Bucuria stă în lucrurile mici

Una dintre cele mai mari bucurii - din punctul de vedere al unui om corporatist  care-și trăiește viața într-un oraș ca București - este să ajungă acasă mai devreme  și să ia masa cu urșii ei dragi.

Închid laptopul cu viteza fulgerului și zbor către metrou. Bag muzică în căști și inima mi se încarcă cu doze mari de entuziasm căci urmează să ajung  acasă. Intenționez să pregătesc  o cină care mi-aduce aminte de copilărie, de bunica de la Manolești:  cartofi prăjiți,  brânză și smântână , lapte  încălzit în ceaun.

Intru în bârlogul meu azuriu cu un balast energetic mai puțin pozitiv după drumul anevoios prin traficul infernal.
Daria mea dragă radiază de  fericire și îmi sare în brațe. Ursul meu mă sărută. Amândoi suntem obosiți, dar fericiți că ne-am reunit acasă la o oră rezonabilă.  Avem timp să ne organizăm și să luăm cina împreună.

Relațiile se deteriorează în societatea actuală deoarece petrecem și puțin timp unul cu altul. Fiecare e prins cu obiective, planuri , funcții înalte, presiuni multiple și  uite așa, înainte să ne  băgăm în pat ne  dăm seama că am petrecut atât de puțin timp cu cel de lângă noi  pe parcursul unei săptămâni. Muncim mult ca să câștigăm poate  și mai mult. Alteori, muncim  mult pentru că  pur și simplu nu avem  încotro.
Prețul, care e oare? Rămânem cu mai puțin  timp. Cu mai puține resurse. Cu un contact uman mai slab prezent în viețile noastre. Uneori chiar și cu boli. Cu un vibe energetic slab. Cu oboseală cronică.

Ritualul de a ne reuni seara la o oră acceptabilă pentru  a lua masa în familie e  un scenariu pe cale dispariție uneori în familiile care trăiesc în orașele mari și au joburi  a câte  8-9-10 ore pe zi. Oameni care pierd mult timp pe drumul de întoarcere. Oameni scurși de sevă. 

Dar speranță mai există căci noi suntem o familie care practică des acest ritual  de a mânca seara în familie. Ne uităm amândoi amuzați cum pescuiește Daria din laptele cald mămăliga rasă de pe pereții ceaunului. O conexiune umană deosebită are loc în momentul actului de a mânca. 

Am strâns masa și fiecare s-a dus către hobby-urile lui. Inima îmi vibra de bucurie căci  am mai avut  chiar o oră dedicată mie. O altă oră în care am citit povești puiului meu.
M-am trezit  mulțumită de dimineață  căci mi-am îndeplinit și numărul necesar de ore ce garantează cică o  tinerețe mai lungă. Un ten mai luminos! 

Acel timp ce care-l avem, reuniți la casele noastre  ne  mai regenerează neuronii distruși peste zi. Energia negativă acumulată din diverse părți. Ne aduce oxitocină în suflete. Ne întinerește. Ne umanizează într-o societate în care din ce în ce mai mulți oameni se plâng de lipsa timpului. Ne cimentează relația  de cuplu. Aduce valoare în relațiile  cu ai noștri  copii.

La  cât mai multe reuniuni frumoase,  seara  acasă!