De-ale grădiniței valuri
E foarte important să nu coincidă aceste 2 evenimente asta dacă nu ai paralel un sprijin acasă la care poți apela mereu. Altfel, dacă urmează o serie de îmbolnăviri sau copilul nu se adaptează, tu ca și părinte trebuie să găsești o soluție, să-ți rupi din timpul dedicat profesiei pentru a fi lângă puiul tău.
Acomodarea la grădiniță a făcut-o cu bunica alături de ea deoarece dacă aș fi fost eu în preajma , ar fi stat cocoțată doar de mine. De bui se mai desprindea și analiza mediul nou în care intrase. Mai pleca, mai revenea. Se mai juca.
În prima săptămână a stat doar câteva ore și o atragea cel mai tare mâncatul. Fiind un copil gurmand , singura ei plăcere de a merge la grădiniță la început a fost datorită mâncării. Nu o atrăgeau copiii, jucăriile, locul de joacă, educatoarele. Strategia discursului nostru acesta a fost - mergem la grădiniță unde mănânci papa bun și ea printre lacrimi, se lumina la față.
Treptat, după o lună de acomodare, am mers către program prelungit că nu aveam altă opțiune. S-a lucrat cu ea pe partea de somn la prânz și am trecut și de acest hop. Mai auzisem în dreapta şi în stânga că au loc tot felul de transformări cu ei în procesul de intrare în colectivitate, dar mă gândeam că poate vom fi feriți. Mituri. Din acel moment, s-a trezit noaptea să mă caute, nu a mai dormit singură cum mai obișnuia, iar seara făcea crize din orice lucru mic. Nu suporta să nu fiu în aria ei vizuală când reveneam de la serviciu. Dimineața se trezea în plâns, iar eu mă trezeam cu o oră înainte să meditez și să mă dozez cu zen ca să fiu în formă maximă pentru încurajarea ei. Nu e ușor să-ți vezi copilul izbucnind în plâns când deschide ochii. Noaptea , repeta prin somn sintagma, nu gădiniță. Era o mică traumă pentru ea la felul în care se comporta. De aceea, și noi la rândul nostru aveam nevoie de putere ca să nu picăm într-o stare de pesimism, de creionare a tot felul de scenarii, deoarece toate aceste emoții negative duceau la o retragere din acel mediu și se cerea lucru intens pentru o integrare blândă.
În tot acest timp, păstram o comunicare cu educatoarea ei de la grădiniță. Și cu psihologul. Vorbeam despre comportamentul ei de acasă și i se acorda o atenție sporită pe partea emoționaă la grădiniță. Acest aspect mi-a plăcut cel mai tare la această grădiniță, le povesteam cum este ea seara și dimineața și încercam împreună să-i facem traiul mai ușor acolo din punct de vedere emoțional deoarece o lua şi câte un dor maxim peste zi. Şi Dărioasa mea dragă nu ieşea din stare dacă o păcăleai cu o jucărie sau încercai prin toate felurile să-i mai distragi atenția. Ea trebuia să treacă prin furtună , să verbalizeze ce voia, să i se repete continuu că mami și tati vor veni să o ia, să i se transmită o stare de siguranță și de încredere. Să fie încurajată. Trăia intens. Repeta de sute de ori mami, mami, dar blândețea doamnelor și parteneriatul activ între noi părinții și personalul grădiniței au făcut clar diferențele întrucât într-un termen relativ scurt, a început să stea până după-amiază și să gestioneze mai ușor starea de dor. Comportamentul defensiv seara acasă s-a mai domolit. Compensam acele lipsuri de peste zi cu timpul petrecut cu ea când mă întorceam de la serviciu, dimineață făceam tot felul de jocuri, seara găteam împreună, îi aduceam câte un mic lucru ce o înveselea, îi spuneam multe povești și ea dobândea încredere.
Nu am apelat la recompense, la păcăleli ca să o ajutăm în acest proces de integrare, am acceptat plânsul ei de multe ori ca mod de descărcare, am aplicat mult joc și am apelat la explicații despre ce urma să fie. Pe secvențiere, povestindu-i în fiecare zi paşii rutinei în care era prinsă. Dimineața eram și eu și Dragoș cu zâmbetul pe buze, energici din cale afară ca să încurajăm odrasla chiar dacă uneori ne venea și nouă să o luăm pe arătură și să renunțăm la toate acele ritualuri consumatoare de energie.
Prima lună a fost exrem de provocatoare mai ales seara deoarece plângea, se descărca, făcea crize din lucruri minore. Era genul de copil ce nu arăta foarte mult la grădiniță că o deranjează ceva. Părea independentă și sigură pe ea. Nu cerea la educatoare în brațe, nu plângea prea mult decât atunci când o lăsam, dar toate emoțiile acestea le ținea în ea și seara le descărca. Zile bune și nebune.
După această lună fulger, a început sezonul de boli, Mergea 4-5 zile și stătea acasă alte 7. Dormeam prost noaptea că era bolnăvioară, eram pe baricade și la serviciu a doua zi deoarece recunosc că am fost o mamă maniacă. Nu prea am știut și încă nu știu ce înseamnă medicalele. Am avut și șansa să lucrez de acasă , iar Daria era liniștită că mă vede în preajma ei, reacționând ok când lucram lângă ea . Am încercat să fac față ambelor fronturi deoarece și activitatea de la muncă mă ținea în priză , mă ma scotea din câmpul lexical al copiilor, mă mai încărcam cu sarcinile de zi cu zi și paradoxal mai dobândeam doze de energie. Mai schimbam o vorbă cu colegii, mai râdeam, mi-a prins extrem de bine revenirea.
3 luni am ținut-o în răceli, enterocolite, medicamentație peste medicamentație, drept urmare am decis că pentru binele familiei, o retragere pentru o perioadă de câteva luni ar fi benefică pentru noi toți. Oboseala și toate sesiunile de boli ne afectaseră mult și am zis că o pauză ne-ar ajuta pe toți. Și bine am făcut. A fost oarecum dificil deoarece am instituit un program de armată în bârlog , fiecare membru al famileii luându-și scurte perioade de concedii ca să stea cu odrasla deoarece nu m-a coafat ideea să apelăm la o bonă. Știam că o pauză ne va ajuta și apoi voiam să reoptez pentru revenirea la grădiniță. A fost și este benefic pentru ea statul în colectivitate. Învață noțiunile de bază ale unei rutine în afara mediului ei de acasă, îi crește rezistența la frustrare, se joacă mult, stă printre copii, îți construiește pe măsura vârstei o relație cu educatoarele, cu copiii de acolo. Îți dezvoltă limbajul și consumă extrem de multă energie. Îşi consolidează sistemul imunitar. Capătă încredere în sine. Învață multe prin joc. Este ce-i drept un interval mare de timp pentru ei la vârste atât de mici să petreacă acolo 8 ore , dar asta nu mai ține uneori de noi. Fiind amândoi cu joburi full time și cu ajutor limitat din partea bunicelor care și ele sunt încă în piața muncii și apelează la câte un concediu ca să ne poată susțină, a fost mai dificil să alegem programul scurt până la prânz.
După acea pauză, am revenit în forță în breaslă și poate că antidotul cel mai prețios pentru o acomodare ușoară la grădiniță - referindu-mă aici cu precădere la copiii mai sensibili care plâng mult, care verbalizează că nu vor la grădiniță, care au tot soiul de crize în perioada respectivă - este să existe acel timp părinte - copil de conectare de câteva ore pe zi (1 oră - 2 - dimineața), alte 2 ore seara în care efectiv să le acordăm un timp de calitate și să apelăm cu încredere la joc deoarece face minuni. Să fiu un părinte care emană încredere copilului meu , să zâmbesc de dimineață chiar dacă decibelii sunt în toi, să am un ritual cu odrasla, să mă joc. Să întreb educatoarea cum a fost ziua lui, nu neapărat dacă a mâncat tot, dacă a stat mai retras, dacă a plâns , a râs , dacă a vorbit, dacă a fost implicat în activitățile de peste zi. Să fiu deschisă la imprevizibil deoarece ei au zile și zile și săptămâna aceasta poate fi într-o maxmă formă, iar săptămâna viitoare să fie schimbat radical. Să-mi observ copilul și să-l încurajez.
Drept urmare, cu optimism și sinceritate, după zile și zile, sunt personaj al unei scenariu în care odrasla e veselă când mergem la grădiniță. Diminețile noastre sunt pline, dar frumoase. Mă încarc cu o energie pozitivă. Plânge încă la despărțire, dar e schimbată radical față de anul trecut. Încurajez toate mamele să treacă cu răbdare , putere și energie aceste perioade de adaptare la grădiniță. Toate aceste provocări ce ne sunt date ne întăresc și ne ajută să descoperim tare multe despre limitele noastre.
Soare și culoare!
Comentarii
Trimiteți un comentariu