Dorul doare

Tată, mi-e dor de tine. Mi-e tare dor. Așa mi-e ciudă pe moartea asta uneori. Cu toții vom trece la un moment dat prin ea, dar tot mi-e ciudă că omul care rămâne aici în univers e răscolit de dor, de durere față de omul care s-a dus. S-a dus prea devreme. S-a dus fulgerător.  S-a dus undeva unde nimeni nu știe ce e. Cum e. Dacă mai e.

Am o fotografie cu chipul tău pe birou , închid ochii și mi-aduc aminte de iernile geroase de iarnă  când alergam spre gară , mă urcam în trenul de noapte și mergeam către voi. Mă așteptai zâmbitor pe peron , mă îmbrățișai și mergeam amândoi spre casă. Ne aștepta mama cu o cafea bună și stăteam la vorbă câteva ore bune. Veneai apoi în dormitor să mă săruți. Erai prezent. Erai acolo. Acum nu mai ești. Recunosc că mi-e greu să merg acasă de când  nu mai ești deoarece e acolo un gol. Un gol ce coincide cu golul din inima mea. 

Și chiar dacă trece timpul și  rana s-a mai cicatrizat, dorul e poate cea mai grea  provocare cu care un om se poate confrunta în urma dispariției cuiva drag.

Timpul trece, durerea se mai estompează dar dorul rămâne acolo și așa te izbește câteodată încât ești răscolit total. În seara asta vorbeam cu o prietenă care s-a dus la tatăl ei  să-i mărturisească că-l iubește mult . Mă doare inima căci eu niciodata nu ți-am spus, tată, te iubesc. E drept că nici nu am auzit prea des această sintagmă în copilăria mea. Nici tu , nici mama nu m-ați familiarizat cu acest vă iubesc  căci așa erau timpurile în care am crescut.  Dar în prezent, dacă ai fi viu, ți-as spune din inimă că te iubesc mult și te-aș îmbrățișa. Îmi lipsești mult uneori.

E o durere surdă care se rotește în jurul inimii și declanșează lacrimi șiroi. Apar în minte imagini cu tine și  apoi senzația de panică că nu-mi mai amintesc chipul tău. Scormonesc rapid în memorie  și caut niște amintiri ca să-mi mai potolesc dorul. Vreau să cred , apelând mai  mult la  un mecanism de apărare , că poate tu ne vezi de undeva de sus și ne veghezi.  Și că mi-ai  dat în toți anii aceștia de  când nu mai ești această dragoste de viață cu care mă trezesc zilnic.  Această recunoștință și bucurie pentru ceea ce am. Energie și putere în zilele mai întunecate. Zâmbete  și trăiri intense acolo în inimă. M-ai învățat că moartea face parte din noi. Trăim și murim.   
Și că suferința poate scoate multe din noi.
Te îmbrățișez cu dor!

"Fill not your heart with pain and sorrow ,

But remember me in every tomorrow.

I've gone only to rest a little while.

Although my leaving causes pain and grief,

My going has eased my hurt and given relief.

So dry your eyes and remember me 

not as I am now , but as I use to be .

Because I will remember you all 

and look on with a smile.

Understand , in your hearts.

I've only gone to rest a little while. 

As long as I have the love of each of you ,

I can live my life in the hearts of all of you."