Părinți imperfecți

Trăim într-o societate în care se promovează  un rol acerb al perfecțiunii în breasla părinților. Cerințele față de noi sunt extrem de mari. Multe și exigente.  Ești judecat subtil sub o formă sau alta.  Online-ul duduie de articole care ne sfătuiesc cum să ne  creștem corect copilul. Conferințe și întâlniri despre educația blândă a copilului.  Sisteme variate de educație. Este un lucru foarte bun pe fondul unei generații  care vine la pachet cu diverse bube în urma procesului de educație, însă sunt dezbătute intens nevoile copiilor lăsându-se la o parte nevoile părinților. 

Un lucru  e cert -  în procesul de creștere a unui copil , trebuie să ne fie clar că vom mai și greși. Că sunt necesare şi sacrificii. Copilul va rămâne cu diverse răni indiferent de felul în care este crescut. Suntem umani și în marea de perfecțiuni, se găsesc și lucruri imperfecte. Așa este universul. Un schimb de energii pozitive, negative. Greșeli sau adevăruri.  Acum ceva timp, eram atât de exigentă cu mine în acest rol de-mi făceam nenumărate mustrări de conștiință dacă nu culcam copilul la x oră, dacă nu respectam orele fixe de mese și cantitățile de mâncare, dacă îi mai dădeam câte ceva dulce.  Dacă îl lăsam la desene animate, dacă îmi permiteam să deschid televizorul cu el în preajmă. Dacă îi dădeam să mănânce în oraș. Mă ascundeam de el când făceam diverse lucruri pe care eu le consideram nocive. 

A mai crescut și Dărioasa mea dragă și au  trecut din fericire acele vremuri  extrem de stricte conștientizând  că pentru a avea parte de un echilibru între nevoile mele de om, de femeie, de soție, de angajat și rolul de părinte,  e sănătos să-mi dau voie să mai încalc regulile.  Uneori mă las într-un mod controlat, alteori  o fac natural, păstrând bineînțeles acea linie de bun simț. De ce fac asta? Pentru că nu am puzderie de ajutoare  la ușă - femeie care să gătească copilului și familiei, job de acasă sau de câteva ore pe zi, doamnă care să calce  hainele și să facă menajul, animator să se joace cu copilul seara când ajung de la serviciu, bonă care să stea cu el cât vreau să fac eu diverse lucruri. Toate aceste lucruri enumerate mai sus sunt îndeplinite în procente majoritare  de mine și de ursul meu drag. Îmi asum că nu pot face totul ca la carte deoarece asta ar însemna să mă desființez pe mine ca și femeie, să nu mai existe mai deloc  relație de cuplu. Să nu mai existe hobby-uri, plăceri și activități în bârlogul nostru. Sunt zile în care Dărioasa mea mănâncă și ciocolată și nu mă mai simt vinovată deoarece și eu mănânc uneori și-mi place să fac asta.  Când ne comandăm câte o prăjitură bună, o mâncăm pe covor, râdem, glumim și dansăm. Când chemăm pizza la noi în living căci nu am chef să gătesc  sau mâncăm uneori șuncă procesată la micul dejun deoarece Dărioasei  îi place foarte tare.  Când se trezește la 5.30-6.00 și o mai las să se uite pe telefon ca să mai dormim și noi nițel. Când o seară pe lună plecăm de acasă să facem ceva pentru sufletul nostru chiar daca ea e tristă şi ar vrea să vină cu noi. Când o scoatem pe balcon la aer căci nu mai avem energie să ieşim cu ea afară seara. Când ne mai uităm la un film cu ea pe fundal. Când ne cere să se uite la desene animate și controlat o lăsăm să facă și asta. Când în casă e vraiște și nu am chef să fac nimic. Când se culcă și ea la miez de noapte în weekend căci avem casa plină de oaspeți.
Partea bună în marea de greșeli pe care le facem este că avem deocamdată amândoi o relație tare faină cu ea. Suntem pe aceeaşi lungime de undă în ce privește valorile pe care vrem să i le transmitem. Suntem veseli și zâmbitori imperfecți. Ne distrăm și ne simțim bine. 

Provocare cea mai mare în drumul nostru pe pământ , indiferent de rolul pe care îl jucăm, este să ajungem la un echilibru.  Să fim bine cu noi , să ne asumăm acțiunile, deciziile ,  să ni le acceptăm  și să ne mai și iertăm căci vom fi mai liniștiți și mai fericiți.