Puterea vindecătoare a naturii

După o săptămână plină ochi,  am refăcut stocurile de energie într-un loc accesibil oricărui om. Natura.

Așezată pe iarba verde, la lumina blândă a soarelui având în fața ochilor  un cer de un albastru senin , conștientizam cât de ușor e să atingi cotele înalte ale bucuriei. O liniște interioară deplină. Lumina naturii parcă s-a infiltrat în inima mea. Pace și recunoștință. Iubire și trăire. 

Nu ai nevoie de resurse materiale peste măsură, nu trebuie să cauți prea mult un colț de natură, ai nevoie doar de conștientizare, sensibilitate interioară , simplitate și trăire în prezent. De multe ori am căutat și eu la rândul meu spectacularul, mărețul, grandomania mergând în tot felul de locuri prețioase, călătorind în lung și în lat. Am făcut eforturi mari pentru a ajunge în anumite locuri  din lumea asta largă, planificând mereu viitorul și uitând de prezent. 

Din fericire, a venit acea clipă în care  mi-am dat seama că fiecare zi poate fi o călătorie tare frumoasă fără să am nevoie de planificare intensă, de sacrificii, de  prea multe economii, de planuri, de rezervări, de drumuri, de obiective de bifat.   Tot felul de aspecte ce ne împiedică să ne întâlnim cu sinele nostru real. Trăirea în prezent fără extrem de multe planuri în viitor, fără prea multe invocări ale trecutului,  e vindecătoare. E un balsam pentru suflet.  

Natura mă ajută în acest sens. Mă așez  într-un loc fără presiuni de tot felul. Respir adânc, privesc în jur, simt adierea vântului, miros iarba, mă las mângâiată de soare. E atât de simplu să am parte de astfel de trăiri. Trăiri accesibile oricărui om. Trăiri ce te fac să-ți dai seama cât de mici suntem in lumea asta mare. Mă trezesc dimineața, inspir aer rece, aud glas de păsări și indiferent ce urmează în acea zi, sunt recunoscătoare  că respir, că trăiesc, că e soare și că natura e acolo în drumul meu spre muncă. În peisajul urbanistic, putem deseori întâmpina dificultăți în a ne conecta cu această minune a lumii, dar nu imposibil.   Uneori ține de mintea noastră, dacă ne identificăm prea mult cu ea , cu toate activitățile pe care trebuie să le îndeplinim într-o zi, într-o săptămână, s-ar putea să fim copleșiți și să uităm esență umană. Să pierdem sinele nostru real.

Sunt niște trăiri frumoase, accesibile cum spuneam oricăruia dintre noi,  dar e drept că  nu ajungi chiar așa ușor la ele. Se mai strecoară și un pic de conștientizare, de meditație, de analiză a ceea ce este important pentru tine ca și individ. Câte eforturi depui pentru a ajunge la niște plăceri efemere.  Ce te face fericit și prețul pe care îl plătești ca să ajungi la acea stare de fericire. Sunt întrebări clișeice la o primă analiză, dar au cu siguranță au un rost deoarece ne îndreptăm spre niște vremuri interesante. În care parcă nimic  nu ne mai mulțumește, trebuie să fim și mai buni, și mai competitivi, cu salarii mai mari, cu fișe ale postului cât mai complexe, cu timp și mai puțin, cu imagine de sine impecabilă. Cu relații perfecte, cu copii performeri.  Tragem linie și ne îndreptăm cu toții spre același finish. Diferența e că unii sunt mai conștienți, mai prezenți, mai trăitori,  alții mai schingiuiți emoțional, mai extenuați, mai anxioși,  mai temători de moarte, unii mai senini și mai împăcați cu viața lor, alții mai încercănați și mai revoltați la capătul vieții, unii mai empatici, alții mai egoiști...

Timp frumos în natură!