Beneficiile grădiniței

După ce odrasla a început cu brio cel de-al treilea an preșcolar  fără să se îmbolnăvească mai deloc până la începutul lunii decembrie, am fost extrem de bucuroasă  gândindu-mă că a intrat soarele și pe aleea mea.  Alee presărată în anii interiori cu multe zile de carantină.

În primul an de colectivitate, am întâmpinat scenarii cu un număr considerabil de răceli ușoare și otite, cu plâns căcălău până s-a acomodat, dar treptat a prins drag de acest mediu minunat al grădiniței. 

A fost ce-i drept un copil mai sensibil la multe capitole, dar am încercat să nu-l cocoloșesc excesiv sau să-l etichetez. Din contră, am acordat o atenție deosebită primului loc unde a mers în colectivitate, am practicat o acomodare treptată, am apelat la resursele mele interioare pentru a o ajuta și pe ea să facă față noii etape din viața ei. Nu a fost ușor, dar am mers la drum împreună. Un drum presărat cu zile mai bune sau mai nebune.  Am fost lângă ea când plângea, am încurajat-o când era ezitantă. Am retras-o temporar când ne-a fost prea greu. Mi-am sporit  astfel dozele de răbdare, de rezistență la vulnerabilitate, am practicat constant exercițiul iubirii necondiționate,  iar ea cu siguranță și-a lucrat reziliența. Am pus astfel multe pietre la temelia relației mamă-fiică.

Din păcate, mijlocul lunii ianuarie, perioada când pitica a revenit la jobul ei jucăuș, ne-a readus parcă pe meleagurile primului an de colectivitate în care o săptămână mergea , apoi stătea , apoi mergea , apoi stătea. O regresie greu de digerat în familia noastră deoarece amândoi avem joburi cu normă completă și  suntem owneri integrali și asumați  în ceea ce privește  procesul de creștere a odraslei noastre dragi.  

O fi  loterie sau noroc, poate o imunitate mai scăzută sau poluarea din mediul în care locuim, alți  copii bolnavi, cercul vicios în  care iau rapid unul de la altul virușii, dar tind să cred că  mulți brontozauri îi ia de acolo și-i aduce acasă.

De ce nu am renunțat totuși la grădiniță în ultimii ani? De ce ne-am chinuit uneori cu un  scenariu sisific? Deseori am avut momente când îmi venea  să o retrag complet din acest mediu, dar respiram adânc și-mi dădeam seama că am  argumente clare  pentru care nu aș vrea să procedez în acest fel. 

Deoarece cred  mult în dezvoltarea armonioasă a copiilor într-un mediu format din copii. Consider că experiența preșcolară ajută foarte mult un copil, îl pregătește pentru mediul școlar  și aici tare bine ne explică Oana Morar , un om pe care-l admir mult, deprinderile pe care le dobândește un copil pe perioada grădiniței.  

Mai cred că acești copii care merg la grădiniță își iau o energie diferită din acel mediu format din copii  spre deosebire  de habitatul de acasă în care poate stă cu un bunic, cu o doamnă care are grijă de el. Și aici mă refer cu  precădere la grădinițele unde educatorii și îngrijitorii iubesc copiii și acordă o atenție particulară dezvoltării acestora. 

Copiii devin mult mai rezistenți fizic  atunci când încep școala și au o imunitatea mai bună.

Mânăncă mai bine când văd alți copii cum mănâncă. Devin mai curajoși. mai obișnuiți cu alți oameni. Învață treptat să socializeze, să  se acomodeze cu noțiunea de societate. 

Învață ce înseamnă conceptul de fermitate necesară conviețuirii în colectivitate. 

Dincolo de rutina cu care se obișnuiește copilul la grădiniță, de nivelul de responsabilitate pe care îl capătă, cel mai  minunat lucru este faptul că acolo are parte de activități atât de frumoase, de jocuri, de muzică, de culoare, de energie faină , de o alimentație echilibrată.

Întâlnește o gamă variată de temperamente care-l ajută să înțeleagă de la vârste mici că e sănătos să fie printre oameni, să socializeze. Nu să tasteze acasă sau să petreacă ore întregi în fața televizoarelor cum de multe ori se întâmplă când sunt lăsați acasă cu o bonă, cu un bunic /ă.

Totodată e încurajat să-și dezvolte atașamente cu educatorii, îngrijitorii, copiii din grupa lui. Daria spre exemplu, în ultimii ani de grădiniță, a dezvoltat un atațament frumos cu educatoarea ei , îi e dragă de  doamna Vali si doamna Ioana,  iar  cu o fetiță din grupa ei  are o legătură tare frumoasă. Iubește jocurile motrice pe care le joacă la grădiniță și ne pune de multe ori să fim oițe sau lupi , să facem pași de uriași sau de pitici.  Și-a dezvoltat reziliența în diverse situații, a învățat să-și mai gestioneze nivelul ei ridicat de sensibilitate într-un mediu extern celui de acasă. 

Un alt puncte forte  este că a dezvoltat un nivel de independență făcând singură  la vârsta ei multe lucruri pe care de multe ori, în calitate de părinți, avem tendința să le facem noi în locul lor acasă. Și-a dezvoltat partea motrică armonios, vocabularul și exprimă dorința  să fie acolo într-un mediu înconjurat de energie bună, de copii. 

De multe ori, recunosc că aș vrea să mă duc la o plimbare   vreo câteva zile , să uit de toate și de toți  deoarece  mărturisesc sincer că e foarte greu de gestionat astfel de perioade. Atât eu cât și ursul meu drag avem joburi cu un nivel de complexitate ridicat uneori. Avem deadline-uri, responsabilități și, chiar dacă ai dreptul la concedii medicale, când te reîntoci, volumul de muncă e atât de mare încât ai nevoie de un echilibru puternic interior ca să te re-calibrezi.  

Dacă nu ar fi fost o provocare prea mare pentru noi, am fi luat cu siguranță  o bonă, cu precădere  pe  perioada lunilor ianuarie - aprilie când parcă se îmbolnăvesc și mai des  copiii. Ca să nu renunțăm complet la grădiniță și ca să  nu trebuiască să ne împărțim simultan atenția spre direcții multiple.

Ar mai fi fost opțiunea de a alege  varianta și mai simplă în ultimii 3 ani , cea de a  renunța complet la grădiniță și de a angaja  o bonă care să stea cu copilul fără să mai trec atât de des prin acest scenariu  greu de gestional - cel de a sta mult timp acasă   pe durata unui an școlar din cauza brontozaurilor pe care i-a tot  adus odrasla din colectivitate. 

Dar am analizat atent opțiunea și mi-a cam dat cu minus. Recunosc că, în calitate de părinte, am așteptări mari. Și cred că primii ani din viața unui copil sunt foarte importanți. Una dintre valorile la care țin mult e alimentația copilului meu și sunt destul de atentă în ce privește alimentele pe care le consumă. Nu sunt extremistă , dar îmi place să o învăt de mică ce înseamnă un stil alimentar sănătos.  Pe de altă parte,  refuz să las copilul în fața televizorului/ telefonului cu orele și încurajez foarte mult jocurile , activitățile motrice, creative. Susțin ideea unei socializări de la vârste mici deoarece copiii noștri vor fi expuși agresiv mijloacelor tehnologice motiv pentru care  vreau să-i ofer posibilitatea copilului meu să înțeleagă că acest contact uman e sfânt pentru inima fiecărui om.  Iar ea cu siguranță  va decide mai târziu ce i se va potrivi mai bine. Vreau să-i transmit bucuria de a se întâlni cu un prieten,  de a schimba o vorbă, de a merge în vizită, de a invita la ea pe cineva, de a se juca efectiv în  spațiul  real.
Pentru ca aceste așteptări și multe altele să-mi fie atinse , aș găsi probabil o bonă, dar la tarife piperate și ar trebui să renunțăm la alte lucruri care pentru noi ca și familie sunt foarte importante. 

Sunt un părinte asumat, tranșant uneori și sincer cu ce înseamnă să crești un copil. Consider că nu trebuie să facem un copil doar pentru că așa ne dictează societatea sau că așa zice x sau y.  Sau doar ca să  ne expunem în media jucând rolul familiei perfecte.
Ar trebui să-l procreăm cu un nivel solid de conștientizare. Să-l creștem asumat, funcție  bineînțeles de resursele și de lucrurile imprevizibile care  ne mai sunt date de-a lungul vieții.

Răbdare și un pic de savoare! Un haz de necaz amestecat cu  un optimism salvator. Un zâmbet larg și o mângâiere caldă de soare!