Scrisoare pentru mamele care-și cresc puii singure

Dragi femei, dragi mămici,

În ultimele luni, am rămas în mod repetat singură cu odrasla mea. Prin prisma acestor experiențe, m-am gândit profund la voi și la experiențele voastre în calitate de mame care vă  creșteți  în proporții considerabile singure copiii.  Gândul mi-a zburat și la acele mame  care poate nu au norocul ca tații să fie implicați în continuare în creșterea copilului după separare, alegând să se desprindă complet de ei. Sau să-i vadă  doar câteva ore la un anumit interval de timp, seara copilul revenind la domiciliul mamei. Am empatizat și cu acele mame care nu au suport prea mult din partea  părinților ca să-și mai lase copiii cu ei.  Dar și la cele care poate locuiesc cu tații copiilor, dar care nu au parte mai deloc de ajutor din partea lor.
Mărturisesc că am un respect deosebit pentru voi deoarece mi se pare unul dintre cele mai grele lucruri din univers să crești singur un copil. Darămite, 2-3 copii...căci sunt și astfel de scenarii. 

În urma zilelor în care stăteam singură cu puiul meu drag,  mă simțeam de multe ori extenuată. Eram tihuie de cap seara. Eram mai nervoasă, îmi lăsam fetița  mai des la televizor, mai ridicam vocea la ea. Nu aveam așa de multă răbdare.  Casa era cu fundul în sus și dorința mea cea mai mare seara era să dorm ca să-mi refac stocul de energie pentru a doua zi când o luam iarăși de la capăt. Eram stoarsă complet de energie.

Femeie dragă, mamă minunată, să nu uiți nicioadată că a crește singur un copil e o cruce tare grea. E crucea ta și doar tu îți vei găsi resursele să răzbești. E o cruce tare frumoasă, minunată pe acest pâmânt, dar și anevoioasă.  Nu avem de unde să știm  că poate ne vom separa de sufletele noastre pereche atunci când apare în viața noastră un copil , iar procesul de a-l crește singur  este poate una dintre cele mai mari provocări.   Greșesc chiar și cei cu o gașcă în spate după ei (tați, bunici, bone), darămite un suflet de femeie care-și crește singură puiul de om. Aveți  tot dreptul să mai greșiți. Plângeți, descărcați-vă, iertați-vă.  Vorbiți cu cineva imparțial și luați-o apoi de la capăt. Mai diminuați nivelul de așteptări de la voi.

Aici aș mai avea ceva de adăugat. Ar fi bine să nu mai judecăm atât de aspru unele mame, cum am mai auzit de multe ori prin jurul meu, deoarece noi nu știm situația lor de acasă, trecând prin filtrul personal tot ce vedem în comportamentele lor.  Să exersăm deci mai des și mai profund exercițiul blândeții față de alte mame.  Poate chiar să le ajutăm , dacă avem în preajmă femei care-și cresc singure copiii: cu o vorbă bună, cu luatul copilului când ea are nevoie, cu o cafea, cu o floare , o masă caldă sau cu o îmbrățișare. 

Aseară eram atât de obosită după o zi  plină  ochi încât m-am întins pe canapea cu ultimele grame de energie.  Daria mi-a cerut să o scot afară și i-am explicat că nu am resursele necesare. Mi-am păstrat acele puține  resurse pentru a pregăti cina și pentru a strânge puțin prin casă ca să nu fie haos complet  dimineața când ne trezim.    M-am gândit cu empatie la voi . Cel mai probabil aveți  extrem de multe de făcut pe parcursul unei zile / săptămâni / luni. Voi serviți dimineața micul dejun copiilor, tot voi aveți grijă să-i îmbrăcați, să le dați de mâncare, să vorbiți cu copiii voștri dragi, să vă jucați, să-i scoateți afară. Să faceți finanțele în familie. Să aveți grijă și de voi.   Să vă asigurați că frigiderul e plin, să vă organizați cu mâncarea, cu cumpărăturile. Să-i scoateți afară seara. Să le faceți baie. Să stați cu ei până adorm. Și a doua zi, o luați de la capăt. Repet - să nu uitați niciodată cât de puternice și curajoase sunteți. 

Mai cred că în această postură femeia / mama trebuie să fie mult mai blândă cu ea însăși deoarece sunt multe presiuni ce apasă pe inima ei. Ar fi bine să-și organizeze în așa fel intervalele de timp  pe parcursul unei săptămâni  încât să aibă și acele momente  de conectare cu copiii , dar să nu uite complet de ea. De acele mici pauze de respiro. De acele mici detalii care îi fac plăcere. De acele cadouri modeste pe care să și le facă din când în când  căci merită cu vârf și îndesat. De asemenea,  ar fi sănătos să se  împace cu ideea că este aproape imposibil să joace constant multiple roluri, la aceeași intensitate și calitate,  deoarece ea e un singur suflet , iar un copil vine la pachet cu o cantitate mare de energie. Să-și mai permită din când în când și acele scurte episoade de cădere. 

Aș mai sfătui-o să ceară ajutor dacă are posibilități în familie. Cu cât va petrece mai mult timp cu copilul, cu atît nivelul de răbdare va fi mai mic - irascibilitatea, nervozitatea, vor fi mai mari.  Să angajeze part time - în măsura posibilităților  financiare - chiar și o bonă  care să mai stea cu copilul. Să nu piardă foarte mult timp cu mâncarea și să-și caute rețete mai ușoare.  Să-și organizeze spațiul în casă în așa fel încât să strângă mai rapid lucrurile împrăștiate. Eu am tot felul de cutii în spațiul în care locuiesc  unde arunc seara  lucrurile ca să fie casa mai aerisită, iar  la 2-3 zile încep să le strâng. 

Să responsabilizeze copilul și să-i explice că are nevoie de ajutor  pentru a strânge împreună  jucăriile, pentru a așeza masa și pentru alte mici acțiuni de peste zi. 

Să aibă grijă și de sănătatea ei și  o dată pe an să nu uite de acel set de analize de rutină. Să ia chiar câteva suplimente , să inspire și să expire adânc și să-i dea înainte cu tupeu. Să aibă încredere că vor veni și acele zile în care copiii vor mai crește și va avea și ea mai mult timp pentru plăcerile / nevoile ei. 

Vă îmbrățișez cu drag, femei puternice! Mame minunate!