Despre relațiile longevive
În ultimele luni, mă gândesc intens la secretul relațiilor longevive. Cu riscul de a fi subiectivă, cred cu tărie că sunt două categorii de relații - cele pe pilot automat în care ambii parteneri sunt angrenați într-o relație longevivă din obişnuință, din confort. Din frica de a ieşi din ea pe motiv că sunt copii la orizont, din groaza de a rămâne singuri, din lipsa unei independențe financiare, din rutina de zi cu zi în care e mai confortabil să ajungi acasă şi să găseşti pe cineva chiar dacă sunt urme de toxicitate în relație. Relații în care scânteia s-a stins complet, iar intimitatea s-a spulberat. În care partenerii nu mai fac lucruri împreună.
Şi a doua categorie vizează cuplurile vii care conştientizează că esența tare de la începuturile relației s-a mai disipat. Că emoția şi pasiunea au fost toropite de rutină. Că îndrăgosteala nebună s-a mai temperat. Că defectele şi calitățile s-au mai limpezit. Dar că iubirea e acolo. Prezentă însă sub alte forme. Cupluri care conștientizează că trebuie să muncească cot la cot pentru a păstra longevitatea.
Recunosc că am momente când tânjesc după magia şi euforia acelor începuturi. Parcă îți e injectat creierul cu o substanță minune. Pluteşti. Zile când sunt doborată de rutină şi mă simt pierdută, dar acele momente îmi deschid porți de comunicare cu partenerul meu şi-mi pun mintea şi inima la treabă ca să ies din impas.
E multă muncă de a mai păstra flacăra vie în astfel de cupluri care aleg să fie prezenți deoarece atât el , cât şi ea nu trebuie să uite să-şi mai facă surprize unul altuia. Să găsească timp să facă lucruri împreună.
Să apeleze la imaginație ca să mai ajungă la plăcerea acelei intimități atât de familiare la începuturile relației. Să comunice şi să vorbească fiecare despre nevoile lui. Deoarece într-un cuplu, pe măsură ce trece timpul, pot apărea dorințe care nu existau la începuturile relației, obiective noi. Preferințe diferite. Şi uneori , când obiectivele sunt în antiteză, apar conflictele. Conflicte ce pot duce la anihilarea relației dacă nu se vorbește deschis despre frustrările , supărările fiecăruia. Am trăit pe propria piele un astfel de fenomen în care eu mi-am asumat o dorință până-n pânzele albe, iar asta a venit la pachet cu nişte transformări în celălalt. Transformări care nu prea mi-au plăcut, dar declanşatorul lor am fost chiar eu. E vorba de asumare aici , de curajul de a recunoaşte când sărim calul . Dacă nu abordam aceste aspecte deschis şi nu ajungeam la o linie mediană între dorința mea şi impactul ei asupra interiorului partenerului, s-ar fi produs o ruptură fină acolo. Aceste rupturi , unele mai intense, altele minore, nu sunt luate în seamă şi ai impresia uneori că-s nişte copilării , dar ruptură cu ruptură poate duce în timp ( asta dacă se renunță la pilotul automat) la un proces de răceală masivă. Şi ajungem să ne întrebăm : dar cum s-a putut întâmpla aşa ceva? Păreau un cuplu aşa fain. Aşa puternic. Simple aparențe. Şi o neglijență severă a nevoilor, a dorințelor. Aici e şi farmecul unei relații longevive conştiente - cum reuşim să negociem, să ne învârtim într-o relație în aşa fel încât fiecare să-şi îndeplinească o parte din nevoi. Farmecul e de altfel şi mai mare pe măsură ce înaintezi în vârstă în relație. Mai dai cu capul de pereți, de tavane , mai apar şi elemente ce nu țin numai de noi deoarece viața ne învârte, ne mai izbeşte şi atunci se întăresc sau se dezmembrează bazele relației. Sau se intră pe pilot automat.
Un alt puncte forte într-o relație este atracția. Ca să ne mai simțim atraşi unul de celălalt , să mai avem un nivel satisfăcător de intimitate, e nevoie de muncă. De imaginație. De tandrețe. De voință. De muncă din partea amândurora. Nu contează că eşti cu o persoană de 5-10-15-20 de ani. O cină romantică, un buchet de flori , o mângâiere, un cadou oferit fără un motiv anume, un sărut când ajunge partenerul acasă, o plimbare , o muzică faină, orice scenariu ce îmbină surpriza cu tandrețea , misterul cu suspansul. Mici acțiuni care ne scot din rutină. Acțiuni de pus în scenă de către ambii parteneri , nu numai de unul sau de altul deoarece schimbul de energii e mai intens când ambii depun diverse eforturi.
Rutina poate deveni atât de sfâşietoare uneori şi mulți ajung să iasă din relații sau să prefere modelul automat tocmai din cauza ei. Orice relație va fi mai devreme sau mai târziu acaparată de rutină. Şi dacă nu învățăm să primim cu brațele deschise şi rutina, să trăim cu ea, ne vom confrunta cu diverse provocări pe măsură ce relațiile capătă vechime.
E un subiect despre care aş putea vorbi câteva zile , dar mai bine trec la nişte fapte concrete care să mă scoată din rutina de peste weekend.
Să ne fie presărate relațiile cu doze suplimentare de conştientizare. Cu un pic de magie. Răbdare şi savoare. Rutină blândă şi un gram de imaginație.
Comentarii
Trimiteți un comentariu