Cum mai facem rost de timp pentru noi?

Sunt extrem de empatică cu părinții care-și cresc singuri copiii.  În astfel de situații, e nevoie clar de doze suplimentare de imaginație, de putere, de răbdare, de compasiune,  de iertare, de reglare a diverselor presiuni, de ambiție , dar și  de egoism pentru a rămâne și cu un pic de timp pentru noi. De o relație de solidaritate în cuplu, de organizare și de multă disciplină. De nevoia de a atrage din când în când în jurul nostru ajutoare. De fermitate, de constanță și de echilibru. Toate astea pentru a nu uita complet de noi. Căci altfel intrăm în acel cerc în care toată atenția se focalizează în jurul copilului și noi uităm complet de noi. Şi de cel de lângă noi.

Presiuni vin din toate direcțiile deoarece se promovează din ce în ce mai intens curentul unui parenting perfecționist. Pe de altă parte, personal recunosc că a fi un părinte responsabil  vine la pachet cu geamantane de responsabilități și de greșeli  deoarece educația unui copil e poate unul dintre cele mai provocatoare lucruri din universul ăsta mare.  Pe de altă parte, vine la pachet și cu cea mai mișto experiență deoarece acest rol trezește  multe în noi.  Și bune, și rele.
Timpul alocat nouă înșine se împarte la trei atunci când apare copilul.  Sau chiar la doi dacă părinții copilului nu mai rămân împreună. O părticică consistentă merge către copil , alta către partenerul din cuplu și ideal ar fi să rămână o fărâmă și pentru noi. Am susținut mereu  ideea de a nu uita complet  de partenerul de lângă noi când apare copilul deoarece odraslele noastre vor pleca la un moment, dar noi, partenerii din cuplu , vom rămâne sub același acoperiș. Ce-i drept: conștient sau pe pilot automat. Asta depinde de cât timp ne mai dedicăm unul altuia pe acest drum al părințelii.

În acest sens, de câteva zile, am revenit la regimul hard de acum un an, cu o trezire matinală  a tuturor membrilor din bârlog la 6.  Mă mai izbesc nițel de pereți când mă dau jos din pat deoarece recunosc că matinalitatea nu a fost niciodată punctul meu forte , dar prefer să plătesc prețul unei treziri matinale pentru a mai petrece timp cu ursul meu drag la masă. Pentru a avea un pic de timp în plus pentru mine, deoarece nu trebuie să uităm să avem grijă de noi. Să ne aranjăm, să ne punem în evidență frumusețea. Pregătim cafeaua și un mic dejun copios. Ne așezăm frumușel la masă și parcă ne luăm doze suplimentare de putere deoarece mai câștigăm un pic de timp al nostru. Apare și puiul nostru mic , somnorici ,dar bucuros că o așteptăm cu masa întinsă. Muzica energică de  pe fundal ne colorează dimineața , apoi toată gașca se pregătește de decolare. Plecăm împreună spre grădiniță și mai câștigăm încă o porție de timp împreună. Râdem, glumim și uităm de somn, de morocănoșeală, de faptul că e luni sau marți sau că plouă sau bate vântul afară. Bucurie mare la orizont. Pur și simplu, acele momente mă încarcă tare mult.  E bine. E foarte bine. Ajung la prima oră  la grădiniță , mă mai joc cu odrasla până vine celălalt coleg al ei matinal, mă pupă dulce la plecare și plec cu energie către muncă. Sunt şi mai eficientă la job în primele ore ale dimineții. 

Reversul acestor treziri matinale vine la pachet cu o stare de somnolență spre după-amiază , dar mă mai salvează câte o cafea scurtă. Se merită efortul deoarece ajung mult mai devreme acasă, am și acel timp de calitate cu cei din bârlog, iar  la 20.30  începe ritualul de retragere către somn. Dacă până acum o săptămână îmi lua și câte două ore să  o adorm pe Dărioas mea dragă și era tare târziu când efectiv adormea,   acum la 21 și ceva cade pe metereze. Şi uite aşa mai câștig un pic de timp pentru mine, sau pentru mine și ursul meu drag. Disciplină şi constanță.

Trăim într-un oraș în care nici programul de la serviciu , nici anumite joburi cu un grad de dificultate mare, nici distanțele de acasă la job nu ne mai permit să ne lăfăim în mult timp rămas seara. În resurse şi izvoare de energie. Stresul pune stăpânire pe noi, nervozitatea ne acaparează şi multitudinea de programe pe pilot automat.  E păcat deoarece fix pentru oamenii care ne înfrumusețează viața, ne rămâne puțin timp liber. De aceeea se și degradează multe dintre relații, apare plictisul.  Apar dependențele de muncă. Nu mai petrecem timp împreună de calitate.
Timpul liber rămas peste săptămână e un lux pentru mulți dintre noi.  Unii și-l permit în cantități mai mari  doar în vacanțele de peste an. Nu trebuie să uităm însă că mai sunt diverse modalități de a mai jongla cu el pentru a ne hrăni nevoile.
Spor în a le găsi!