Gânduri de recunoștință către ursul meu drag

Sorb din cafea și mă las cuprinsă de  soarele ce răsare țanțoș în zare.  Lumina lui puternică inundă bucătăria.  Se infiltrează  încet în fiecare părticică din corpul meu. Florile colorate îl salută și ele cu veselie.
Mă întind. Inspir și expir. Închid ochii.  Privesc spre interior și-mi las gândurile să zboare. Practic recunoștința pentru faptul că puiul meu mic are parte de un tătic atât de implicat.  O ia de la grădiniță zilnic și timp de 2-3 ore petrec timp împreună. Are o răbdare fantastică,  un calm ieșit din comun, glumește cu ea,  râde, se enervează. Bombăne, își mai iese din fire în felul lui tot calm, dar revine  la o stare de amuzament.  Dărioasa e topită după el. Uneori, râd amândoi atât de tare de-aș sta la infinit să-i privesc. Emană o energie tare faină. Și-au creat o relație frumoasă. Un atașament sănătos.  E o binecuvântare pentru un copil să aibă parte de un astfel de tătic.
E cert că în procesul lor de educație, atât băieții cât și fetele au nevoie de modele masculine  Mamele trebuie uneori să se retragă și să încurajeze prezența activă a tatălui în viața copiilor. Mai sunt și acei tați care sunt complet  ageamii și chiar nu reușesc să-ți creeze o relație naturală cu ai lor copii din diverse motive. Sau tații care muncesc tare mult și ajung acasă când copilul deja doarme. Sau care din nefericire lipsesc complet din viețile copiilor. În astfel de situații, mamele pot merge și  către alte modele masculine din familie (bunici, unchi, prieteni apropiați)  care  ar putea să creeze natural o relație frumoasă cu micii omuleți.

Nu am avut parte de scenarii în acest sens, dar îmi  imaginez  câtă bucurie se pitește în sufletul unui copil când părintele petrece timp de calitate cu el.  Cât de armonios crește.  Merge cu ea la shopping, probează haine, coarne , rochii.  Ciorapi cu unicorni. O încurajează când îi e frică. O provoacă în tot felul de jocuri.  Negociază amândoi, au glumele lor. O mai temperează când devine nervoasă și nu se mai înțelege cu ea. Îi duce  zilnic sandwich-ul când o ia de la grădiniță și-l mănâncă împreună. Se plimbă cu bicicleta, stau mult afară, aleargă , fac glume. Se ceartă , se împacă. Ascultă muzică, dansează. 

Câte amintiri prețioase cu el  vor rămâne  în sufletul ei de copil! Ar fi universul mai frumos și mai sănătos dacă ar exista mai mulți tătici  în acest gen. Dacă părinții ar petrece  timp într-un mod mai conștient cu ai lor copii. Chiar dacă nu vorbim aici de un interval lung  de timp , dar acele  2-3 ore pe zi să fie la o intensitate maximă.  Fără tehnologie, fără comoditate, plictiseală  sau supărări. Fără telefoane. Cu chef de viață și cu energie la bord. Fiecare părinte are categoric un rol important  în viața copilului și sănătatea sa  psihică   depinde de prezența noastră conștientă.

Nu am cuvinte pentru a-i spune ursului meu cât de recunoscătoare sunt acestui univers pentru implicarea lui în educația puiului nostru dărios de drăgăstos. Pentru dragostea necondiționată exprimată zilnic. Pentru calitățile și stângăciile lui.
Chiar dacă avem zile mai bune uneori, mai nebune alteori, ne mai certăm , ne mai împăcăm, mai cădem, ne mai ridicăm  căci nu e chiar așa ușor să fii  părinte activ zilnic, trag linie și-mi spun că e bine. Ce bine că ești, ce bine că sunt. Aceste roluri ne-au împlinit ca și oameni și uneori sunt uimită de cât de mult putem  scoate din interioarele noastre. Și  o facem  necondiționat.
Mai jos las câteva paragrafe dintr-o carte pe care o citesc în prezent  și rezonez cu ceea ce scrie Monsieur Alain de Botton în Ce se întâmplă în iubire.