O fi bine, o fi rău?

Am aproape o lună de când am  renunțat la statutul de chiriaş. Statut de vreo 11 ani ce vine şi el cu o imagine completă şi complexă despre care aş avea multe de scris, dar poate cu altă ocazie 
O lună de când m-am mutat  dintr-o zonă de nord a Capitalei. Când mă gândesc la acel cartier cu niște prețuri enorm de mari la apartamentele de 3 camere, îmi crește instant tensiunea. Atât de multă mizerie în jurul blocurilor de te lua cu plâns când mă plimbam cu copilul pe stradă și mă întreba , mami, cine aruncă toate aceste gunoaie...Nu e frumos, mami...Mult timp am fost furioasă și m-am întrebat de ce aruncă oamenii gunoaiele pe balcon, sunt ei oare conștienți de actul lor ? Lipsă de educație crasă...De aici vin și multe dintre nenorocile ce au cuprins acest popor. Lipsă masivă de educație. Dezinteres... Îți vine să împrejmuiești pe toți acei oameni într-un țarc și efectiv să-i extermini căci fac prăpăd în jur. Cu binișorul se pare că nu avem nicio șansă deoarece ai vrea să  le explici frumos procesul dar riști să fii  luat  la bătaie.   Săgeți și priviri răutăcioase.

Nu mai zic de măcelul la care am asistat pe străduțele  înguste în ce privește locurile de parcare. Dacă faci prostia să te muți acolo fără să ai și loc de parcare, pierzi mulți neuroni din viață. Și reuniuni cu prietenii că puțini mai vin să te viziteze deoarece se-mbolnăvesc până găsesc loc de parcare. Se mai și  pricopsesc  cu  câte o zgârâietură de toată frumusețea pe mașină.

Ca într-un film pur românesoc. Mizerie cât caru și extremele / antitezele sociale bubuind.  Răsfoiești ziarele și mergi la agențiile din zonă și ești izbit de niște prețuri exorbitante, invocându-se  sintagma - dar sunteți în zona de nord a Capitalei. La ce vă așteptați? Sincer, am așteptări mai mari de la mine decât să fiu tâmpit la cap să plătesc astfel de sume pe un apartament vechi înotând prin gunoaie doar ca să mă numesc nordic.
De ce totuşi ne-am mutat aici? Preț mic la închiriere şi timp relativ redus petrecut în trafic până la joburi.

Cred că multe lucruri la care suntem supuși noi ca și locuitori ai acestui oraș ni le și merităm deoarece acceptăm. Din moment ce oferta se menține la un nivel ridicat în ce privește prețul de cumpărare, chiar  sunt oameni care oferă aceste sume de bani și țin ștafeta sus. Cărora cu siguranță nu le pasă de ce e dincolo de ușa apartamentului.

Pe de altă parte, mergând către alte zone din oraș, la apartamentele din blocurile vechi, unde dai și de civilizație, curățenie, spații verzi, te izbești de costuri mari la care adaugi și investiții considerabile în renovare. Investiții în case care vor avea peste o sută de ani când termini creditul la bancă.  Consider că faci un credit consistent la bancă și nu vrei să ajungi să stai  în condiții mizere. Un minim de renovare , un aer modern aș cere ca să mă simt bine în noua mea căsuță. Categoric mai pui de-un credit de nevoi personale ca să ai acest confort deoarece nu prea te descurci și cu mobilat și cu renovat , asta bineînțeles dacă nu ai în spate economii considerabile sau vreo zestre moștenită.

Ecuația e grea în ambele direcții.  Mai adaugi la ea și un timp relativ mic pe care vrei să-l petreci  în trafic de acasă la job  deoarece am stabilit deja că rămânem cu tare puțin timp pentru noi. Ai mai vrea și un spațiu în mp ce îndeplinește un minim de bun simț  că nu se știe  ce omuleț mai apare în peisaj , asta dacă nu e deja prezent. Fac aici o paranteză și pot spune că e oarecum mai bine că nu am făcut pasul de a ne lua o casă când eram mai tineri și mai lipsiți de simț practic în ce privește câmpul lexical al copilului deoarece atunci nu ne gândeam cât de important este să ai  3 camere , chiar dacă mai mici în loc de 2 , o zonă verde când ieși din bloc , un loc de joacă apropiat, curățenie în jurul casei, un parc mai mare în zonă, prietenesc cu sfera de interes al copiilor , loc de parcare personal, ofertă bogată de grădinițe, școli și un metrou căci la cum se mișcă lucrurile în București, presimt o sugrumare  la suprafață, în trafic.

La sfârșit de ecuație, tragi linie și agreezi de ambele părți, un buget pe care vrei să-l investești într-o locuință. Pe care ți-l permiți funcție de venituri. E vital acest aspect. Gândești la rece fără scenarii de basme și împrumuturi în neștiință și iei the big decision. Că ar fi trist să-ți iei apartament în zonă bună ce îndeplinește mare parte din cerințele ecuației , dar la sfârșit de lună, să fii depresiv că nu-ți mai rămân bani pentru o pasiune, o călătorie, o alimentație de calitate, o asigurare medicală, o îngrijire corporală și orice alt lucru care ne aduce bucurie deoarece casa devine la un moment dat un  bun ca oricare altul. Te bucuri intens de el la început și treptat devine rutină. Lucrurile care ne colorează viața sunt mai profunde decât cele materiale.

Și uite așa am devenit sudistă cu acte în regulă. Cu rată la bancă acceptabilă. În complex închis cu 14 blocuri cu spații de bun simț între ele,  cu parc și iarbă verde lângă. Cu acces rapid la metrou și la mijloace de transport în comun. Cu loc de parcare. Cu mulți copii frumoși și energici la locul de jocă. Cu cer frumos în bucătărie. Cu o casă a scării largă și luminoasă. Cu servicii de curățenie pe care le voi plăti și pentru care îmi voi cere drepturile dacă nu vor fi respectate. Cu un spațiu de bun simț pentru urșii din bârlog. Cu praf mult încă în complex până se termină și ultimele 2 faze , cu  mari provocări în ce privește finisajele finale, cu drumuri și serii îndelungi de telefoniade și reclamații, cu nervi și certuri,   că  nu e numai lapte și miere nici la blocurile noi. Cu aproape 2  ore pierdute în traficul subteran -  dus-întors - dar câștigate  în folosul pasiunii de a citi și de a vorbi cu un prieten apropiat. Cu liniște seara ca și cum ai trăi la țară și aer un pic mai curat. Cu stele pe cer. Cu sunet de greieri. Cu împăcare pentru decizia luată. 

O fi bine, o fi rău, om trăi și om vedea. Sănătoși să fim!