Dor de mamă

“Vremea suferinței are o luciditate aparte. Un timp interior, în care rămâi cu Dumnezeu, cu Sfinții și cu oamenii din jur, dar într-un alt fel decât atunci când nu suferi. E timpul cel mai prețios, în care înveți valorile sufletești, în care apreciezi într-o lumină reală darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu. Ce mare dar este să vezi, să te miști, să gândești, să vorbești, să iubești... Trăiesc... Îmi simt sufletul plin de dragoste, ca o mireasmă de liliac care îmi umple fiecare ungher al inimii și al minții. Imi înflorește inima. Mii de flori liliachii, în delicata lor formă de cruce. Iata taina dragostei, a suferinței, a mângâierii, a iertării.” 

Scumpa mea prietenă, 

Afară plouă torențial. Norii sunt grei, aerul este tăios. Stau pe balcon și inima îmi e invadată de gândurile profunde de mai sus.  Gânduri scrise de un om care nu mai este printre noi.  Lacrimi călduțe îmi curg șiroi pe obraz. Sufletul  îmi plânge. 

Acum doi ani, mama ta -  omul care  ne-a explicat atât de clar motivele pentru care trebuie să ne bucurăm de viață , trecând printr-un proces intens al suferinței - a murit.  Mă gândesc intens la dorul ăsta aprig care îi macină pe oamenii care rămân fără mamă, fără tată, fără copil, frate, soră, prieten, prietenă... O cruce  grea...

Dorul ăsta doare extrem de tare, dar este poarta către omul care nu mai este. Este senzația aceea intensă care parcă ne scurtcircuitează inima. Dar care metaforic ne pune în legătură cu oamenii care fizic nu mai sunt lângă noi. Simțind dorul cum ne invadează fiecare părticică din corp, îi simțim pe ei lângă noi. 

Mereu am admirat-o  pentru dragostea pe care ți-a purtat-o , pentru lumina din ochii ei atunci când  vorbea despre tine. Aveați o relație mișto tare.  Era o femeie cochetă, frumoasă. Era mama ta dragă. Și încă mai este.

Nu mai este fizic, dar este bucată din  sufletul tău. Gesturi din ea, trăsături fizice și psihice ți-au fost transmise pe viață. Și tu la rândul tău, le vei duce mai departe. 

Ea nu mai este în lumea această fizică,  dar tu ești. Și cari cu tine dorul ăsta nebun. Cu nopți interminabile când ți-e dor de ea. Îți vine să pui mâna pe telefon și să o suni. Când  parcă intri în panică  deoarece nu mai știi cum arată. Când revii în orașul natal și-ți dorești atât de tare să fie în spatele ușii. 

Te cred, îți vine să urli de durere. De furie. De tristețe.  

Pot doar să te îmbrățișez tare de tot și să te sfătuiesc să pui mâna pe inimă și  să  încerci să-i simți prezența. Niciodată să nu uiți că e fărâmă din ADN-ul tău. Închide ochii și întinde-i mâna. Sărut-o pe frunte și îmbrățișeaz-o. Plângi  cu lacrimi arzătoare căci ai tot dreptul din lume. Nu e drept,  e o  stupiditate că a plecat așa devreme, dar a lăsat o  moștenire prețioasă fiicei sale dragi. O relație sănătoasă,  frumoasă, tone de iubire...

Te iubesc,  om frumos! Gânduri răspândite în univers, minunată mamă! Să-ți veghezi puiul  de sus,  dintre stele!
Putere multă  tututor celor care și-au pierdut bucăți din inimă!

https://www.youtube.com/watch?v=7gA9G7AVH1s