Dezechilibre în breasla mamelor

Pâș , pâș, sar din pat  ca să mă furișez pe  terasa cotropită de lumina dimineții.  Mă scald în  baia de soare, mângâiată de vântișorul cald de primăvară. Ador acea stare matinală din weekend  când nu trebuie să mă grăbesc, când pot să lenevesc în tihnă.  Când mă trezesc odihnită, inspir și expir aerul  răcoros.
Afară,  cât și în casă e liniște deplină.  Râd singură , gândindu-mă că a venit și ziua în care dorm legat 8-9 ore, iar odrasla îmi doarme singură în camera ei. Până spre doi ani jumătate, am crezut că nu voi mai ști în pururi veci ce înseamnă să dormi legat mai mult de 4 ore pe noapte, dar s-a produs și minunea. Și e bine,  e atât de bine să dorm toată noaptea. Să nu-mi pocnească Dărioasa mea dragă câte un picior peste cap. Să nu încălzesc lapte la ore criminale. Să dorm. Să mai am și tupeul să visez.

I-aș aduna în linie acum pe toți cei  care îmi repetau continuu   în perioada când am purtat-o pe Daria în marsupiu, zile, săptămâni, luni , că va fi  mămoasă din cale afară și va dormi cu mine până la 10-12 ani. Realitatea e alta. Un copil își ia zborul din patul părinților atunci când sunt  pregătiți atât el, cât și părintele.  Când se intervine controlat pentru a implementa această  schimbare în rutina copilului și procesul poate cere  multă răbdare. 

Nu reușesc mereu să mă trezesc  în weekenduri înaintea odraslei, dar atunci când se aliniază planetele și-mi iese,  e atât de bine căci am un timp al meu.  Timp după care de multe ori tânjesc.   Îl caut uneori  cu disperare. Uneori îl am. Alteori, nu mi-l permit. Cert  e că acest timp e ca  aerul  curat de munte. E vital să fac rost de el din când în când.

De ce insist atât de mult pe acest concept de  timp al meu?  Căci  sunt un părinte conștient care consumă  asumat munți de energie în creșterea și educarea copilului său. Sunt un om care  nu vrea să  anuleze complet femeia din ea. Vreau să joc într-un mod conștient și activ  rolul de soție cât și cel  de prietenă, de om ce are o activitate și în afara casei. Am și  un crez după care mă ghidez: cu cât reușesc mai mult să fiu eu bine, să am un echilibru interior, să am plăceri și pasiuni,   cu atât  îmi voi crește copilul mai frumos. Voi avea o relație deosebită cu el. Cu reușite și cu greșeli.  Voi avea mai multă  răbdare. Voi pune mai puține presiuni pe el. Voi mai renunța la proiecțiile  de pe spatele lui. Voi avea  mai mult chef de joacă. Voi râde mai mult. Nu-mi voi  mai revărsa atât de des  furia, nervii către el.  Cred cu tărie că sănătatea mea  fizică cât și psihică influențează extrem de mult atât  relația cu al meu copil cât și dezvoltarea lui emoțională. 

Aștern aceste gânduri și trăiri din prisma unei mame care și-a asumat să aibă copilul în preajmă 7 zile din 7, 365 de zile din 365 cu mici excepții când mai evadez  câte  o noapte pe lună.  Bunicii nu locuiesc în același oraș cu noi, sunt încă în câmpul muncii , nu putem apela la ei oricând avem noi chef. Ne ajută în măsura posibilităților  și practic des recunoștința în ceea ce-i privește. Ne  sprijină necondiționat  funcție de programul  lor și de o planificare prealabilă. Copilul din dotare e și el încă  sensibilos, iar  după o zi , maxim două fără părinții lui, cere la noi. Am încredere că, așa cum a venit ziua când ea doarme toată noaptea , așa va veni și momentul  când va petrece câteva zile legate  fără noi.  Cu răbdare și acceptare a stadiului în care ne e copilul,  ni se vor îndeplini treptat multe dorințe. 

După aproape trei ani jumătate de părințeală, am trecut prin multiple stări pe care o mamă le poate încerca. Prin depresia postnatală, prin stres și frică că poate nu fac ceva bine în acest nou rol, prin câteva ore dormite noaptea vreo doi ani la rând, prin sute de ore de plâns ale odraslei în primele luni. Prin procese interioare complexe de transformare datorită unei morți tragice în familie,  prin senzații de anulare uneori a femeii din mine în această nouă poziție de mamă, prin perioade de criză în cuplu, prin  ieșirea de pe scena unei vieți sociale active, prin răcirea unor relații de prietenie. Prin stări de agonie și extaz. Prin frustrări, bucurii, entuziasm și vulnerabilitate.
Dincolo de toate, trag linie și mărturisesc că-i sunt extrem de recunoscătoare Dărioasei mele dragi că m-a ales să-i fiu mamă. 

Am fost sinceră cu mine și cu cei din jur și am zis când mi-a fost greu. Am recunoscut când eram tristă. Dar și când mi-o lua inima la sănătoasa de fericire că sunt mama puiului meu drag. Experiența de a fi părinte e înălțătoare. Unică. 

Am învățat de-a lungul acestor ani că nicio o mamă nu trebuie judecată deoarece fiecare traversează această experiență maternă prin filtrul ei. Fiecare femeie are personalitatea ei, fiecare copil e unic, iar sfaturile date pe un ton tăios,  cu  urme de judecată pe fundal, pot răni tare mult mamele.

Deci, să ne ferim cât mai mult de judecată , de critici și de sfaturile dure. Să încercăm să înțelegem unele comportamente și să ne detașăm de ele dacă nu coincid felului nostru de a fi.  

Fiecare femeie, în rolul de mamă, ajunge să aibă unele dezechilibre interioare deoarece parcă uneori simțim că  ne  depășesc toate responsabilitățile zilnice. Unele vorbesc deschis despre aceste dezechilibre, altele le ascund sub preș.  Sfătuiesc cu blândețe și  din propria experiență, să vorbim deschis despre ele.

Cu riscul de a fi subiectivă , cred că ar trebui să existe o rutină a mamei de a avea o zi pe săptămână pentru ea. De a-şi cumpăra ceva drag sufletului, de a merge într-un loc plăcut inimii, de a petrece timp la o vorbă cu o prietenă, de a-şi da acel spațiu fără copil în preajmă.
Fără să simtă vinovăție.  Jumătate de oră, o oră , două, trei. O zi, două. Funcție de cum poate fiecare. 

Mai sunt și femei care activează în joburi dificile ce necesită mult timp și implicare.  Timp departe de copil.  Să nu se judece prea aspru, să se ierte  și să-și asume responsabil rolurile ,  gândindu-se  cum să petreacă mai calitativ acele ore  rămase în preajma copilului. 

Poți foarte bine să stai 7 zile din 7 cu un copil , dar să  emani toxicitate prin faptul că nu mai reziști  de multe ori psihic. Te poți simți depășit, drept urmare  e relativă  treaba asta cu  timpul efectiv  petrecut cu un copil.

Concluzia serii e să acordăm  o atenție particulară acelor dezechilibre și să luăm măsuri când le mirosim în preajmă. Să le conștientizăm și să vorbim deschis despre ele deoarece și mamele sunt oameni. Chiar dacă de multe ori  dau impresia că au puteri de supereroi, au voie și ele să  se simtă depășite. 

Fără trecerea prin dezechilibre și  luarea de atitudine  pentru a le depăși, nu vom ajunge niciodată  la o stare  de echilibru.