Fii spontană, mamă dragă! Și tu, tată!

Îmi planific în așa fel sarcinile zilnice  încât să reușesc în mijloc de săptămână  să ajung mai devreme la grădiniță ca să-mi surprind odrasla. În bârlog, avem clar trasate rolurile săptămânale. Eu mă ocup de copil dimineața,  ursul meu o pescuiește în a doua parte a zilei. Mai facem câte un schimb de roluri seara când ajung acasă ca să mai respire și omul meu.  Echipa se reunește în formulă  completă seara la cină sau în weekenduri când lenevim sau umblăm toți trei hai hui. În rest, ea e obișnuită că tati o ia de la grădiniță, iar mami o animeaza copios la ceasurile matinale.

Încerc o dată pe săptămână să fac ceva mai interactiv cu puiul meu drag. Țin mult  la ritualul  de a o mai  scoate   din rutina  simplului ieșit afară în parc după grădiniță  sau din obiceiul de a ne juca pe covor în casă.
Încerc în prima parte a săptămânii, când organismul meu e mai energic, să ies cu ea  într-un loc frumos. La înghețată, la pizza. Invităm o colegă de la grădiniță în oraș.  Organizez reuniuni acasă cu  copiii din cartier când vremea e mai puțin prietenoasă. Ne plimbăm cu metroul. Mergem în centru. 

Se activează cu siguranță și o nevoie de-a mea de a compensa puținul timp rămas seara cu ea  pe parcursul  unei săptămâni. De aceea, încerc să nu las doar  pe seama weekendului tot felul de activități deoarece ei sunt copii, depind încă de noi și au o nevoie mare de diversitate. De contact uman cu noi, părinții lor. De socializare, de distracție. 

Din când în când, îmbrac haina spontaneității. Pun totul în stand-bye  și mă prezint ca o copilandră  la ușa clasei fără să o pregătesc pe Daria în prealabil. Aceste momente sunt pentru ea explozii de bucurie. Surprize frumoase care-i voi rămâne întipărite în suflet peste ani și ani. Care contribuie la creionarea unei relații frumoase mamă-fiică. Momente când ea simte  că are  parte de atenția mea completă, de prezența mea activă  și le savurează din plin. Se simte iubită. Și drăgălășită. 

M-am aranjat nițel,  am pus niște haine colorate pe mine de mă confundam cu piticii de la grădiniță. Am  făcut niște sandwichuri calde , am pus în geantă niște fructe proaspete și m-am dus la Dărioasa mea dragă. Am pus stop oricărei urme de comoditate, de oboseală și mi-am setat mintea să fiu acolo, trup și suflet. Se anunța o seară pe cinste , ca între fete. 

Daria a făcut ochii mari ca cepele când m-a văzut în toc de ușă. Mi-a sărit în brațe. Mami,  ce bine că ai venit tu!  Era și ultimul copil rămas , deci surpriza mea a picat la țanc. Am dansat, am alergat, am făcut ca toate alea până am ieșit din grădiniță, apoi ne-am așezat  pe un petic de iarbă ca să degustăm bunătățile din desaga ursoaicei.  Am cântat în autobuz. Am alergat spre mall. 

Măi mami, bun, bun a mai fost sandwich-ul făcut de tine. Eu tare te mai iubesc pe tine. Ești mama mea dragă. Și frumoasă. Hai să cântăm: cho, cho, cho, chocolat. Cho, cho, chocolat.  Ce-i drept, mi-am dat silința și am pregătit un sandwich mai deosebit pe care-l recomand în diminețile în care avem mai mult  timp pentru un bricolaj culinar.  Am luat un croissant pufos , l-am  umplut cu rucola, brânză de capră, felii de avocado copt și roșii cherry. Cireșe și căpșuni ca desert. Curcubeu pe cerul gurii. 

Mami, și acum  unde mergem?  La înghețată!  Cu afine, fulgi de ciocolată albă și iaurt cremos. Lipa,lipa, lipa, am fugit pușcă spre toneta  din mall cu înghețata magică. A savurat-o, am desenat, ne-am jucat în locul special amenajat. Am alergat, am probat sandale. Ne-am modit, ne-am dichisit. 

Ieșirile cu ea în mall sunt curse de o intensitate sporită  ce cer răbdare, o condiție fizică pe măsură,  o localizare bună în ce privește toaletele ca să nu avem surprize neplăcute.  Si limite clare căci  uneori parcă creierul ei intră în colaps neuronal și ar vrea de toate.  Mâncarea  e bineînțeles pe primul loc. Și dulciurile. Iar apoi jucăriile , coronițele, elasticele și paietele sub toate formele. Rozul e și el la putere.

Dar prin repetiție constantă , expunere la astfel de medii, răbdare multă, explicații și paraexplicații va veni și ziua în care ea va înțelege mai bine. Tendința părinților de a lua  în excesiv jucării, hăinuțe  copiilor e probabil tot o formă de compensare și poate fi o portiță către diverse  trăiri ale noastre, multe dintre ele aflate în subconștient. 

Ne mai oprim din  acel vârtej energetic când mă anuntă că o dor oasele. Așa își exprimă durerea de picioare sau oboseala fizică  prin sintagma care mă amuză copios; mami, hai să luăm o pauză că mă dor oasele...Dar minunea pauzei  ține un minut, două. Apoi, o luăm de la capăt. 

După vreo 3 ore  jumătate de hoinăreală și hârjoneală, am ajuns amândouă acasă. Am picat la orizontală.  După astfel de ieșiri , nu mai am grija pe care o aud în dreapta și în stânga în breasla părinților: tare greu mai  adoarme copilul seara. Ba  chiar mai mult, am fost expusă unui scenariu din basme: măi mami, a fost o seară tare faină,  dar sunt așa obosită. Nu mai pot nici să vorbesc,  mă duc la somn, noapte bună. Și în minutul 2 , deja dormea.  In minutul 5 , dormeam şi eu buştean.

Să îmbrăcăm din când în când haina spontaneității că ne șade tare bine. Ne sudează relațiile cu ai noștri copii ! Ne aduce bucurie în inimi!

Răbdare și energie, mamă dragă, tată bun!