăcerea cu responsabilitatea.
Am socializat mult mai mult în comunitatea din cartier, mi-am cunoscut vecinele mai bine, iar copiii s-au jucat mai mult între ei. În vremuri de pandemie, mi-am dat seama că e absolut genial să stai într-un cartier închis cu parc propiu deoarece ai uneori senzația că ești parte a unei comunități așa cum erau bunicii noștri în copilăria noastră de odinioară. Chiar dacă poate ești obligat la izolare, vei găsi mereu în vecinătatea ta oameni cu care ai chimie, vei bea o cafea pe iarbă cu ei. Vei râde, te vei plânge, vei avea parte de terapie de grup gratuită. Iar copilul tău va acea acces imediat la alți copii.
Nu știe încă nimeni ce va fi în viitor , iar în calitate de părinte care va trebui poate să lucreze pe termen mai lung de acasă , va fi obligatoriu să găsesc soluții încât să îmbin responsabilitățile din jobul meu cu creșterea și educarea copilului, dar și cu viața mea personală, cu pasiunile și nevoile mele.
Ideal ar fi să ne păstrăm echilibrul pe plan economic, să nu ne setăm așteptări foarte mari și să ne bucurăm de acest dar al adaptabilității. Să ne luăm niște lecții din astfel de perioade, să punem aceste experiențe la temelia vieții noastre și să îmbrățișăm cu mult curaj, optimism, bucurie și energie perioada incertă din următoarele luni.
Comentarii
Trimiteți un comentariu