5 inimi

5.30 am. Sună ceasul. Mă trezesc buimacă și amorțită căci odrasla s-a oblojit pe mine ca o broscuță, ore bune din noapte  din cauza unei tuse urâte. Tiptil, tiptil, cobor din pat. Tihuie de cap, dar entuziasmată și pornită să ajung la timp la tren. Iau o cămașă boțită și lâna pe mine și în 10 minute sunt în fața blocului. E ger afară și plouă torențial. Capul îmi vâjâie tare , dar inima îmi bate de bucurie căci în câteva ore mă voi întâlni cu fetele mei dragi. Unele venite de peste mări și țări. O dată pe an, chiar și la doi , trei ani, reușim să fim în formulă completă. Am ratat ce-i drept startul întâlnirii de anul acesta deoarece urșii mei dragi aveau nevoie de mine. Dar mai bine mai târziu  decât deloc. Ploua tare afară și mă uitam pe geam gândindu-mă ce an greu a avut fiecare dintre noi. Ce experiențe profunde de viață. Ce lecții și ce revelații. 5 inimi pline de răni , de vindecări și de multă esență. De sensibilitate și de viață. De lacrimi, de furie, de energie.   De la care am învățat tare multe. 4 oameni cu care pot fi eu însămi, dându-mi jos complet orice fel de mască deoarece am ajuns în stadiul în care nu ne mai judecăm atât de dur, nu ne mai aruncăm sfaturi în vânt deoarece suntem de sine stătători și fiecare ia o decizie trecând lucrurile prin filtrul personal. Ne acceptăm și învățăm să ne ascultăm.  Una mai sensibilă, alta mai din topor, una mai pragmatică, alta mai analitică . Fiecare cu al ei curs. 

Am coborât din tren. A ieşit și soarele din nori.  Ne-am întâlnit și ne-am  îmbrățisat strâns.  Eram clepsidre  care se încarcă cu energie vie. Dragele de ele. Draga de mine. Odată  nici nu știam să îmbrățișez natural un om. Acum o fac atât de prezent.  Era ca și cum ne-am văzut ieri. Ne-am luat la vorbă rapid deoarece eram conștientă că îmi sunt alocate  câteva ore în care trebuia să recuperez săptămâni, luni de evenimente.
Magia s-a așternut peste inima mea. Am vorbit vrute și vrute. Timpul parcă a stat în loc. Pălăvrăgeală față în față, pe diagonală, pe laterală. Eram invadate de bucurie și de trăire deoarece  e un altfel de energie în aer atunci când te întâlnești cu un om decât   discuțiile la telefon, pe what's up. Simțirea e mai intensă când  când îl atingi, când te uiți în ochii lui. Glume, povești, trăiri, toate  curg  natural știind că peste câteva ore fiecare se întoarce la ale lui cu clepsidra   reumplută. 

Am alergat la tren și am mai câștigat alte 3 ore cu una dintre fete. M-am băgat la somn târziu în noapte, extenuată fizic , dar atât de încărcată psihic. Sunt recunoscătoare că am în viață aceste inimi mari la care pot apela  la orice oră deoarece știu că voi găsi o vorbă bună, un sprijin de orice fel. Am trecut cu ajutorul lor prin   valuri înalte pe care mi le-a aruncat uneori viața. Cred cu tărie că  pe lângă mamă, tată, copil,  iubit, iubită, un prieten e sfânt la casa omului și e poate una dintre cele mai de preț comori pe care eu le-am adunat pe acest pămânr.  Partea provocătoare la aceste comori e că trebuie și ele șlefuite, întreținute a la longue.  Un prieten poate rămâne prieten cu numele , dar în inimă să-și fi pierdut această valoare deoarece trebuie să conștientizăm că un prieten cere timp. Timp să-l mai suni, să te mai vezi cu el. Să-i mai faci o supriză. Să fii sincer cu el când simți că s-a rupt ceva. Când face ceva ce te deranjează. Să  simți când trebuie să fii alături de el în anumite momente ale vieții. Să renunți la al tău confort uneori pentru a investi timp în experiența lui. Să nu-l judeci aprig.  

Prietenul se poate pierde pe drum. Îți rămâne drag, ai o istorie în spate cu el, are un loc special în sufletul tău,  poți  face o conversație basic cu el, dar relația cu el își poate pierde nivelul de  intensitate deoarece s-a rupt ceva pe acest drum. E o linie fină și ține strict de fiecare cum decide și dacă decide  să-ți țină oamenii dragi aproape. 

Vă iubesc și vă mulțumesc, fetele mele dragi!