Să nu trăim doar pentru ei și prin ei

Pe acest drum al părințelii,  învățăm extrem de multe. În fiecare an, mai punem o cărămidă... Ne bucurăm, ne enervăm. Mai apare un rid, mai moare un neuron , mai cădem, ne mai ridicăm, mai râdem, mai plângem, mai greșim. Mai dăm , mai luăm.  Mai învățăm să ne  dezbrăcăm  de haina  egoismului și să ne sacrificăm  uneori  cu un scop nobil penru copiii noștri. Dar o facem asumat deoarece trăim în niște vremuri în care nu suntem obligați  să facem un copil.  E poate provocarea cea mai mare să ne  răspundem la întrebarea - de ce simțim că vrem un copil...

Pe zi ce trece îmi dau seama că  în aceste roluri complexe, avem tendința noi ca și părinți să  uităm de sinele nostru , de ceea ce ne place nouă să facem și riscăm să ne confundăm cu sinele copiilor noștri. Uităm unde ne  terminăm noi și unde încep ei...Investim atât de multă energie în ei încât uneori uităm complet de noi. Îi sufocăm , îi asaltăm....Ne abandonăm...

 Ne anulăm sinele ....Un pericol tare mare deoarece atunci când uităm de noi , riscăm  să împiedicăm și zborul copilului din cuib. Riscăm să proiectem către ei atât de multe lucruri și nu-i ajutăm deloc să înțeleagă că mama , tata și copilul sunt 3 persoane diferite. Sensul vieții noastre nu e doar copilul.  Mama, tata și copilul au și ei nevoi diferite și nu trebuie să faca absolut toate lucrurile împreună. 

Un exercițiu foarte frumos în acest sens, dar și dificil în același timp e să ne  retragem noi cu noi înșine undeva și să ne întrebăm - ce-am făcut eu pentru mine, pentru sufletul meu în ultimele zile, săptămâni, luni, ani? Ce-mi mai place mie să fac? Ce ritualuri am? Ce dorințe ? Ce mă pasionează? Cât timp dedic activităților la care țin? Există astfel de activități? Asta e esența din noi...Nu trecem ca gâsca prin viață, vorba dragului meu tată. 

Nu contest că e al năibii de greu uneori să faci lucruri și pentru tine deoarece ai nevoie de resurse umane care să aibă grijă de copil, resurse financiare să faci efectiv ce-ți place  și un gram de  imaginație și spontaneitate  pentru a alege ce să faci cu acel timp. Voință și dorință. Oboseala, comoditatea ne taie  de multe ori  de la rădăcină aceste atribute. 

Apelez totuși la optimismul meu și cred sincer că se poate cu un pic de   autodisciplină, dorință și conștientizare. Observ în jurul meu multe cazuri în care părinții se confundă atât de grav cu al lor copil. Atâtea scenarii în care copiii parcă se simt responsabili să-și facă părinții fericiți.  În care părinții apelează la abuzurile emoționale, câte nu am făcut eu pentru tine și acum îmi întorci spatele....În care copiii habar nu au ce pasiuni au părinții lor...

Suntem aproape de weekend, să dăm frâu imaginației și, funcție de posibilități și de resurse, să facem ceva pentru noi. Să nu ne simțim vinovați deoarece  avem nevoi și dorințe. Să ne întoarcem către sinele nostru...