Mi-e ciudă , dragul meu tată...

Bună să-ți fie dimineața, dragul meu tată!
Prin scris, reușesc de multe ori să curăț interiorul de  tot soiul de emoții care mă  răscolesc.  Ieri, am simțit o senzație puternică de ciudă. De tristețe profundă.  Mi-e tare ciudă pe tine și tu știi foarte bine de ce. 

Ajung   seara în bârlog și uneori în vecinătatea mea zăresc un bunic care vine să-și ajute fiica. Să le gătească nepoților. Stă cu orele în bucătărie și cred că o face din iubire. Nu îl cunosc personal, dar îl admir enorm. Un bunic care mi-aduce aminte de tine, tată. De faptul că ai plecat mult prea devreme. Mult prea tânăr.
Instant mă izbește senzația de ciudă, de tristețe căci și tu, dragul meu  tată, puteai să te plimbi mai des prin bârlogul nostru. Să fii mândru de tot ce-au realizat fiica și ginerele tău prin forțe proprii. Să te joci cu nepoțica ta pe care tare mult ai mai iubit-o. Ai fi fost un companion de joacă extraordinar. Daria te știe din toate poveștile noastre și din fotografii, iar uneori seara mă întreabă ce mai face steaua lui bunicu Ștefan, de sus de pe cer. 

Îmi voi aduce aminte o viață întreagă cât de mult m-ai ajutat în acea vară. Și cum relația dintre noi doi a devenit mai bună.  Cum am stat la o bere  pe celebrul pietonal al  Unirii și mi-ai zis că o să vii mai des la București cu mama. Ca să petreceți timp  cu noi. Ca  să  îmbătrânești frumos lângă noi. 

Îmi mai aduc aminte cum te trezeai zilnic la 5 cât am stat acasă și o scoteai pe Dărioasa ta dragă la plimbare. Cum mergeai la piață și-i cumpărai legume pentru supă. Cum te puneai pe covor și mergeai în patru labe , iar ea era topită după tine. Cum ai adormit când o supravegheai și ai  căzut de pe scaun. Cum o sunai pe mama de zeci de ori pe zi când ea era aici și tu erai acolo și o întrebai de Daria. Acest copil mi-a dat șansa  să mă apropii mai mult de tine. Ne-a dat șansa tuturor celor din familie să vedem altă fațetă a ta. 

Te durea spatele căci stăteai ore întregi cu ea afară. O făceai să râdă în hohote.  Vara aceea a fost pentru mine momentul în care am văzut în tatăl meu  - un tată complet absent din  copilăria mea -  un bunic extrem de  prezent în viața copilului meu. A fost vara în care am simțit totodată că am și eu un tată. Îmi făcea plăcere să stau cu tine.  Păcat că a durat prea puțin acea senzație.
Pot să mărturisesc  că mi-e iarăși ciudă... O ciudă care doare și mă doare. 

Îmi las lacrimile să curgă șiroi căci tu ești acolo și eu aici. Vântul șuieră sălbatic și cerul parcă plânge.

Dragul meu tată, sunt zile  când mă duc să o iau pe Dărioasa mea dragă mai devreme de la grădiniță și mă-ntâlnesc cu un  bunic care vine zilnic să-și ia nepoțica mai devreme. Îmi mărturisește că abia așteaptă să o scoată la locul de joacă după-amiază.  E atît de grijuliu cu ea, stângaci pe alocuri, dar scump din cale afară. Un ochi îmi râde căci observ dragostea din ochii fetiței când bunicul o îmbracă cu atenție, iar altul îmi plânge căci mi-ar fi plăcut să  poți merge și tu din când în când  să-ți iei  nepoțica de la grădiniță. Să te joci cu ea afară, să o dai în leagăn, să petreceți timp împreună. 

Ai fi fost un ajutor prețios în casa urșilor căci recunosc, dragul meu tată,  că uneori  suntem  atât de obosiți, surmenați și trași din toate părțile încât simțim că ne fuge pământul de sub picioare. Ne sărutăm, ne băgăm la somn și ne zicem unul altuia că mâine va fi o zi mai ușoară.  Cădem și ne ridicăm.  E greu să crești și să educi armonios un copil într-un oraș ca București și uneori simt cum rămânem fără resurse.  În acele zile, îți zic răspicat că m-ar fi ajutat prezența ta, tată!

În alte dimineți, mă întâlnesc în autobuz cu o fetită din cartier pe care o duce  bunicul ei la grădiniță și mereu Daria se uită curioasă la ei doi căci sunt comici din cale afară. Fetița face tot felul de crize deoarece e adormită, iar bunicul ei e atât de calm. Mi-e drag să mă uit la ei, le  ascult conversațiile și încerc  să preiau de la bunic acea stare de zen.

O altă prietenă bună e vizitată săptămânal de tatăl ei care străbate sute de kilometri ca să vină să o ajute. Să stea cu nepoatele lui dragi. Cred că în inima acelui om e tare multă iubire.  Când am vorbit ultima oară cu el, îmi povestea că nu sunt ușoare drumurile cu microbuzul, că-și pierde răbdarea uneori, dar gândul că va sta cu nepoatele lui, cu-ai lui copii îl înalță, îi dă tinerețe. Îi dă dragoste de viață.

Mă uit pe geam și simt un ghimbe în inimă deoarece tare mi-aș fi dorit să mai fii și tu pe acest pământ. Să ne vedem, să ne vizităm, să stai cu Daria cât mama ar fi pregătit ceva bun, iar eu și ursul meu  să fi avut mai des acele momente pentru noi - tare necesare într-o relație de cursă lungă.

Suntem oameni și mereu vom vedea în dreapta sau în stânga ceva ce poate noi nu avem.  E bine să ne lăsăm să simțim în acele momente tot felul de emoții, unele mai frumoase, altele mai chinuitoare,  chiar dacă acest act nu este de multe ori unul foarte confortabil.
A ne exprima sincer frustrările, neajunsurile, dorințele, tristețile ne exprimă autenticitatea  și ne ajută să mergem mai departe fără a apela la tot felul de șiretlicuri pentru a acoperi sub preș suferința.  Durerea. Acest exercițiu ne ajută să fim  mai trăitori. Mai empatici. Mai puternici. Ne apropie mai ușor de alți oameni.

Dincolo de ceea ce nu avem, cu siguranță sunt și lucruri minunate care ne mângâie inima. Să nu uităm să le căutăm. Să le prețuim și să practicăm recunoștința pentru ele.

Te îmbrățișez cu dor, dragul meu tată! Și dacă chiar aceste gânduri ajung la tine, pune o vorbă bună pentru noi toți!