O săptămână cât nouă

Când a trecut o săptămână? O săptămână cât nouă. Job si odraslă, mâncare, mailuri și joacă. Toate în același cohabitat că nu a avut cine sta cu Dărioasa noastră dragă. M-a mai trăsnit și ideea de o chema în vizită pe domnița Rina ca să mai dau jos din kilogramele enervante.

Un ritual anevoios. Aștept să stea și odrasla singură  că tare complex e procesul când nu avem cu cine să o lăsăm. Dar mai am de așteptat.  E încă mititică și are nevoie de atenție și un anumit ritual de umplere a timpului, e și gurmandă și nu mă iartă la mese, iar paralel mai trebuie să și lucrez  că nu se întrevede  nicio zestre la orizont ca  să-mi pot  lua vreun an sabatec.

Până atunci, dăm cu banul eu și ursul meu răvășit și facem cu rândul la stat cu odrasla. Ecuație complicată. Mă simt copleșită și obosită Cu neuronii întinși, cu ochii băgați în orbite. Dar cu speranță că vine weekendul. Că bârlogul e în formulă completă  și  ne mai reîncărcăm bateriile.

Ce fac ca și mamă când mă doboară astfel de perioade? Când efectiv parcă-mi pierd răbdarea  și mă cuprinde o furie mare? Când îmi vâjâie capul...Când mă uit în dreapta și în stânga și văd ajutoare peste ajutoare ...Când îmi revăd proiecțiile din tinerețe că vom lăsa copilul  în vacanțe și vom evada în doi , tineri și neliniștiți? Când  am așteptări mari de la mine, de la alții  și nu apuc să fac tot ce îmi propun cum trebuie? Când mă mai înfurii pe odraslă, mai ridic tonul și apoi îmi pare atât de rău? Când o las și la desene deși mi-am spus mereu că al meu copil nu  va servi deloc desene până la 3 ani fără să știu ce zile și situații îmi vor fi date?  Când mă simt extenuată seara și mai vreau să am un gram de timp și pentru mine...

Pur şi simplu mă uit la ea, mă joc și o ascult. E dulce foc și parcă mai anulează din emoțiile negative care uneori vin în val fără să vreau. Extenuarea asta fizică, dorința de a face lucruri pentru mine,  așteptările mari de la mine sunt un declanșator puternic în acest proces.  Dar are grijă Dărioasa mea trăitoare să  scoată din bagajul ei bogat un set de replici suculente de mă pufnește instant râsul de multe ori pe zi în fața discursului pe care îl are. Îmbrățișările și  pupicii sunt cireașa de pe tort. Mă încarcă entuziasmul ei când știe că se anunță o zi în care mami e acasă. Chiar dacă  probabil știe în termenii ei  că am un nivel mai  scăzut de atenție în ceea ce o privește , dar din când în când pitește capul printre uși și-mi aruncă câte o dumă faină tare - măi mami, eu te iubesc tare de tot. Hai pa -  să ai spor la treabă.

Mă ajută mult și ursul meu drag când din senin apare la locul de joacă cu un latte caramelizat și-mi zice că mă iubește maxim și că mă pot piti în parc să  bag o lectură că preia el serviciul dărios. Are multă grijă de mine și mă încurajează cu starea lui de spirit când ajunge de la serviciu. Se pare că munca asta în echipă ne-a sudat mult ca și cuplu și ne-a dat puteri nebănuite în momentele mai grele.

Mă încarcă mult ieșitul afară seara, mersul pe jos și cititul. Dar secretul de  a dobândi doze extrem de mari de energie și de drag de viață este  ziua în care o dată pe săptămână , seara pot alege să fac ce vreau eu. Închid bucătăria, ies din rolurile casnice  sau din cele  de animat sau de adormit odrasla  și evadez. Îmi aleg câte o activitate apropiată sufletului sau plănuiesc  o revedere cu o  persoană dragă cu care vreau să mă văd,  stăm la taclale fără să mă uit la ceas,  mă răsfăț cu ceva bun și mă întorc cu alt vibe acasă. Enorm de mult contează să mai ieșim din rutina de zi cu zi. De săptămâna viitoare, mai câștig o zi și o voi dedica sportului, cu siguranță va mai aduce un strop de putere interioară.

Important e să recunoaștem deschis uneori că ne e greu, că am vrea să o luăm pe câmpie,  nu e numai feerie și magie rolul de mamă. Să acceptăm realitatea, să o definim și să luăm măsuri când ea se îndepărtează de acea armonie interioră a sinelui nostru.

Putere și energie, mamă dragă!