Liberă ca pasărea cerului

Anul acesta , mi-am propus ca o dată pe lună să evadez o zi, chiar și două din rutina cotidiană. Să plec singură. Să am un timp al meu. Să aleg cum vreau să-l investesc.  Cred mult în ideea că a avea acel spațiu pentru mine , acel timp doar cu mine însămi e vital, sporindu-mi doza de resurse interioare.  Doză care mă ajută să aspir la acel echilibru despre care vorbeam acum ceva vreme.  Doza la care apelez deseori în multiplele roluri pe care le joc zilnic. Care mă ajută când sunt supărată, dezamăgită sau obosită. 

Sunt recunoscătoare  că au trecut patru luni și chiar m-am ținut de această dorință. În weekendul ce tocmai  a trecut, am optat pentru o zi petrecută într-un oraș drag inimii mele cu oameni care mă inspiră. Care au esență în ei. A fost un maraton intens, dar hrănitor. Plin de substanță.

Pe viitor, mi-am propus să fac un tur al cafenelelor din București, să descopăr locurile ascunse din acest oraș mare. Să simt arhitectura, poveștile de acolo. Să vizitez bisericile vechi , să am un timp spiritual cu mine. Să-mi cresc interiorul.

Toate aceste idei și gânduri care  se coc în mintea mea mă fac să-mi dau seama că e atât de important să nu uităm să ne hrănim sufletul deoarece zi de zi, suntem într-o continuă fugă. Funcționăm  pe baza a multor cerințe complexe,  taskuri administrative încât seara ne simțim copleșiți.   Ne mai salvează vacanțele, weekendurile, oamenii din viața noastră, motivațiile, deși corpurile noastre sunt hăituite de toată vâltoarea în care suntem de multe ori aruncați. Uităm deseori să acordăm un moment de repaos organismului. Acest element de la care luăm atâtea lucruri. Acest munte energetic pe care trebuie să-l îngrijim și să-l mai menajăm deoarece ne îndreptăm înainte, nu înapoi. Luăm de la el multe, dar să-i mai și dăm.  Îl supunem uneori  la surmenaj ,  la lipsă de odihnă și de hrană spiriruală deoarece ne e mintea resuscitată de scopuri mărețe, de frici, de multe alergături, chiar și de anumite circumstanțe date de viață pe care din păcate  nu  ni le alegem noi.

Avem momente de rătăcire când suntem întrebați : ce-ți place să faci? Ce te bucură? Când efectiv parcă nu știm ce să răspundem. De ce ni se întâmplă asta? Poate pentru că avem programe încărcate, jucăm extrem de multe roluri, alergăm în toate părțile încât sufletul  ne e scurs de energie. Uneori e extenuat și funcționează pe pilot automat. Zâmbetele mai dese, lacrimile, trările intense , poveștile, răbdarea de a asculta un om,  ies  constant din rutina zilnică și mai revin la anumite ocazii.  Uităm de fapt că  fiecare zi din viața noastră e atât de frumoasă și ar fi minunat să trăim această senzație mai des. Să trăim  mai conștient.  

Revin la muncă cu entuziasm  și vibrație în suflet căci deja m-am gândit cum îmi voi petrece ziua din luna mai. Bate la ușă  și Săptămâna Mare și  nu ar strica un pic mai mult timp investit către o introspecție mai adâncă a trăirilor noastre. 

Soare și culoare!