Mama ei de bui

Ajung acasă și îmi găsesc mama și fiica pe covor. O aud pe Dărioasa mea dragă rostind o replică extrem de des folosită în ultimele zile care pe noi ne amuză copios : "Mama ei de bui, toată ziua îmi face ceva bun de mâncare. Mă duce afară la copiii mei dragi. Mă ia în brațe și mă iubește.  Face o ciorbiță bună, bună, gogoși, plăcinte, puiuț cu smântănă. Măi bui, să nu pleci de la noi căci eu o să plâng. Și nu glumesc." 

Râd amândouă ca două copilițe, se joacă de-a coaforul, de-a bucătarul, gătesc, se ceartă , se împacă, negociază la sânge, dau cu pionul, joacă cărți, aleargă, mi-e mai mare dragul să mă uit la ele. O relație tare frumoasă.  Puiul meu simte când intru în casă,  îmi sare în brațe  și apoi se întoarce la a ei bui de-i zice : "să nu pleci bui la Bobiță. Să stai cât mai mult cu mine căci eu tare te iubesc."

Mama e o femeie aparent rigidă, dar extrem de  caldă în interior,  puternică, deșteaptă, cu inimă mare, cu răbdare multă și cu un iz puternic de moldoveancă. Cu empatie.  Ce-i drept cu o viață tare grea în spate, cu o copilărie dură, cu o experiență pedagogică puternică datorită naturii jobului și  cu un respect profund pentru cerințele noastre ca și părinți în ce privește educația copilului nostru. Cu  blândețe dar și cu autoritate în fața odraslei mele. Cu un simț ludic puternic dezvoltat de o vezi din senin că se transformă din acel om serios și dur la o primă vedere  în toate animăluțele. Râde, se joacă, intră în mintea unui copil de aproape 4 anișori.  Și tare bine îi mai iese. 

Ce m-aș face fără cuvintele pe care le scot din când în când din cămara sufletului? Cu ele mă descurc cel mai bine. Cu așternutul lor pe hârtie într-un pub cu muzică bună și cu un latte caramelizat în fața ochilor. Măestria de a-mi exprima verbal sentimentele, emoțiile în ceea ce privește oamenii dragi din viața mea mai trebuie șlefuită așa că mă apuc de scris când inima mi-o cere. 

Astăzi practic  exercițiul  recunoștinței. Resimt multă bucurie și mulțumire către acea forță divină a universului pentru faptul că am  parte de o relație faină cu tine, mamă.  Ești un model pentru mine, un om atât de puternic de la care am moștenit optimismul, organizarea minuțioasă, pragmatismul,  glumele și ironiile, independența financiară,  corectitudinea și responsabilitatea mea ca și individ în societate. Am preluat de la tine multifuncționalitatea și tăria de a duce în spate zilele mai bune și cele mai nebune. 

Sunt extrem de norocoasă că ești mama mea, că m-ai ajutat  mult și  necondiționat în ultimii ani. Ai fost pilon de bază în îndeplinirea unor vise personale. Mi-ai dat o  forță extraodinară în anumite zile și-ți rămân datoare pe viață. Îți mulțumesc și tare te mai iubesc!

Nu voi uita niciodată că ai fost acolo mereu  cu o vorbă bună fără  ca eu să ți-l cer, cu o privire încurajatoare, cu o laudă, cu un cuvânt ce mi-au ridicat moralul, dar dincolo de toate îți port o recunoştință profundă pentru că ne-ai ajutat mult în procesul de educare și de creștere a puiului nostru drag. Ți-ai găsit tăria să nu mă judeci când am greșit. M-ai înțeles  când  nu am fost de acord cu tine. Poate și de aceea mereu am reușit să duc până la capăt proiectele mari  pe care mi le-am propus deoarece ai fost acolo în ceafa mea și  iarăși îți mulțumesc.

Ar fi universul mai frumos dacă relațiile între copii și mame ar fi mai apropiate, mai autentice, dar pentru acest lucru e nevoie de foarte multă muncă, de zeci,  sute de ore de investiție, de empatie, de o oarecare dezvoltare personală, de dragoste necondiționată, de spirit de sacrificiu, de comunicare, de acceptare, de iubire necondiționată. De dezbrăcare de haina egoismului.  De har de a nu-ți judeca copilul.  De dorință de a-l avea încă  de dinainte de a se naște.  De eforturi atît din partea copilului cât și din partea părintelui de a face ca relația dntre ei să crească frumos.

E nevoie și de multă iubire. Iubire exprimată mai ales activ.  De sinceritate și de acceptare că părintele nu vrea să facă mereu cum și-ar dori copilul. Și că al lui copil nu va face mereu cum își dorește părintele. De harul de a-ți iubi copilul așa cum este, de a nu-l judeca. De a-l ajuta. De a-l lăuda.  De a-ți ajuta și tu ca și copil  părintele când e nevoie. De a ști când să te oprești din exploatarea copilului sau din exploatarea părintelui.  Calitatea relației vine din acest schimb reciproc fin de energie copil - părinte / părinte - copil. Vine din respectul reciproc, din responsabilitatea fiecăruia pe drumul vieții.  Să nu uităm niciodată că părintele și copilul nu sunt aceeași persoană. Sunt doi invivizi cu două structuri interioare diferite, vise, temperamente unice.  

O relație luminoasă cu mama noastră, cu al nostru tată duce la o viață interioară mai bogată. La acel echilibru mult râvnit. La un chip mai luminos, la o bucurie aparte  în sufletul nostru care se traduce  în viața de zi cu zi sub diverse forme.
Suntem mai sănătoși fizic și psihic când avem o relație frumoasă cu părinții noștri dragi.  Dormim mai bine. Avem relații de  o calitate superioară  și cu alți oameni.  Emanăm o liniște și o energie care pot deveni uneori molipsitoare. 

Îți mulțumesc și te prețuiesc, draga mea mamă!