Fixisme cu Barbie Sirena în miez de Corona

Nu m-au obosit cele 10 zile de când stau acasă cât m-au scurs de energie  ultimele 2 zile în care odrasla  a fost  fixată pe operațiunea Barbie Sirena. De când se trezea până  târziu în  noapte , hobby-ul ei perseverent cu jet de plâns pe fundal a fost să afirme continuu: Vreau și eu păpușa! Când îmi iei păpușa? De ce nu iei păpușa? Unde găsim păpușa? Se băga la somn cu acest gând. Se trezea cu același repertoriu.

Eu nu sunt genul de părinte care cedează de obicei ușor la rugămintele odraslei  în materie de jucării,  am niște reguli clare în bârlog cu privire la acest topic, aplic bineînțeles și sistemul de suprize , dar nu iau acțiune pe baza bătutului din picior al odraslei. Dar se pare că perioada Corona m-a făcut să cedez  și recunosc că astăzi de dimineață  aș fi luat păpușa aia instant. Aș fi plecat în trombă spre mallul cel mai apropiat ca să iau Sirena buclucașă. Înainte de a fi părinte, sunt și eu om. 

Una dintre condițiile esențiale într-o astfel de perioadă este adaptabilitatea noastră. Încerc să nu mai pun atâta presiune pe mine și să mă mulez după situație. Conștientizez faptul că fixația copilului  poate veni și din cauza  statului acasă. Poate și din  cauza stărilor noastre. Din cauza schimbării complete a  întregului program pe care-l avea înainte. Dar , privind la nivel macro, situația noastră e privilegiată raportându-ne la  alte familii / persoane ce se confruntă cu scenarii mult mai dificile.
Să practicăm deci și recunoștința  în marea de incertitudine  și în plina  criză provocată de acest virus la nivel mondial.
Revenind la fixația Barbie Sirena, dimineață la ora 8, eram deja  îmbrăcate cu scopul de a ieși la magazinul de lângă bloc ca să ne încercăm norocul. Câte șanse aveam să o găsesc pe Barbie Sirena? Speriată de bombe, vorbeam în gândul meu cu mine și mă  întrebam dacă or fi mulți  oameni prin magazin la ora aceea. Nu m-aș fi gândit vreodată că o să vină ziua în care voi acorda atâta importanță clanțelor, butoanelor de la lift, distanței dintre oameni. Cine ar fi zis că înainte de a-mi scoate copilul la o scurtă plimbare  în fața blocului, mă voi uita pe balcon ca să văd dacă sunt oameni pe afară. Cu siguranță vom rămâne pentru o perioadă marcați de astfel de rutine dubioase. În drumul meu spre magazin, vedeam în depărtare oameni mascați în alb  care curățau străzile din cartierul nostru.
Eram  buhăiată și tihuizată de cap și mă simțeam ciudat tare. Apoi am coborât cu picioarele pe pământ și  mă gândeam ce show va urma  dacă Barbie Sirena nu e la magazin, iar livrările prin curierat  în perioada asta suferă diverse întârzieri. Paralel, îmi făceam un  alt scenariu gândindu-mă cum aș putea ajunge  la farmacie ca să-mi iau Distonocalm în caz de nu găseam Sirena.

Victorie - Barbie Sirena, una bucată rămasă a fost ridicată cu succes din magazinul din cartier. Universul m-a salvat. Îmi venea să o strâng în brațe pe vânzătoare, dar respectam cu sfințenie distanța socială. A fost o zi magică deoarece  Daria a fost prinsă cu sirena ei. Eu cu ziua mea liberă după  patru zile cu multe ședințe în online, cu presiune,  cu cratițe pe foc, cu desene și activități, cu gânduri mai albe, mai negre, cu anxietăți. Cu dureri de spate și noduri prin gât. 

Am dormit buștean la prânz, mi-am sorbit cafeaua mângâiată de soare și am inspirat pentru câteva secunde iz  de copăcei înfloriți purtat de vânt .

Mi-e dor de primăvară, de plimbat prin natură. De prietenii mei dragi . De o cafea bună la birou. De colega mea cu care făceam miștouri zilnic la muncă. 

Eu sunt un om tactil, sensitiv și recunosc că am zile și zile.  Ca să-mi fac viața mai ușoară pe parcursul acestor săptămâni,  mă îmbrăc dimineața colorat cu odrasla mea Dărioasa și ne începăm ziua cu dans și cu voie bună. O încheiem cu poveștile salvatoare. Aerisesc casa mai des, stau mult pe terasă la soare. Ascult muzică. Fac haz de necaz cu vecina mea care e vis-a-vis de mine. Râdem, glumim, ne salutăm de la balcoane. Ne adaptăm.
Am insituit o rutină clară prin bârlog ca să pot concomitent și munci în perioada asta. Am socializat  mult pe platforma de what's up video cu oamenii din tribul meu. Mâna aia de oameni cu care mă conectez tare frumos. Autentici și plini de viață. Oameni care mă ascultă și pe care-i ascult. Oameni care m-au ajutat mult zilele acestea,  au sunat-o și au vorbit cu Daria  încât eu să pot să mai respir.
Gânduri cu magnolii să zboare către voi, oamenii mei dragi! Promit că fac cinste cu un latte bun când ne vom revedea.
Daria a învățat și ea să se joace cu niște copii dragi sufletului ei în mediul online . M-a înveselit de multe ori cu pupici în cantități  mari, îmbrățișări strânse. Ursul meu mi-a lăsat zilnic pe aragaz  cafeaua aromată și delicioasă.
Urmează weekendul în care el va fi acasă. Ce bine că e. Ce bine că sunt. Ce bine că suntem.

Mâine voi scrie despre cum am mai dizolvat din stările de  revoltă și furie ce m-au cuprins în cantități  mult prea mari  în ultimele zile gândindu-mă la oamenii care se plimbă haotic pe străzi în București. Care cu siguranță urmăresc buletinele de știri, dar consideră că e o cacealmă tot ce se întâmplă. Om trăi și om vedea.

Ce ține de noi,  putem face. Ce ține de univers, ține de el. Ce nu stă în curtea noastră, să le mai punem la spate și să ne investim resursele în familia noastră. În noi. În copiii noștri, prietenii apropiați, rude. În soții / soțiile noastre. Iubiți / iubite. În rugăciune...

Să profităm de aceste zile libere ca să mai facem și lucruri pentru suflet.
Un pic de muzică nu strică.
https://www.festivalenescu.ro/festivalul-si-concursul-enescu-in-casa-ta/
Noapte lină!