Testarea limitelor

După primul an și ceva  în care te trece părințeala  prin toate,  începe o nouă etapă -  testarea limitelor.  Funcție de dezvoltarea fiecărui copil, poate începe mai devreme sau mai târziu. Cum recunoaștem această etapă? Din senin, copilul se schimbă radical. Deja înțelege foarte bine multe lucruri și vrea să încerce și el limitele. Vrea mingea x din parc și nu se lasă până nu îl aude tot parcul, cu plâns, tăvălit și tot tacâmul. Vrea neapărat o jucărie care nu este a lui și deși îi explici și îl iei din locul cu pricina, continuă să fie extrem de nervos și revoltat. Îi explici că vrei să pleci din parc, treci prin toți pașii procesului de empatizare și odrasla  e într-o tăvăleală continuă și-un urlat intens. Aruncă mâncarea pe jos de o mie de ori, îi sare muștarul din orice. La orice refuz mic al tău, are o mică criză. Funcție și de temperamentul lui și de dezvoltarea cognitivă, se poate manifesta extrem de diferit de la un copil la altul.  

La noi a început destul de devreme testarea limitelor , pe la un an și câteva luni și-a ținut până spre 2 ani, în mai multe faze. Nu exagerez când spun că aveau loc și câteva zeci de crize pe zi, uneori din 10 în 10 minute. Cu tentative de a ne lovi, cu tăvăleli și spre sfârșit cu corzi vocale ascuțite.  Făceam cu rândul la stat cu Dărioasa și primeam din toate părțile întrebări de genul, dar de ce face copilul așa? 

În primă fază, ca și părinte nefiind obișnuit cu toate aceste crize, mai ales dacă ai și avut un copil liniștit de fel, îți vine să o iei razna. Ce s-a întâmplat, s-a stricat copilul ?  Panică maximă. Nu știi ce ai făcut, de ce nu mai reușești să-ți liniștești copilul.  Creierul nostru trece și el prin tot felul de stări deoarece marea problemă e că de multe ori  oboseala noastră, rutina zilnică , lipsa de răbdare din cauza acestor crize  pasagere ale copilului ne activează partea inferioară a creierului ce acționează pe principiul luptă sau fugi. E de fapt un mecanism de agresiune sau retragere - caracteristic animalelor și omului în situații limită.  Drept urmare, ne vine în acele momente să țipăm sau chiar să bruscăm copilul , să părăsim acel mediu  deoarece acele crize de plâns , miorlăieli și tăvăleli clar nu sunt lucrul cel mai ușor de gestionat în acest periplu al părințelii. Mai ales că venim dintr-o generație în care plânsul prevestea ceva rău, nu plânge că e rușine,nu plânge că nu e frumos. Replici ce ne sunt familiare și ne mai întrebăm de ce reacționăm sub diverse moduri când avem un copil care plânge mult. Acest plâns scoate multe din noi. E normal să trăim toate aceste lucruri, să vorbim deschis despre ele, să fim sinceri și să recunoaștem că ne vine uneori să o luăm la sănătoasa. Cel mai important este să mai împărțim din sarcini, iar dacă chiar nu e posibil acest lucru, să avem măcar câteva sesiuni de reîncare și de eliberare a diverselor emoții negative pe care și noi ca și părinți le adunăm de-a lungul acestor crize. 

De frică sau din panică să nu ajungem să facem cele enunțate de mai sus,  mare parte a noastră, a părinților are tendința de a apela la recompense, la păcăleli pentru a ieși din situația de criză. Este, din punct de vedere personal, dar și  citind multe studii pe acest subiect, pericolul cel mai mare în aceatsă perioadă de testare a limitelor  să apelăm la sistemul de recompense sau la pedepse. Îi inhibăm emoțional maxim și nu rezolvăm mai nimic decât pe termen scurt în sensul că aducem liniște în peisaj și confortul la care tânjim de multe ori.  Copilul deja va simți că poate apela și el la acel sistem de recompense și ajungem să fim puși în fața unui cerc vicios. Îți cumpăr o jucărie să nu mai faci scandal în magazin, își dau o bomboană să mănânci o porție de ciorbă, îți pun desene ca să nu mai plângi și lista poate continua la nesfârșit. Tăiem din rădăcini în acest fel autocontrolul copilului, rezistența la frustrare, niște funcții vitale pentru viața ce i se așterne în față. Replica, lasă-l că e mic, nu își mai are locul când încep aceste perioade de testări. Copilul trebuie tratat cu respect, ca o individualitate de sine stătătoare, suntem datori ca și părinți să-i explicăm blând și pe înțelesul lui de ce trebuie sau nu trebuie să facem sau să renunțăm la ceva , iar apoi să rezolvăm cu noi diverse probleme interioare când sunt acele zile în care mai cedăm. Ajută mult să îi dai și alternative în aceste situații, asta dacă și copilul a început să se exprime. E mai greu atunci când poate avem de a face cu un copil ce înțelege dar care nu e atît de dezvoltat pe partea limbajului, e frustrat că nu poate spune în cuvinte ce vrea, iar atunci negocierea nu-și prea are locul. Se merge mai mult pe imobilizat copilul dacă devine agresiv, explicat pe un ton calm ce și cum, iar partea cea mai grea e să ne menținem și noi o stare de liniște , să nu lăsăm să ne invadeze acel mecanism luptă sau fugi. Asta e provocarea cea mai grea deoarece copiii sunt extrem de diferiți între ei , unul poate reacționa mai calm când ne testează limitele, altul poate plânge și o jumătate de oră, ne poate lovi, poate să țipe la cote înalte și e tare greu pentru un părinte care poate și el la rândul lui a avut o noapte mai grea, o zi mai dificilă la muncă sau nu are parte de prea mult ajutor. De aceea, sfatul meu cel mai de preț este să ne gândim la niște piste de a ne reîncărca, de a cere ajutor în familie sau , dacă nu avem parte de părinți, prieteni ce ar putea să ne ajute mai stând cu odrasla, să facem o echipă eficientă între noi părinții. Să avem în vedere și acest aspect , că s-ar putea să vină și zile în care s-ar putea să avem nevoie de aceste doze de reîncărcare.

Această etapă a testării limitelor ajută mult și la modelarea personalității copilului, dar ne formează și pe noi ca și părinți să ne pregătim pentru următoarea etapă ce va constitui negocierea. Dacă plecăm cu un handicap din această etapă , s-ar putea să ne fie mai greu să gestionăm următoarele runde. 

Sunt benefice aceste etape deoarece îți arată și copiii colții personalității și ne ajută tare mult și pe noi să ne cunoaștem mai bine limitele , să găsim soluții la diversele ecuații zilnice. Prefer să treacă un copil prin aceste faze decât să fie cuminte și tăcut. Cumințenia, pentru mulți părinți care afirmă că au copiii cuminți , ascunde multe lucruri. E un subiect despre care voi scrie separat că e mai mult de povestit. 

Limite cu răbdare, zâmbete, energie, încredere în copil şi în tine, părinte !