Gânduri din bârlog

Nu am ieșit să ne cumpărăm  făină în cantități industriale deci clar nu ne încadrăm în categoria celor care au frica de a nu rămâne fără mâncare. Ursul meu drag a avut grijă să-mi umple casa de flori căci știa că ne așteaptă pe amândoi o săptămână intensă , iar obiceiul de a avea plante multe în casă ne duce cu gândul la natură, la plimbări, la primăvară. Anotimpul meu preferat.  E primul an în care  parcă nu pot trăi la același nivel bucuria acestui anotimp deoarece  tot felul de restricții / informații îmi piperează viața. Cu siguranță vor trece și aceste zile chiar dacă consecințele acestui fenomen vor lăsa urme adânci și în societarea românească. 

Această criză a virusului e pentru fiecare  o oglindă și o conștientizare mai profundă asupra fricilor pe care le are. Unii sunt complet relaxați sau așa par, evită să se uite în media și-și desfășoară activitatea zilnică normal fără a vorbi prea mult despre acest subiect. Alții o dau pe glumă în exces și pe bășcălie.  Unii devin extrem de panicați și așa apare fenomenul golirii rafturilor peste noapte.  Alții se confruntă cu niște scenarii greoaie în care trebuie să stea în casă unul cu altul și tânjesc la viața lor în care erau plecați mai mereu de acasă, iar  mintea le era într-o continuă activitate externă. Alții se plimbă  non-șalant prin comunitatate chiar dacă au opțiunea de a sta locului. Mai sunt și cei care stau cu frica în ceafă deoarece își desfășoară activitatea în medii cu o expunere mai mare prin prisma jobului, dar treptat ajung să se relaxeze și să ia lucrurile ca atare. Să nu uităm nici de familiile cu copii pe care trebuie să-i țină acasă pe o perioadă mai îndelungată, iar în această direcție apar tot felul de trăiri / provocări. Gradul de nervozitate , de frustare poate crește în sânul acestor familii. Mai sunt și acei părinți care fug constant de a sta cu copiii lor și se pare că sunt constrânși prin stări de urgență națională - vor, nu vor - să le fie în preajmă.   Un fenomen de observare a umanității in splendoarea ei.

La mine se manifestă în primul rând print-o revoltă mare , furie față de acei oameni inconștienți care nu pricep amploarea fenomenului și se expun frecvent în public după frecventări ale zonelor atinse de acest virus. Se plimbă de colo colo fără să gândească. Consideră că nu afectează pe nimeni. Realitatea arată contrariul. Și e dură la nivel european.  Încerc să fac un filtru puternic la prostie căci altfel aș  pierde cantități mari de neuroni de care voi avea mare nevoie în următoarele săptămâni. 

Apoi, resimt  în ce mă privește practicarea unei responsabilități în exces din frica de a nu ajunge prin spitalele românești. Eu cât și familia mea. Din teama de a nu fi purtător și de a  afecta persoanele care au alte afecțiuni și care , dacă  atinse de acest virus, poate  ar avea nevoie de spitalizări și procesul de vindecare ar fi mai complex. Mulți zic ca e un virus asemănător celui gripal dar raționamentul meu îmi zice că e un virus nou pe piață și fiecare organism are modalitatea lui proprie de a se lupa cu el în cazul în care e afectat de acesta. Nu avem o medicamentație clară pentru el și trebuie să fim oarecum monitorizați. Nu sunt încă teste suficiente ca să fie diagosticat rapid ca la clasica gripă.

Recunosc că am urmărit constant buletinele de știri principale ca să știu ce măsuri avem de luat dacă apar  anumite scenarii.  Ne-am mutat de pe un pat pe altul. Am citit, m-am jucat, am făcut baie de soare pe balcon, m-am și plictisit.  Am stat mai mult de vorbă cu ursul meu drag. Am anulat orice întâlnire cu alți prieteni hibernând cu urșii mei în carantina noastră înflorată. 

Obiceiul meu de a avea lucrurile sub control e și el sub asediu căci așa sunt eu ca și individ - o persoană care e mai liniștită când are control asupra elementelor din viața ei. Iau această  experiență ca pe o provocare, prefer să stau acolo în acele stări amplificate uneori. Sunt convinsă că mă voi mai  modela și la acest capitol  al controlului deoarece ne îndreptăm oricum spre un viitor în care clar va trebui să dovedim mai multă adaptabilitate. 

Totodată simt o anxietate și o stare de disconfort / frustrare căci trebuie să țin piept cel puțin o lună jobului de acasă - cu odrasla pe fundal. Trebuie să fac de mâncare (5 mese pe zi conform orarului pe care odrasla îl respectă cu strictețe când stă acasă) , să-mi îndeplinesc responsabilitățile la muncă, să pregătesc materiale Dariei  și să nu mai am parte poate  de acea socializare face to face care mie îmi face tare bine. 

Din fericire, nivelul meu de responsabilitate și de reziliență în ce privește statul acasă cu un copil mic a fost de asemenea antrenat  deoarece în ultimii 3 ani, eu sunt cea care a stat în proporții mari cu ea când a fost bolnavă și ne-am obișnuit cumva amândouă cu acest program când eu am de lucru. Asta nu înseamnă că nu e de x ori mai greu căci are momente când și ea face crize, când e morocănoasă, plictisită și nervoasă deoarece nu mă pot  juca cu ea.  Ba mai mult, în ultmele luni, am tot ținut-o acasă la orice semn de boală contagioasă ca să nu paseze viruși și celorlalți colegi. 

Mai e și o doxă de anxietate ridicată  deoarece ursul meu drag e nevoit să lucreze. Se învârte într-un mediu în care colegii lui pot intra în contact fără să aibă cunoștință în prealabil  cu oameni care nu recunosc  anumite contexte epidemiologice în momentul în care cheamă ambulanțele / pompierii. Încerc să-l mai descrețesc seara când ajunge acasă și să-i întăresc imunitatea cu o mâncare bună , cu o sărutare caldă. Cu somn mai mult pentru el. Cu un dezinfectant pe clanțe. Cu o invitație la un pahar de whisley  la terasa noastră de pe balcon.

Mă gândesc și la cadrele medicale care muncesc mult mai mult în perioada aceasta  pentru a face față valului mare de oameni care se prezintă în camerele de triaj / în spitale pentru internări / la laboratoarele de analiză. Și la toate categoriile care intră zilnic în contact cu mulți oameni prin  natura jobului.

Mama e și ea acasă căci nu am dorit să o expunem unei călătorii cu autocarul în  perioada asta mai ales că e și bunica acolo  care poate avea nevoie de ea. Mă gândesc și la ea căci nu e ușor să fii singur în astfel de perioade. Trăiască tehnologia cu accesul ușor la conferințele video prin care ne înveselim reciproc.
Dincolo de anxietăți, frici și de boomul mediatic la nivel mondial, profit de aceste zile să dorm mai târziu dimineața, să nu mă mai poluez prin metrouri, să prepar un latte spumos.  Să vorbesc mai mult cu prietenii mei dragi. Să citesc mai mult. Să mă observ mai mult căci peste zi sunt eu cu mine însămi. Să învăț să nu mai fug. Să nu mai fug la mama, să nu mai mănânc până la saturație. Să nu sun în dreapta și în stânga ca să mă plâng. Am învățat să stau, să mă gândesc, să meditez. Să mă pregătesc psihic pentru anumite scenarii. Să-mi  micșorez accesul la media. Să vorbesc cu cei apropiați mie. Să pun filtru când mintea mea se gândește la prea multe și să-mi văd de viața mea frumoasă. Cu zilele ei mai bune , sau mai nebune. Să iau lucrurile așa cum sunt. Să inspir și să expir când intru în stări mai trepidante.

Râdeam cu ursul meu uitându-ne la televizor la oamenii obsedați să-și încarce coșurile cu de toate. Ce-i drept, recomandarea  de a nu ieși prin magazine nu ne-a impactat foarte multe deoarece suntem o familie organizată în materie de cumpărături, nu pierdem vremea printre culoarele magazinelor, avem o listă clară care se bifează săptămânal, iar mâncarea consumată în bârlog este gătită în  proporții considerabile de mine.  Deci nu prea frecventăm  malluri, restaurante deoarece mie îmi place să le gătesc urșilor mei, să ne adunăm cu toții la masă. Organizez des ateliere de gătit cu puiul meu mic și mai  obișnuim să ne comandăm mâncare și să facem câte un picnic pe covor în living.  

Chiar dacă s-ar goli magazinele, ne salvează congelatorul cu cele câteva rafturi încă pline. La vară va trebui  să iau în considerare apariția acestor brontozauri de viruși atunci când îmi voi face stocurile cu produse de depozitat prin cămară / congelator.  

În orice caz, e dubioasă maxim perioada asta din alte puncte de vedere. Când nu ești restricționat să faci  multe lucruri , nu dai atâta importanță acelor detalii zilnice care ți se par atât de normale. Când apar restricțiile, elementele noi în rutina zilnică,  creierul uman trece prin diverse faze.  Am ieșit săptămâna trecută cu metroul și m-am simțit bizar vâzând oameni cu mănuși, baricadați cu măști, priviri îngrijorate. Simțeam parcă cum săreau virușii pe mine de pe barele de la metrou. Mă ștergeam și eu de mai multe ori cu soluții dezinfectancte, acordam o atenție mai specială spălatului pe mâini. Creierul reptilian își făcea de cap.

Când aveam șansa să ies la orice oră în oraș , prin parcuri, mă încercau stări de lene, de oboseală, iar când ni s-a recomandat să stăm acasă, corpul era invadat de o dorință mare să iasă la plimbare.  E fascinant cum funcționează mințile umane.

Cred de asemenea că  perioada asta ne va imuniza și din punct de vedere al comportamentelor și al reacțiilor. Pe măsură ce repetăm astfel de scenarii, vom digera mai ușor astfel de perioade , ne vom adapta și ne vom  mula mai ușor situației actuale.  Vom deveni cu siguranță oameni și mai puternici și vom găsi metode noi prin a ne face existența  mai frumoasă.
Important e să ne recunoaștem stările, să le validăm , să ne informăm moderat și să vorbim cu oamenii apropiați. Să nu le ascundem sub preș sau să le transformăm sub o serie lungă de glume și bășcălii căci după colț se vor regăsi depresiile, insomniile și atacurile de panică, furiile neexprimate.

Morala primăverii se traduce astfel în ce mă privește:  într-adevar e foarte greu să fii responsabil în anumite situații,  dar aici se triază mult omenirea. Unii sunt mai relaxați, alții mai prevăzători. Multe acte de responsabilitate poate au făcut și vor face  de multe ori diferența în situațiile de criză. 

Zi cu soare, culoare și răbdare!