Gânduri de început de an grădinițesc

Dimineața devreme. Ceasul sună la 6. E încă întuneric afară. Toamna vine  la pachet și cu nopți mai lungi. Aerul rece se pitește pe geamul semideschis, iar cerul spectaculos ne așteaptă în bucătăria blând luminată. Eu și ursul meu drag savurăm cafelele aburind , uitându-ne unul la altul și gândindu-ne că  un alt scenariu din viața odraslei se conturează - reîncepe grădinița. Loc nou, sistem de stat, educatoare diferită, colegi noi. Totul blanc. Bâjbâiam amândoi în marea de emoții...Dar simțeam împreună  că avem încredere în Dărioasa noastră dragă.

Anul trecut am primit o lecție de călire intensă . Câteva luni bune, zilele începeau la 5 când și-a dat ea seama că e necesar să stea ziua la grădiniță și avea repertoriu intens de plâns ce dura o oră în care repeta  continuu , nu vreau la gădiniță! Cu lacrimi șiroind. Episod urmat de o sesiune de joacă până la 7 cu mine pe post de animator  pentru a  o mai scoate din starea de jale , apoi un drum anevoios până la grădiniță când revenea iarăși la sintagma – nu vreau la gădiniță. Mi-au sunat mult timp în cap aceste cuvinte. Înainte de somn, dimineața la trezire... Erau ca un ceas deșteptător dintr-un film de groază. Dragoș pleca val vârtej la muncă și  noi eram ca într-o piesă de teatru absurd. Eu pe post de "Cântăreața cheală".
Seara, urmau sesiunile de răzvrătire când practic refula dorul adunat peste zi şi nimic nu-i convenea. Paradoxul e că avea un autocontrol fascinant la grădiniță , nu plângea, nu cerea atenție în doze mari. Avea independența ei.  Repeta în schimb,mi-e dor de mami, unde e mami ...de  erau săracele doamne tihuizate de cap. Între aceste sesiuni de plânsete dimineața și tantrumuri seara, se intercalau și bolile , nopțile nedormite, medicamente, cearcăne, nervi. Învoiri , paraînvoiri de la serviciu...Concedii , rețete . Haos în bârlog încât prin  martie am cedat și am zis că ar fi mai bine să luăm o pauză de la acel ritm retrăgându-o de la grădiniță pentru 2 luni.  Treptat, s-a mai acomodat, s-au rărit trezirile dimineața și spre sfârșit de an școlar, Dărioasa mea mergea cu mult drag în acel loc. Mă pupa, îmi ura o zi bună și pleca singură spre sala de joacă. Creierul meu se obișnuise cu atâta  acțiune în prima parte a zilei că parcă l-am scurtcircuitat când Daria rămânea ca o zână acolo fără să depun niciun efort.

In tot acest proces de acomodare, a contat mult perseveranța noastră, am susținut-o și i-am acceptat stările, am încurajat-o , am avut dialog deschis cu personalul de la grădiniță. Nu am renunțat la colectivitate ca să mergem spre bonă.    Ne-am păstrat veselia și umorul în marea de jale. Am pierdut neuroni, dar a câștigat odrasla încredere. Am avut dozele necesare de răbdare pentru a merge în ritmul ei fără a ne uita în dreapta și în stânga. Am iubit-o necondiționat.

Revenind la dimineața de azi, era un alt vibe în noi doi amândoi. Îl simțeam plutind. Știam că suntem mai curajoși, mai înțelepți, mai experimentați. Emoțiile erau prezente la un nivel intens  întrucât  e un alt scenariu cu mult nou în peisaj și e normal. Nu ascundem emoțiile în bârlog, le lăsăm să iasă la suprafață, dar apelăm și la curaj și susținere, indiferent de ce ar fi.  Avem încredere în ea și știm că oricum ar reacționa, noi am fi acolo cu zâmbetul pe buze, am ghida-o, trecând poate iarăși prin ritualuri anevoioase. E greu , mai plângi, mai râzi, mai clachezi, mai revii. Dar asta înseamnă rolul de părinte. E frumos și e anevoios.

Partea frumoasă e că avem un alt nivel de pregătire.  Așteptările noastre sunt apropiate de sfera realității și ne privim copilul dărios cu încredere. Îi dăm și ei încredere. Îi insuflăm dorință .  Frica nu mai e nici ea  în peisaj în cantități așa mari.  

Credem din ce în ce mai tare că atunci când un copil e pregătit de anumite etape,  ne va arăta acest lucru la momentul potrivit. Chiar dacă unii sunt mai devreme pregătiți, alții mai târziu, diferențele de comportament trebuie acceptate cu suport și susținere din partea părinților. Fără a face comparații. Fără a judeca. Deși cu mâna pe inimă recunosc că e greu.  Societatea noastră competitivă  ne încurajează către acele imagini idilice în care copiii îmbrăcați la dungă pleacă zburdând din preajma părinților scoși din reviste , mândri în exterior și nesinceri în interior. 

Și Dărioasa ne-a lăsat și a plecat spre doamna educatoare. Ne-a făcut pa şi a  intrat cu emoții în sala de joacă. Noi buimaci am ieșit ca doi copii sfioşi cu același gând în inimă  - să-i fie ei bine, să fim și noi bine.
Un an  nou grădinițesc  cu joacă,  răbdare, putere, credință și sănătate.