Din dragoste pentru nepoței

Observ în jurul meu unii bunici care au o iubire atât de mare pentru copiii lor, pentru nepoții lor încât își sacrifică complet cea de-a treia parte a vieții. Din absența poate a altor motivații,  a unor pasiuni, din frica de singurătate când ies la pensie,  din  iubire, din dorința de a îndeplini  nevoile copiilor sau  din compasiune. Și o fac necondiționat,   unii chiar fără să fie întrebați de copii. O fac cu mare drag și din dragoste.  Am văzut şi am stat de vorbă cu bărbați bunici peste 65 de  ani care străbăteau drumuri dus-ntors de 700 km pentru a veni să stea  cu nepoțeii. Sau bunice care  au peste 70 de ani și alergau responsabile după nepoței pe  iarbă-n parc. Sau bunici care sunt încă în câmpul muncii și vin să-și ajute copiii sacrificându-și orele în care ar putea dormi.  Aceşti oameni sunt cu siguranță munți de oameni, au  forța de a nu-și lăsa să se vadă oboseala, nu se plâng, nu știi nimic despre consumul lor interior cât și fizic. 

Familiile care au parte de astfel de  părinți atât de buni la suflet nu trebuie să uite totuși că uneori, dragostea acelor bunici e atât de mare încât riscă să uite de ei, de nevoile lor, de sănătate,  căci se știe prea bine că a crește și a educa un copil într-un mod responsabil și armonios e unul dintre cele mai grele lucruri din universul ăsta mare.

Aici intervenim noi  părinții. Avem datoria să-i mai  menajăm,  să nu-i exploatăm complet, să-i mai trimitem să se odihnească, să se răsfețe.  Să-i mai observăm  atent  și din când în când să le  spunem stop joc.

Am mai observat că unii copii consideră absolut normal ca bunicii  să se ocupe  de copil atingând cotele perfecțiunii,  criticându-i  că nu fac bine una sau alta sau că nu le respectă regulile  fără să conștientizeze că acei oameni au între 50  de ani și  peste 65 de ani. Vin din alte generații, timpuri și oricât de mult ar vrea poate să  ne respecte principiile promovate, au niște limite dictate de vârstă, de resursele fizice pe care le dețin.

Aș spune că acești oameni merită un respect extrem de mare din partea copiilor, merită să fie surprinși deseori, să fie duși și ei în diverse locuri în măsura posibilităților. Să fie răsfățați, să fie recompensați deoarece își sacrifică viața pentru al tău copil. Aici trebuie apelat la empatie, la exercițiul recunoștinței și din când în când la abilitatea de  a-i mai menaja.

Mai trebuie să renunțăm la planurile noastre şi să ne mai facem timp ca să-i ascultăm chiar dacă uneori sunt plictisitori, cicălitori, obositori.  Chiar dacă și noi ca și părinți suntem terminați. Să invităm bunicul sau bunica la o cină în oraș, la o cafea,  să-i ducem la un film, la un concert funcție de deschiderea lor. Să le dăm și lor o vacanță și să preluăm noi activitățile pe care ei le fac. Să ne dezbrăcăm din când în când de haina egoismului și să ne îngrijim de ei. Să-i criticăm mai puțin căci fac și ei cât pot. Să nu uităm că renunță la timpul lor liber, la vacanțe, la confortul lor și vin să-și ajute copiii necondiționat.

Să-i urcăm în maşină şi să-i ducem din când în când într-un loc frumos căci merită cu vârf şi îndesat. 

Dragi bunici şi bunice, mai aveți grijă şi de voi. Dragi părinți, aveți grijă şi de ei. Dragi copii, iubiți-i până la cer şi la stele pe  bunicii voştri care au atâta grijă de voi !