Povești în ritm alert

Zilele acestea am experimentat din plin rolul de mamă singură în ecuație. Ecuația la noi în bârlog e simplă: A + B = C. A e mama care se ocupă dimineața de ritualul complet al pregătirii  copilului de când se trezește până ajunge la grădiniță. A-ul mai are și un job corporatist full time la care vrea mereu să aibă o performanță bună. Paralel, mai are și indolența de a vrea acel timp pentru ea dimineața în care să se aranjeze, să bea o cafea, să privească  cerul, să inspire și să expire  adânc pentru a-i fi bine peste zi.  Elementul B  e ursul din  bârlog ce preia puiul de urs după-amiază  și-l animează până ajung eu acasă.  Muncă  frumoasă în echipă. Iar C-ul e Dărioasa noastră dragă, cu fixisme multiple dimineața și cu un apetit crescând când se dă jos din pat. Cu chef de viață și cu energie multă.  Mai sunt și D-urile, E-urile , F-urile care apar din când în când în ecuație  și ne ajută cu mâncarea, curățenia , cu o vorbă bună, cu un zâmbet, cu o cafea tare. Care joacă uneori rolul de baby sitter ca să avem și noi parte de acele escapade scurte în doi. Rare, dar intense.   Prezența lor face diferența în ce privește calitatea relației de cuplu, ieșirea din rutină. 

Când B-ul lipsește din ecuație în timpul săptămânii,  A e pe mod full option și e nebunie. Cam ăsta e rolul pe care îl joc zilele acestea. Nivelul de stres e un pic mai mare, agitația e și ea prezentă la cote mai înalte deoarece  diminețile sunt pline și  pe fugă ca să nu întârziem.  După-amiezile sunt în același ritm în sensul că trebuie  să zbor de la muncă spre grădiniță ca să ridic odrasla.  Ar fi bine dacă maratonul s-ar opri aici , dar în acele zile în care sunt singură la datorie ,  trebuie să  mă mișc repejor după ce o iau, să o conving  să se grăbească ca să ajungem acasă și să recuperez intervalul de timp în care am lipsit  de la birou căci francezii mei nu mă iartă.  Nici măcar când închei treburile de la  job  nu mă îndrept spre un ritm mai lejer deoarece trebuie să  pregătesc cina sau să mă joc. Jocul mă scoate din acel ritm alerto în care uneori parcă rămân fără aer  și  mă relaxează. Dansăm, ne prostim, stăm mult pe covor, facem gimnastică, ne iubărim. Râdem mult, glumim. Dăm cu pionul,  ascultăm muzică și neuronii parcă , parcă  încet se mai regenerează după agitația de peste zi. Aș sta să mă joc uneori continuu. Alteori aș dormi instant dacă am avut momente peste zi mai greu de gestionat.  Ziua nu se încheie acolo deoarece urmează ritualul somnului. E o acțiune de multe ori provocatoare deoarece eu mă simt obosită și parcă nu mai am răbdare. Odrasla îmi cere să-i spun povești ,  îmi înșiruie întâmplări de peste zi , e vioaie și simt că mai vrea un pic de timp împreună cu mine. Cere  apă, lapte, apă și iarăși lapte. Face un tur multiplu prin casă. Hai să spunem că pot  digera și acest ritual , dar după ce adorm odrasla, nu mă simt în stare  să mai fac nimic pentru a mă pregăti pentru a doua zi. Noroc că există trezirile extra matinale când mai pot recupera - atunci când sunt singură - activitățile ce trebuie făcute înainte de a porni iarăși la drum. 

Aseară, înainte să adorm mă gândeam cu respect și admirație la mamele  singure care fac asta zi de zi.  La  acele mame care se ocupă de ritualul unui copil mic, de la  gătit la joacă, la curățenie, la cumpărături . Care mai au și un job full time.  Aceste femei sunt categoric  niște munți de oameni. Unele clachează, altele reușesc să reziste cu brio. Zâmbesc, au și grijă de ele și nu se victimizează. Au o doză molipsitoare de optimism.   Cunosc și eu personal câteva cazuri. Îmi sunteți  modele și îmi dați putere.  Vă admir și vă iubesc din inimă. Să vă dea Dumnezeu putere! Și celor care au în jurul lor astfel de exemple, să se ofere voluntari din când în când în a le da o mână de ajutor.  Contează enorm.  Merită din plin să fie răsfățate!

Ieșirile din rutină după astfel de zile fac bine. Mi-am luat jumătate de zi off , am fugit în gară, am luat o cafea și un sandwich. Răsfoiesc o revistă, scriu și mă uit nostalgică la oamenii grăbiți care vin și care pleacă. Fiecare cu ale lui. E atât de relaxant să mă uit la ei. Soarele mă privește și el blând  de la orizont. Trenurile care se opresc în gară mă fac să visez cu ochii deschiși la  destinații colorate. Aceste două ore cu mine și pentru mine sunt cât două - trei zile la un loc, iar călătora ce mă așteaptă cu trenul către un om  drag mie e balsam pentru suflet. Ies din rutina mea și aduc un pic de aromă vieții. Un strop de bucurie. Un gram de energie în plus. Flori și culori.

Să nu ne pierdem  complet în rutină și să aducem un sens frumos  vieții noastre.