Părinți liniștiți, copii fericiți
Partea dificilă e drumul anevoios până ajungi la acea conștientizare. În ultima vreme, am vorbit cu multe mame, am fost un observator mai fin al multor familii fără nicio o tentă de judecată și mi-am dat seama că un impediment în găsirea acestor nevoi și îndeplinirea dorințelor noastre ca și părinți este reprezentat de oboseală în primul rând. Oboseală îmbinată cu taskuri și responsabilități de îndeplinit și pe partea de job. La începutul acestui drum de părinte, ne confruntăm , mulți dintre noi, săptămâni, luni, în cazurile mai extremiste ani chiar, cu o lipsă acută de somn. Cu o fișă a postului complexă, cu deadlineuri strânse, cu presiuni multe la nivelul societății, cu dorințe mărețe. Nu ne mai odihnim și asta aduce după sine irascibilitate, apatie, lipsă de răbdare în relația cu noi și implicit cu ai noștri copii, lipsă de chef, comoditate. Certuri în cuplu, reproșuri și multe altele. Nu mai avem timp pentru noi. Și e normal să uităm de nevoile, de plăcerile noastre. Ne anulăm ca indivizi și dăm totul copiilor noștri , umplându-ne de frustrări pe care apoi le revarsăm asupra copiilor sau partenerului de cuplu.
Apoi, o altă barieră în a ne găsi nevoile este dictată și de impulsul mamei de a face ea totul fără a-l implica pe tată activ în creșterea copilui încă din primele zile de viață ale acestuia. În opinia mea, ce știe mama trebuie să știe și tatăl să facă, amândoi trebuie să aibă o relație de parteneriat egală în educația copilului. Ce e drept, femeia a fost lăsată de Dumnezeu să dea naștere copilului și să acopere multe alte aspecte din procesul de creștere a copilului, dar asta nu înseamnă că tatăl trebuie să fie scutit să stea seara când vine de la serviciu cu copilul, asta nu presupune ca tatăl să nu știe să gătească ceva copilului, să-i dea să mănânce, să-l schimbe, să-l adoarmă, să-l liniștească când e agitat, nervos , speriat, să-l plimbe, să-i faca baie. Mulți invocă motivul că muncesc tare mult pe timp de zi și seara nu mai au puterea necesară să facă tot ce face mama, dar să nu uităm că și mama e angajată full time pe timp de zi sau poate că are și ea un job ce-i solicită multă atenție și energie. Copilul nu e numai lapte și miere. Copilul înseamnă capacitate de a te sacrifica. Înseamnă asumare de responsabilitate. Înseamnă să înveți să iubești necondiționat pe cineva. Nu înseamnă doar acele fotografii vesele și fericite văzute de multe ori în mass-media.
Cu tristețe și cu sinceritate mărturisesc că trăim într-o societate egoistă și uneori poate chiar și oamenii din familiile noastre, părinți, frați, surori, prieteni, nu au acea naturalețe de a întinde o mână de ajutor. Un simplu telefon cu întrebarea , vin la tine să stau cu odrasla câteva ore și du-te să ai un moment de respiro sau fă ceva ce-ți place e ca o minune picată din cer. Înseamnă să renunți la câteva ore dedicate ție pentru a ajuta o mamă , un tată, o soră, un frate, un prieten ce poate nu mai știu ce înseamnă să facă ceva penru ei. O altă replică probabil inexistentă de multe ori - îți aduc ceva de mâncare mâine, nu te mai gândi la acest capitol, spăl eu vasele în seara asta. Mergi și fă o baie, citește o carte, uită-te la un film. În dreapta și în stânga, vedem familii sau relații de prietenii ce sunt frumoase, dar când e vorba să-și ajute activ un copil, un prieten, le vine mai greu. Tot acest ajutor în primii ani de viață al copilului e ca un balsam și ne ajută mult să ne adunăm acele doze de răbdare de care avem mare nevoie în educația și creșterea unui copil. Acea răbdare e aducătoare de echilibru într-o familie. Orice familie are nevoie de ajutor în acești ani chiar dacă nu îl cere. Unii din rușine, alții din orgoliu, alții din lipsa unei relații cu mama, cu tatăl, alții de frică că vor fi judecați. Alții chiar nu au cui cere acest ajutor deoarece nu mai au poate nici mamă, nici tată și în acest caz, relația egală în educația copilui, a mamei și a tatălui e salvatoare.
Ne lipsește spontaneitatea , nouă părinților, provocarea de a ieși un pic din rutina planurilor noastre, activităților de zi cu zi. Spre exemplu, m-am trezit de dimineață, era vraiște în casă, frigiderul gol și rutina cerea să mergem la cumpărături, să gătesc ceva urșilor mei dragi, să ordonăm nițel bârlogul , să mă joc energic cu Dărioasa mea dragă, dar am zis pas la această rutină. Aveam nevoie de o gură de aer după o săptămână cu extrem de multe acțiuni așa că am mers spre ceva ce-mi încarcă sufletul. M-am asigurat că am cu cine lăsa odrasla și am plecat. O jumătate de zi mi-am luat off de la toate aceste acțiuni rutinoase ce uneori mă obosesc și mă sufocă. Acele ore petrecute cu mine și pentru mine îmi aduc un nou suflu, mă încarcă de răbdare și de putere pentru a reveni la cotidian și pentru a îndeplini cu spor toate acțiunile birocratice din bârlog. Mă întorc veselă, energică și plină de chef de viață. Copilul mă vede, mă simte și preia din starea mea. De aceea , de cele mai multe ori, Dărioasa noastră dragă radiază de bucurie, energie și trăire deoarece asta vede în bârlogul ei. E receptivă și empatică cu noi. Are crizele ei normale pentru stadiul de dezvoltare cognitivă și emoțională în care este , dar de cele mai multe ori e un omuleț în miniatură de la care învățăm multe, uimindu-ne prin replicile și reacțiile ei. Nu e un noroc să ai un astfel de copil cum în repetate rânduri am auzit deoarece trăim într-o societate în care tendința e să vrei copii perfecți. Ține bineînțeles și de temperament, dar în spate e o oarecare influență tot din partea noastră a părinților. Mediul echilibrat în care trăiește e rezultatul multor ore de muncă și de comunicare cu noi și între noi. Mult ajutor în crearea acestui ambient a venit și din partea mamelor noastre dragi. Să creezi o rutină unui copil ce poate e mai agitat de fel în primele luni, joaca cu el, conectarea îți cer odihnă, o minte aerisită, mult ajutor pe partea de curățenie, mâncare. Ore, zile, săptămâni ne-au ajutat și nu am cuvinte cât voi trăi să le mulțumesc pentru asta. Ajutorul lor e și o amprentă în educația copilului nostru. Tot ele ne-au ajutat să nu uităm ce ne place, să nu ne anulăm pe noi ca și indivizi ca și parteneri de cuplu. Voi încheia această postare cu citarea unui capitol din această carte a Laurei Markham cu care eu empatizez maxim și încerc să mi-l integrez în viața mea de părinte , deși nu mi-e ușor mereu, dar măcar conștientizez că anumite lucruri trebuie făcute pentru a clădi acel scenariu frumos cu părinți liniștiți și copii fericiți:
Poți avea grijă de tine în timp ce-ți crești copilul
"Momentul de cotitură a fost pentru mine când dr. Markham a vorbit despre creșterea copiilor cu ceașca plină. Dacă îți începi ziua cu ceașsca goală, nu ai ce să le oferi copiilor. Este vital să găsesc modalități de a-mi reîncarca bateriile , așa că mă trezesc de la 6 în fiecare dimineață și fac o plimbare singură. Mă umple de energie și îmi limpezește mintea , astfel încât sunt pregătită să întâmpin ziua care începe și nevoile copiilor mei . Amanda , mamă a doi copii în vârstă de 4 ani , și respectiv 1 an. Care este principalul deziderat al părinților de peste tot? Să fie mai răbdători. Când simți că răbdarea îți este pusă la încercare , înseamă că ai ceașca periculos de goală. De aceea, ne putem păstra calmul numai printr-un efort de voință. Adevărata dificultate este să ne păstrăm ceașca plină, pentru a avea multă bucurie când suntem alături de copiii noștri și pentru a le acorda suficientă atenție. Copiii se simt mai bine în prezența noastră plină de bucurie și devin mai fericiți, maip cooperanți. Dacă te simți adesea plin de resentimente, lipsit de resurse, epuizat, dacă printre gândurile tale apar adesea și idei negative despre copil sau dacă țipi constant la acesta, este posibil să suferi de ceea ce eu numesc Tulburare de SAC - Sacrificiu pe Altarul Copiilor. Aceasta intervine atunci când uităm să ne acordăm nouă înșine atenția cuvenită . Nu este benefic nici pentru copiii noștri care sfârșesc prin a avea un părinte plin de resentimente, negativ și irascibil....Soluția este să avem grijă de noi înșine pe cât se poate în fiecare clipă din zi, la fel cum avem grijă de copil. Să respectăm atât nevoile lor, cât și pe ale noastre. Din păcate, este nevoie de ceva efort , dar acest efort, travaliul interior de a ne iubi și a avea compasiune pentru noi înșine - ne va transforma. (p.27 Părinți liniștiți, copii fericiți - Laura Markham)
Comentarii
Trimiteți un comentariu