Flacăra se poate stinge sub ochii noștri
Cred cu tărie, cu riscul de a fi subiectivă sau de a avea un aer de judecător, că suferim de mania perfecțiunii. Nu există alte persoane care pot face lucrurile mai bine ca o mamă. Ea știe tot. În primii doi ani de viață ai copilului recunosc că eram ca un DEX în ce privește câmpul lexical al bebelușilor. La orice oră din zi și din noapte, dacă mă întrebai ceva din sfera acestui domeniu, îți puteam formula un răspuns acompaniat de o sumedenie de exemple.
Revenirea full time în câmpul muncii, intrarea în contact cu alte femei mame trecute prin experiențe dureroase, dorința de a mai avea plăceri, mici pasiuni care să mă definească ca individ, cea de a nu-mi anula complet viața de cuplu m-au constrâns să mai tratez din simptomele acestui virus al perfecțiunii. Îl voi avea în sânge pe viață, dar încerc constant să-l mai temperez cu un antibiotic al echilibrului.
Prin conștientizare și lucru cu mine însămi, mi-am dat seama în timp că nu trebuie să fac șapte mii de feluri de mâncare copilului căci el va degusta și dintr-o arie mai restrânsă a meniului care îi este pus la dispoziție. E mai câștigat un copil cu un meniu mai sărăcăcios, mai simplificat dar cu o mamă mai bucuroasă, mai luminoasă. Mai e și suportul grădiniței atunci când copilul intră în colectivitate unde au un meniu zilnic controlat de un nutriționist și extrem de diversificat. Sau suportul celor din familie care pot veni din când în când să mai gătească copilului diverse bunătăți. E unul dintre cadourile cele mai mari pe care i le poți face unei mame grijulii cu alimentația copilului.
Drept urmare, pot pierde mai puțin timp cu gătitul diverselor simandicozități culinare. Îi pot da din când în când și câte o prăjitură din comerț, un Barny, un ou kinder când nu am starea fizică să-i fac tot felul de tarte și brioșe de casă.
Fac de multe ori gogoși cu Daria, sărățele, clătite, nu prea există zahăr în alimentația ei consumată acasă, dar practic și ritualul mersului la magazin când ea are chef de ceva dulce și eu nu am energia necesară de a i-l face în casă. Am un congelator cu 5 rafturi de produse puse peste vară, atent alese. Dar mănânc uneori și mâncare procesată. Nu mă ascund de copilul meu, îi dau să deguste dacă îmi cere. Nu am energia și nici puterea financiară să o păzesc complet de piața produselor din comerț. De cea a dulciurilor.
Trecând de la alimentație la câmpul lexical al vestimentației, observ că și aici sunt tot felul de bacterii care ne intră sub piele ajungând să pierdem zeci de ore pe net și pe grupurile cu haine de tot soiul: de la bumbace la lână, de la botoșei la nu știu ce accesorii bebelușești. Se intră atât de mult în detaliu încât copilul este controlat până în cei mai adânci pori ai lui. Parcă nu mai suntem relaxate nici când ne îmbrăcăm copiii. E important să aibă o garderobă de bază în anotimpurile de peste an , dar să conștientizăm cât timp ne mănâncă toate aceste cercetări. Comentarii pe grupuri. E vorba de niște haine. Oare merită?
De la haine trecem la jucării și cărți. Acolo sunt alte sute de ore de căutări. Citim multe articole și teorii de parenting, participăm la cursuri, foarte necesare în prezent dacă sunt consumate și cu limită. Investim timp în a căuta activități extracurriculare de calitate copilului.
Și uite tot acest timp investit în toate aceste cercetări ne duc în pragul extenuării uneori, al surmenajului, al relațiilor stinse. Toate pornesc din iubirea profundă pentru copiii noștri, dintr-o dorință interioară de a-i crește armonios și sănătos. Rezultatele eforturilor se văd pe măsură ce cresc , dar trebuie să conștientizăm că dacă nu lăsăm din când în când garda mai jos, flacăra din relația cu partenerii noștri se va stinge treptat. De asta sunt extrem de multe cupluri care ajung la divorțuri după ce apare un copil în viața lor. Care nu mai au urmă de intimitate. Care se duc către tot felul de extreme. Și asta se întâmplă mai ales cu mamele căci noi petrecem cel mai mult timp cu ai noștri copii în primii doi ani. Ani în care partenerii unui cuplu, dar mai ales femeia, se confundă complet cu copilul.
În loc să mai lăsăm din mania curățeniei, a felurilor de mâncare pe care vrem să le gătim, să renunțăm la acelt timp petrecut pe tot felul de site-uri după ce adoarme copilul, nu ar fi oare mai frumos să ne ducem către soțul, iubitul nostru să-l îmbrățișăm, să-i servim cu un pahar de vin și să ascultăm amândoi o muzică bună? Prin zecile de ore petrecute pe internet pentru a decide la ce curs, activitate să ne înscriem copiii, nu ar fi sănătos să căutăm și un concert, o activitate la care să participăm împreună cu soțul , iubitul nostru?
În loc să ne jucăm câteva ore seara pe covor cu copilul, nu ar fi mai indicat să stăm două ore cu el și o oră să o dedicăm partenerului pe măsură ce mai crește copilul și poate înțelege această nevoie a părinților săi? Să ne coborâm la nivelul copilului și să-i explicăm că o oră, părinții se uită și ei la un film rugându-l să se joace singur. Oare e o traumă pentru copil? Cu sinceritate, eu cred că nu atâta timp cât implicarea noastră ca și părinți în educația copilului e calitativă. Practic de două săptămâni acest ritual în care în jur de două ori pe săptămână, îi explicăm Dariei că avem nevoie de o oră seara să mai stăm și noi doi împreună, să mai vorbim, să ne mai uităm la un film și o rugăm să-și pună imaginația la contribuție și să improvizeze. La început, nu înțelegea foarte bine acest concept, dar prin expunere multiplă, a ajuns să înțeleagă. Ba mai mult, seara îi reamintește ursului meu drag să mă sărute de noapte bună. Se bucură, deși în trecut de multe ori a avut momente de gelozie, că părinții ei își arată așa cum știu ei că se iubesc, nu doar verbal, ci și prin mici gesturi ce denotă romantismul, legătura între doi oameni dintr-un cuplu.
Cred mult că orice femeie care e un DEX complex în ce privește creșterea copiilor trebuie de multe ori să-și dea un moment de răgaz și să se gândească câte ore petrece departe de partener. Într-o săptămână, o lunăm un an. Câte idei are în desaga ei de a face rost de un timp în care să mai reaprindă acea flacără?
Flacăra se poate stinge treptat și e trist să ajungi la 30-33-35-37-40 de ani cu ea stinsă complet. E trist totodată să existe într-o familie cu copii o rutină cu mult praf de pilot automat deoarece suntem tineri, avem nevoie de gesturi mici de iubire, de romantism, de timp petrecut frumos în doi. De comunicarea aia care ne luminează interioarele.
E extrem de greu acest lucru în familiile care nu au parte de prea mult timp departe de copil. Care-și cresc singure copiii. Acolo sunt șansele cele mai mari de stingere a flăcării, de balast acumulat, de frustrări, de furii. Deoarece acei oameni sunt bombardați cu multe sarcini și responsabilități din toate părțile.
Femeia se poate duce extremist către educația copilului, focul între cei doi parteneri fiind stins complet. Relația lor poate merge mai departe strict pe linie de copii, dar atunci când copiii vor pleca de acasă, s-ar putea să existe un gol atât de mare între ei încât să nu mai existe nicio șansă de regăsire. Plus că cei mai frumoși ani pe care îi ai nu-ți vor fi returnați și s-ar putea să ai regrete că nu ai făcut nimic să reaprinzi acea flacără.
Bărbatul poate simți înaintea femeii stingerea flăcării deoarece femeia e prinsă în procesul asiduu de a redacta acel DEX complex, dar partea tristă e că el nu prea comunică. Nu-și cere drepturile de partener. Nu prea știe să-și exprime în cuvinte trăirile. Așa a fost dat de la Dumnezeu ca simțirea împreună cu actul comunicațional să pornească în cantități mai mari de la partea feminină. Bărbatul se poate doar întrista , dar merge înainte din dragoste pentru copii, din nostalgie pentru relația avută cu ea. Rar vom vedea cazuri în care el să poarte o discuție deschisă cu partenera lui în care să-i spună cât de exclus se simte de când a apărut copilul , cât de neiubit și de neglijat e. Furios și trist. Acel gol apare la el, dar nu știe să-l exprime în cuvinte față de parteneră. Aici femeia ar trebui să-și găsească curajul la un moment dat să poarte o discuție cu partenerul ei deoarece prin acest act de vulnerabilitate la care e supusă, poate reaprinde flacăra relației.
Oameni, buni, femei, bărbați , să depunem eforturi pentru (re)aprinderea flăcării căci trăim în niște vremuri în care din păcate multe focuri inter-relaționale sunt stinse m
prea rapid!
Link fotografie: https://ro.pinterest.com/pin/550916966917680413/
prea rapid!
Link fotografie: https://ro.pinterest.com/pin/550916966917680413/
Comentarii
Trimiteți un comentariu