Gânduri din luna lui mai cu miros de salcâm și ploaie călduță de vară

Ce s-ar face omul fără acceptare? Fără adaptabilitate? Fără imaginație și improvizație? Fără răbdare? Fără un zâmbet și o  doză de optimism?  Fără harul de a trăi în prezent? Fără a mai face planuri mărețe pentru viitor? Fără practicarea recunoștinței pentru ceea ce are? Fără asumarea din viața lui?

Am aproape două luni de când stau acasă , un mediu devenit multifuncțional : birou, loc de joacă, cantină în care se gătește constant, grădiniță, spațiu de grădinărit, cafenea, sală de sport, sală de lectură, sală de board game-uri,  spațiu de socializare online intensă cu oamenii din trib. Sinele mele a avut zile în care s-a dublat, s-a triplat în ceea ce privește volumul de muncă la care a fost expus. Dar așa a prins rădăcini, e mai frumos și mai rezistent  în fața  vieții. Mai asumat. 

În perioada asta, am exersat extrem de mult autocontrolul, răbdarea. Mi-am testat intens limitele, am experimentat frica, panica, ciuda, frustrarea, separarea, izolarea, conceptul de dragoste pentru copil,  îndoiala , revolta și  mai nou acceptarea. 

Mă uit la cerul pufos, răsfoiesc câteva pagini dintr-o carte care m-a prins și umplu clătitele aromate cu cremă de banană pentru urșii din bârlog care încă dorm . Vântul adie ușor, hortensia mea dragă se lasă mângâiată de soarele blând de după-amiază, iar eu mă las dezmierdată de o senzație de acceptare.  E o stare de acceptare amestecată cu multă asumare, cu dor de socializare,  de ducă.  Dor de mama, de membrii din familie,  de prietenele mele bune, de umblat haihui pe la munte. Dor de libertate, de sorbit cafeaua la muncă  cu colegii la o vorbă pe-afară. Dor de rutina mea de dinainte. Sub acest dor intens e și sentimentul că vom reveni treptat și la viețile noastre de odinioară. O vom face însă cu pași de furnică până se mai limpezește piața Coviduțului.

E o perioadă în care e sănătos să avem grijă de mințile noastre, să ne găsim o utilitate în casele noastre , să  ne lăsăm pradă și emoțiilor mai intense, mai urâte fără a le acoperi complet sub preș. Să stăm un pic cu noi fără să luăm decizii radicale. Să nu  pasăm altora responsabilitățile noastre .

Știu sigur că 15 mai  nu e data la care mă voi arunca cu capul înainte cum se zice în termeni populari. Omu' meu merge zilnic la muncă fiind într-un mediu  ce va fi expus în continuare, așa că încă voi exersa  răbdarea cu mine, voi arunca un ochi la cifrele de îmbolnăviri  din societate înainte de a face pași spre acea socializare mult râvnită. Spre acea revedere cu oamenii dragi inimii.  Nu voi alerga cu copilul la locurile de joacă, nu o voi chema încă pe mama la noi,  voi evita în continuare apropierile de acei oameni din categoria de risc deoarece virusul nu se va evapora odată cu ridicarea stării de urgență. În schimb, voi ieși fără declarații în natură, voi sta afară pe așezate fără să fiu îngrădită,  vom merge în locuri dragi nouă, sălbatice să facem picnic cu Dărioasa noastră dragă care de săptămâni bune își imaginează cum așează masa la iarbă verde.  Nu ne vom  planifica concediul în viitorul apropiat . Vom avea răbdare și ne vom  relua viața de dinainte cu un pic de  cumpătare. Vom ieși din toată piesa asta de teatru mai ridați , mai săraci neuronal în calitate de părinți, mai împliniți în ce privește greutatea, dar  mai înțelepți, mai puternici. Cu o reziliență mai bună. Mai organizați din punct de vedere financiar.

Când am aflat că grădinițele se vor închide până la toamnă , panica și frustarea au pus stăpânire pe mine, dar  o analiză mai amănunțită a acestei realități m-a ajutat să-mi dau seama că pot duce și această provocare în spate. Pot învăța multe din ea.

Cum ? Cizelându-mi în primul rând nivelul de autodisciplină în următoarele săptămâni/luni. Gândindu-mă totodată  la relația frumoasă cu puiul meu drag, va fi o perioadă în care amândouă vom învăța cot la cot că viața nu e mereu super ușoară. Ne vom certa, ne vom împăca. Vom învăța împreună că viața  înseamnă și responsabilitate. Viața conține  și zile mai grele. Cu dorințe neîmplinite. Cu anxietate. Cu râs și plâns. Cu elemente asupra cărora poate că nu avem foarte mult control.
Îi voi explica că , rămânând peste zi amândouă acasă, va trebui să respectăm  programul la care lucrez în aceste zile pentru a gestiona ma bine situația atipică la care vom fi expuși temporar ca și familie.
Ursul meu mă va ajuta să-i reprezentăm vizual  acțiunile de peste zi sub forma unui desen haios.  Va învăța astfel mai bine orele, zilele săptămânii. Își va dezvolta abilitatea de a-și găsi ocupație și singură. Va învăța să-și strângă și patul. Va învăța că va trebui să lucrăm în echipă ca să conviețuim mai ușor.

Practicararea autodisciplinei mă  va provoca  să  mă  trezesc mai  devreme în timpul săptămânii  pentru a avea și un pic de timp al meu. Acest timp al meu mă ajută să o cresc și pe Daria frumos, să-mi pun ordine în minte asupra lucrurilor  pe care le voi avea de făcut peste zi. Să mai practic și acele activități care-mi mângâie sufletul. Să-mi beau cafeaua cu ursul meu drag. Să fiu o mamă  luminoasă. Și o  femeie frumoasă.

Voi începe serviciul mai devreme ca să-mi dau seama înainte să se trezească copilul ce am de prioritizat peste zi la muncă.
Mă voi alimenta corespunzător, iar magneziul / siropul de cătină îmi vor fi camarazi de drum. 

Îmi voi trezi și copilul mai devreme pentru a exista acea conectare între noi  înainte de a-și vedea fiecare de treaba ei. 

Voi dedica  activ două ore din timpul meu puiului meu dărios în prima parte a dimineții, vom ieși obligatoriu afară și mă voi ocupa de câte o activitate educativă care să o ajute prin joc să învețe câte ceva.
Voi comanda în timpul săptămânii mâncarea / gustările la o firmă de catering deoarece gătitul ne poate aduce în prag de extenuare uneori , mai ales atunci când peste zi avem de făcut concomitent mai multe lucruri.  

Voi respecta  programul de la  grădiniță în ceea ce privește servirea prânzului /  intervalul orar la care îmi voi adormi copilul ca să pot câștiga timp suplimentar pe partea de job.

Voi petrece cu ea un pic de timp și   după-amiază  să ne jucăm pentru ca și ursul meu să aibă parte de un moment de respiro când ajungea acasă după serviciu.
Voi mai diminua din presiunea pe care mi-o pun uneori pe umeri în ce privește statul ei în fața televizorului, telefonului deoarece trebuie să conștientizăm că perioada de acum nu e deloc normală.  În vreme de anormalitate, e chiar sănătos să mai diminuăm din presiunile pe care ni le punem în cârcă ca să nu o luăm complet pe arătură.

Obligatoriu , voi  încerca să am un timp al meu seara după muncă pe care îl voi dedica bricolajului  /  sportului sub diverse forme  / lecturii / vorbitului la telefon cu oamenii ăia faini.
Îmi voi continua noua pasiune - recent descoperită - grădinăritul - care mă relaxează maxim și mă ajută să ies un pic din câmpul lexical al copiilor.
21.00 va deveni oră de povești,  iar la 22.00  sper ca tot bârlogul să doarmă lemn.
Cred cu tărie că există șanse ca din când în când, după ce adorm odrasla,   să organizez și câte o șuetă romantică de vară cu ursul meu drag pe balconul proaspăt înflorat. Un pahar de vin, o bere neagră, un cer înstelat, o sărutare ne vor mai descreți frunțile.

Urmează zile provocatoare, asta e un lucru cert. Dar cu siguranță , voi deveni un om mai câștigat după o astfel de experiență. Îmi voi aduna resursele să dobândesc acea autodisciplină constantă pentru a  crea o rutină în jurul nostru. Rutina aceasta va aduce  echilibru  și  sănătate   în bârlog. Autodisciplina dobândită mă  va ajuta și în proiectele personale viitoare.
Am încredere că va fi bine. Și cu zile mai bune. Și cu zile mai nebune. Cu blândețe și dragoste  față de mine.
Culoare, soare și răbdare. Și multă sănătate că-i mai bună decât toate.