Despre boli și serviciile medicale de stat în regim de urgență

Până spre sfârșitul anului trecut, mărturisesc că mă mândream cu un palmares de câțiva ani buni în care am fost sănătoasă tun în perioada iarnă-vară.   Chiar și în primul an de colectivitate al Dariei când virușii erau prezenți în bârlog o dată la două săptămâni, eram imună la toți acești brontozauri și nici măcar o răceala ușoară nu se prindea  de mine. Gena bună, cura de usturoi sau de-ale tinereților valuri. Anul acesta, balamalele m-au cam lăsat la acest capitol  și o tuse urâtă m-a acaparat de ceva timp,  trecând dintr-un tratament în altul, fără să-mi treacă complet.  Ajungând chiar la o ușoară pneumonie și făcând astfel cunoștință cu serviciile medicale din sistemul de urgență la stat.

După o zi de  cohăială din minut în minut, m-a prins miezul de noapte cu o cantitate de oxigen mai mică decât nivelul optim încât abia mai puteam respira. Inițial mi-am spus că asta este, trebuie să înfrunt cu stoicism tusea și să trec peste acea noapte de groază deoarece se știe clar că  tusea în stil sec e un coșmar de ajungi în starea în care te dor toate și rămâi fără aer.  Dar apoi, spiritul meu ipohondru, tusea la minutar,  respirația din ce în ce mai greoaie și un suflu  tare urât pe fundal m-au făcut să mă răzgândesc cu riscul de a merge la urgențe în ceas de noapte și cei de la camera de gardă să mă facă nebună.  Ori în acea noapte, ori a doua zi de dimineață, trebuia să să mă vadă un doctor, să-mi măsoare oxigenul  deoarece atunci când abia respiri și simți o presiune intensă  în cap atunci când tușești, ar fi mai indicat să faci un drum până la doctor.  Chiar dacă poate e inutil.

După procesul de introspecție, a urmat întrebarea întrebătoare, să merg la clinica privată unde aveam abonament sau să prind curaj și să merg la spitalul de stat care era mult mai aproape de casă deoarece e un drept  al meu să beneficiez și de aceste servicii. O frică m-a cuprins instant și-mi făceam tot felul de scenarii. Oare mă va băga cineva  în seamă? Oare voi lua vreun microb? Oare e epidemie de gripă? Oare, oare, oare? Pe un fond de oboseală gravă  de la tusea chinuitoare, cu respirația îngreunată, am zis ursului meu drag să pornim la drum către spitalul de stat și dacă apăreau elemente care m-ar fi îngrijorat acolo , aș fi mers ulterior la clinica privată. Pe drumul spre spital, eram paralizată de frică și de o oarecare ciudă că trăiesc într-o țară în care mi-e atât de frică de un sistem pe care eu îl plătesc.  Mă simțeam vulnerabilă și  eram ofticată că nu aveam și eu o stare de minimă încredere în acest sistem. Mi-am mai dat seama că nu  am nicio educație în ceea ce privește mersul la urgență la noi în oraș, nu știu  mare lucru despre spitalele din zona mea. Care sunt cele de urgență. Nu a fost cazul până acum,  dar uite că poate vine o zi în care trebuie să merg și ar fi indicat să am  un minimum de informații. 

În nebuloasa de gânduri, am și ajuns la triaj. Era miez de noapte și nu erau din fericire mulți oameni înaintea mea. Am întrebat la Recepție dacă aveau mască , mi s-a răspuns că nu. Mi-am spus un Doamne ajuă și m-am așezat în sala de așteptare. M-a chemat un tinerel să-mi măsoare pulsul și-mi confirmase că nivelul de oxigen era mult mai  mic. Era simpatic, zâmbitor  și mi-a mai dat încredere în noaptea ce bătea la ușă. Am mai stat vreo 10 minute pe hol și cineva m-a chemat. Așteptarea  nu foarte lungă mi-a dat speranță că nu e chiar așa praf sistemul. Cel puțin la ora aia și la spitalul la care ajunsesem. Am ajuns la doctorița de gardă. Mecanic, m-a întrebat care e problema și apoi asistenta s-a mobilizat , mi-a făcut un EKG, mi-a pus un cockail în venă și mi-a luat analizele de sânge. Un protocol destul de complex. Nu era nici ea foarte umană.  Fără prea multe explicații din partea ei, întrebam eu ce urma să-mi facă.  Mi-au făcut chiar și rază la plămâni, mi-au venit și analizele în vreo jumătate de oră. Acel coktail  mi-a reglat oxigenul și mă simțeam mult mai bine. Respiram mai bine. Plămânii îmi erau ok, iar doctorița mi-a explicat și de unde venea acel suflu urât. Pe la 3 mi-a scris o rețetă cu alte medicamente și m-am dus spre casă gândindu-mă în continuare la sistem și bucurându-mă că l-am prins în zilele lui bune deoarece am simțit că drepturile mi-au fost respectate și acei oameni chiar au avut grijă de mine. O fi fost norocul orei târzii, o fi fost univers, ce-o fi fost, ce n-o fi fost, mărturisesc că aș vrea să aud mai multe experiențe de acest fel ca să dobândesc mai multă încredere în sistemul de stat.  

Până atunci, schimb paturile, mă bombardez cu medicamentele și siropurile prescrise  și mă gândesc la celebra replica, să fim sănătoși că sănătatea e mai bună decât toate. Să treacă aceste zile somnolente, să vină soarele și să mă mai lase în pace tusea asta obraznică!

Gânduri sănătoase și zâmbicioase!