Mamă, tată, aveți grijă de voi!

Bucuria noastră ca și oameni, ca și copii vine și din relațiile frumoase, uneori mai tensionate, alteori mai blânde pe care le cultivăm cu ai noștri părinți. Cu răbdarea lor în fața noastră. Cu răbdarea noastră în fața lor. Cu furie sau iubire. Cu lumină sau întuneric în relațiile cultivate cu ei. 

Noi suntem , vrem - nu vrem, bucăți din ei.

În societatea românească,  observ o tendință în mare vogă ca părinții să se ocupe în multe dintre cazuri de îngrijirea nepoților, de curățenie, de  mâncare, de pachete. Pot , nu pot fizic, ei asta fac. Aşa  îşi arată  mulți dintre ei iubirea supremă.
Mulți oameni ce sar vârsta de 60 de ani, unii chiar ieșiți la pensie nu au plăceri, pasiuni, lucruri care să-i bucure în afară de rolul suprem  de ajutor pe care îl joacă în fața copiilor. Asta și pentru că fac parte dintr-o generație / spațiu antropologic  în care nu s-au practicat aceste ritualuri.  Sau  chiar nu au venituri / pensii  care să-i ajute să-și îndeplinească unele plăceri. Societatea e plină din păcate de multe persoane care, în prag de vârstă a treia , nu au bani nici măcar să-și  cumpere medicamentele de bază sau să se întrețină, dar acesta e un subiect ce trebuie tratat pe așezate cu o altă ocazie. 

Vârsta de 60 de ani ar trebui să fie și ea frumoasă deoarece îmi imaginez că atunci  privești viața cu nostalgie, dragoste, înțelepciune. Cu o oarecare lumină în privire. Sau  cu bucurie.  Cu tristețe. Sau cu furie. Depinde de fiecare om ce povești şi-a scris sau i-au fost scrise de viață.

Nu trebuie să uităm totuși să mai petrecem și acel timp de calitate cu părinții noștri. Să-i mai scoatem din vâltoarea activităților gospodărești. Să-i mai invităm la masă. Să le luăm un bilet la un film. La o piesă de teatru. Să-i scoatem la o plimbare. Să-i privim în ochi și să-i întrebăm ce mai fac. Să le dăm un telefon și să-i mângâiem cu o vorbă bună. Să le lăsăm un mesaj.

Să ne invităm mama la o cafea în oraș. Să bem un pahar de vin cu tatăl. Să-i întrebăm cum le-a fost ziua. Cum se simt. Să nu-i judecăm, să-i ascultăm. Să fim sinceri cu ei și să le spunem da sau nu când e necesar. Să-i refuzăm uneori dacă asta simțim. Să le punem limite.  Să ne mai enervăm pe ei , dar să-i iertăm. Să le fim necondiționat alături. Să-i lăsăm în legea lor dacă sunt diferențe mari de opinii asupra vieții. Dar să nu uităm niciodată să-i iubim. Și să nu rupem  complet legăturile cu ei deoarece chiar cred că noi suntem bucăți din ei. Și trupește, și sufletește. 

În acest sens, consider absolut vital să le transmitem , în cazul în care nu au această grijă, o  educație pentru  sănătatea lor. O dată pe an, să încercăm să discutăm cu ei despre importanța acestor controale  medicale de rutină, analize de sânge, ecografii și despre alte câteva elemente ce le sunt recomandate la această vârstă.  Să fim lângă ei dacă le  e frică. Să le spunem că orice ar fi, noi suntem acolo. Să apelăm la o vorbă bună, la un zâmbet că poate vor prinde  curaj să meargă la diverse controale. Să știm să ne retragrem dacă chiar refuză integral aceste sfaturi.

În fuga  zilnică, să nu uităm că au ajuns și ei la o vârstă , să nu-i mai lăsăm să facă absolut toată treaba zi de zi, oră de oră. Să se bucure și ei  de  anii ăștia din a treia parte a vieții. 

Să nu uităm că uneori putem avea parte și de acele scenarii când  părinții devin  copii. Și vor și ei să fie îmbrățișați , iubiți, răsfățați. Să le îndeplinim cu limite aceste nevoi deoarece dând bucurie, primești bucurie. 

Zi cu grijă de mamă și de tată!

PS:  Pentru cei care nu mai au părinții în viață, să se retragă din peisajul cotidian pentru câteva clipe, să închidă ochii,  să deschidă ușa inimii și să scoată din desaga de povești o amintire dragă cu tatăl sau cu scumpa lor mamă. Eu am scos din desaga mea o amintire dulce dintr-o seară călduroasă  de vară când tata mânca cu așa o  poftă  o ceafă de porc perpelită bine.  M-a îmbrățișat și mi-a mulțumit că i-am adus-o la pachet.  Mi-a  mai zis că el poate muri căci este tare fericit. Și a doua zi, chiar a murit.
Toate aceste amintiri  pe care le adunăm cu oameni dragi inimii ne sunt balsam pentru suflet atunci când ei nu mai sunt...