Dansul emoțiilor

Luna lui iunie clar nu a fost luna mea. A început cu proiecții mari și s-a încheiat  așa cum a vrut ea. Mă simt ca într-un scenariu care parcă nu-și mai găsește happy end-ul. Bârlog pus total la pământ de tot felul de brontozauri, viruși și încercări.  Se face unul bine, pică altul, se ridică celălalt și tot așa. Cădem la datorie pe rând, dar băgăm somn la greu,  un  remediu excelent pentru a reveni pe baricade.  Partea bună a acestui scenariu e că dinamica personajelor e destul de eficientă, își păstrează o vitalitate și o sănătate care le dau forțe nebănuite în aceste intrigi imprevizibile.   Nu ne pierdem hazul de necaz la ananghie și cel mai important e că nu am fost doborâți concomitent încât să rămânem descoperiți, eu și-al meu urs drag în fața odraslei exigente la capitolul  servicii pe timp de boală. Regula de bază în bârlog e să ne trezim cu idei de meniu diversificat și abundent  când al nostru   șef rămâne acasă pe timp de zi.  Apare la ușa bucătăriei cu o voce fermă -  ce mâncăm astăzi? Cu ce ne mai jucăm? Ce planuri avem?  Ecuația devine interesantă când paralel mai am și un job ce vine la pachet cu zeci de mailuri ce curg șiroaie și cer rezolvare. Nebunie de magie. Dar cu răbdare și acceptare a situației în care suntem, depășim aceste emoții și zile mai grele. Și cu  recunoștință  că mă înțeleg atât de bine cu a mea Dărioasă în sesiunile ei de boală încât nu am parte de scandal prea mare în a-și lua medicamentația. Prin prisma acestor sesiuni de îmbolnăviri repetate de când a intrat în colectivitate, a învățat că e necesar să fie mai independentă în joacă când eu  lucrez de acasă. Să meargă să adoarmă singură. Să mănânce și să-și organizeze timpul fără prea multă intervenție din partea mea.  Uneori mă frapează cu nivelul ei de receptivitate la nici măcar 3 ani împliniți. Autocontrol pe care l-a învățat de voie, de nevoie.

În ultima perioadă, pe lângă toate aceste activități cotidiene,  simt nevoia să-mi las gândul  să zboare și către alte sfere de interes. Mintea se oprește și la unele lecturi pe care le-am străbătut în ultimul an și Inteligența emoțională e una dintre ele. M-am gândit mai intens și la amalgamul de emoții prin care noi ca și om trecem. În cartea sa, Inteligența emoțională (un studiu complex pe care-l recomand pentru a înțelege mai bine structura emoțională umană pornind de la creier și principiile lui de funcționare), Daniel Goleman ne vorbește despre emoțiile definite de către teoreticienii din breaslă a fi primare și  încrengăturile de rigoare. 

Iată care ar fi principalele categorii de emoții cu ramurile lor :

“Mânia : furia, resentimentul, exasperarea, indignarea, vexarea, animozitatea, irascibilitatea, ostilitatea și poate într-o oarecare măsură ura și violența, care sunt patologice.

Tristețea : supărarea, mâhnirea, lipsa de chef, îmbufnarea, melancolia, plânsul de milă, singurătatea, disperarea și deprimarea gravă, atunci când este de ordin patologic.

Frica: anxietatea, nervozitatea, preocuparea , consternarea, neînțelegerea, îngrijorarea, teama, spaima, groaza, iar de ordin patologic , fobia și panica.

Bucuria : fericirea, ușurarea, mulțumirea, binecuvântarea, încântarea, amuzamentul, mândria, plăcerea senzuală, răsplata, satisfacția, extazul și la limită, mania.

Iubirea: acceptarea, prietenia, încrederea, amabilitatea, afinitatea, devotamentul, adorația, dragostea.

Supriza: șocul, mirarea. 

Dezgustul: disprețul, aversiunea, detestrea, repulsia.

Rușinea: vinovăția, jena, supărarea, remușcarea, umilința , regretul .”

În ultima vreme, prin prisma unor experiențe și trăiri personale, având un  nivel de conștientizare mai ridicat ,  am fost mai atentă la emoțiile ce mi-au dat târcoale. Pozitive cât și negative. Recunosc că am simțit intens gustul dezamăgirii.  E o emoție negativă intensă ce face parte din încrengătura celor ce vizează tristețea. Am fost mai sado-maso, i-am analizat toate stadiile și am gustat din plin din ea. Am încercat să înțeleg mai bine oamenii care m-au dezamăgit.  Am observat și la nivel fizic unde e localizată deoarece emoțiile vin la pachet cu diverse senzații corporale. Atunci când suntem mai atenți la ele, localizăm și acele bucățele din organism afectate de acea emoție.  
Nu e ușor să-ți introspectezi  emoțiile negative, să ți le recunoști, să le verbalizezi, te bagă în tot felul de alte stări, dar înțelegi mai bine stadiile lor, ți le însușești , ți le integrezi și apoi mergi către acceptare. În alte circumstanțe ale vieții mele, aș fi trecut ca gâsca prin baltă când simțeam diverse emoții negative, le-aș fi mascat , nu le-aș fi recunoscut,  m-aș fi vărsat frustrarea  pe cine-mi pica în cale, aș fi afirmat cu ipocrizie că totul este bine   sau m-aș fi dus către diverse dependețe. Mâncatul de dulce era una dintre ele, shoppingul agresiv sau cufundarea în muncă. Cam astea erau mecanismele mele de apărare. Și erau atât de bine mascate și inconștiente încât mi se părea că oriunde putea fi problema numai la mine nu. De ceva timp, trăind mai conștient și emoțiile pozitive cât și cele negative din viața mea, parcă e mai bine. Nu e mai ușor neapărat în sensul că ești măcinat din toate părțile mai ales în cazul emoțiilor negative, iar dezamăgirea de care vorbeam mai sus e chiar  dureroasă pe alocuri. Dar  prefer să înot prin ea decât să apelez la diverse tertipuri pentru mă debarasa și a o pune sub preș. Să o înțeleg, să o verbalizez, să o integrez și să trăiesc cu ea sau să o depășesc funcție de parametrii ecuației sale decât să o înăbușesc în diverse locuri din organism.   

Cam asta se și întâmpla la nivelul societății noastre. Mascăm că totul este bine și mai vedem noi în particular ce merge și ce nu. Așa lăsăm loc dependențelor, fobiilor, bolilor,  atacurilor de panică și anxietate, depresiilor, muncii în exces, obezității, deoarece nu suntem pregătiți sufletește să trecem prin toată încrengătura de emoții de mai sus. Și sunt multe la număr.

Săptămână cu emoții bune și nebune.

Sursă fotografie (https://ro.pinterest.com/pin/381891243396068344/)